Părerea criticului
Filmul, concurent anul trecut la premiul Camera d'Or, este o poveste despre supraviețuire. Simplu, frust ca peisajul boreal, așa cum este și introvertitul personaj al lui Mads Mikkelsen.
Subiectul este linear prezentat iar finalul previzibil dar producția pare o adevărată provocare pentru protagniști și regizor. Filmul nu caută, precum alte filme despre supraviețuire - și ne gândim la Unbroken - să celebreze forța morală a omului în circumstanțe ostile. Personajul lui Mikkelsen este din start un luptător, un om cu siguranță pregătit pentru situația limită în care se află. Dacă cineva va supraviețui în mijlocul deșertul de gheață, el și cei apropiați vor fi aceștia.
Tonul este calm și indiferent - la fel ca bătăile ritmice ale inimii, încetinite de gerul polar. Dialogurile nu lipsesc (personajele vorbesc în engleză), dar au o pondere redusă: zgomotele sunt cele viscerale: sunetul respirației, gâfâitul omului care face efort, zgomotul uneltelor care sapă în gheață sau bâzâitul geamandurii radio de salvare. Pentru că Arctic este un film visceral: omul în față cu natura ostilă și cu sine însuși. Coloana sonoră subliniază efortul și stările psihice: sunete metalice, nu muzică. Plasat într-un peisaj dezolant, cu tonuri de alb - zăpada și cerul și negru - pământul islandez, ghețari, punctate cu roșul uniformelor sau a aparatelor de zbor.
Limitativ ca mijloace, filmul a câștigat pariul pe care și l-a pus. Lupta pentru supraviețuire este mereu fără cuvinte, simplă, și rece ca un peisaj polar.
Subiectul este linear prezentat iar finalul previzibil dar producția pare o adevărată provocare pentru protagniști și regizor. Filmul nu caută, precum alte filme despre supraviețuire - și ne gândim la Unbroken - să celebreze forța morală a omului în circumstanțe ostile. Personajul lui Mikkelsen este din start un luptător, un om cu siguranță pregătit pentru situația limită în care se află. Dacă cineva va supraviețui în mijlocul deșertul de gheață, el și cei apropiați vor fi aceștia.
Tonul este calm și indiferent - la fel ca bătăile ritmice ale inimii, încetinite de gerul polar. Dialogurile nu lipsesc (personajele vorbesc în engleză), dar au o pondere redusă: zgomotele sunt cele viscerale: sunetul respirației, gâfâitul omului care face efort, zgomotul uneltelor care sapă în gheață sau bâzâitul geamandurii radio de salvare. Pentru că Arctic este un film visceral: omul în față cu natura ostilă și cu sine însuși. Coloana sonoră subliniază efortul și stările psihice: sunete metalice, nu muzică. Plasat într-un peisaj dezolant, cu tonuri de alb - zăpada și cerul și negru - pământul islandez, ghețari, punctate cu roșul uniformelor sau a aparatelor de zbor.
Limitativ ca mijloace, filmul a câștigat pariul pe care și l-a pus. Lupta pentru supraviețuire este mereu fără cuvinte, simplă, și rece ca un peisaj polar.
