Părerea criticului
Sunt câteva filme despre sport a căror proximitate cu realitatea le scoate din anonimat şi le înarmează cu puterea exemplului. În iarnă am putut vedea Next Goal Wins/Golul victoriei, în care Michael Fassbender interpretează rolul unui antrenor de fotbal forţat să antreneze cea mai slabă echipă din lume, iar de azi putem vedea pe ecrane Regele Arthur/Arthur the King, un film cu Mark Wahlberg în rolul unui sportiv de anduranţă care îşi reevaluează priorităţile atunci când de echipa lui se lipeşte un câine.
Din punctul de vedere al puterii cinema-ului, atât Next Goal Wins cât şi Regele Arthur sunt două producţii banale şi previzibile. Cu toate acestea, au puterea de a emoţiona şi de a forţa publicul să se pună în pielea protagoniştilor şi să înveţe lecţii despre perseverenţă, dar şi reinventarea de sine. Prea mulţi dintre noi ne cramponăm de o imagine obligatorie a unui viitor, fără să admitem că viitorul este doar suma unei succesiuni de fapte şi alegeri. Şi când priveşti cu încăpâţânare spre un pisc aparent de neatins, este de ajuns să faci doar un pas la stânga sau la dreapta pentru a te îndrepta spre un pisc mai tangibil, iar asta îţi poate chiar salva sufletul şi spiritul.
Mark Wahlberg îl interpretează pe Michael, sportiv de anduranţă care încă îşi linge rănile după ce, cu câţiva ani în urmă, o decizie greşită face ca echipa să i se împotmolească în nămol în timpul unei competiţii nebuneşti de 700 de kilometri în Republica Dominicană. De parcă înfrângerea nu e de ajuns, momentul este imortalizat pe Instagram, unde o imagine a lui Michael plin de noroi şi cu flăcări în ochi primeşte sute de mii de aprecieri şi devine un simbol al eşecului. În prezent, Michael pune laolaltă o nouă echipă şi se aruncă în aceeaşi cursă de 700 de kilometri, mai neînduplecat ca niciodată. Trecut deja de 40 de ani, este ultima lui şansă să devină campion mondial, prin urmare eroul e gata de orice pentru a învinge, doar că destinul îi va scoate în cale o surpriză.
Regele Arthur este atât un film despre sport, cât şi unul despre prietenia dintre om şi animal. După câteva etape ale cursei, Michael îl adoptă pe Arthur, un câine lăţos şi rănit care se lipeşte de echipa sale, urmând-o în cursa contracronometru pe unul dintre cele mai accidentate terenuri de pe glob. Vedem rând pe rând escaladă, maraton prin junglă, zbor cu tiroliana şi canotaj, totul animat de obsesia lui Michael de a câştiga în sfârşit şi de a dovedi familiei şi lumii întregi că nu este un loser, ci un învingător. Mult mai ataşantă este a doua parte a filmului, când eroul canin se insinuează tot mai mult în poveste şi provoacă o revoluţie în opţiunile lui Michael şi ale echipei sale.
Ca şi în cazul lui Next Goal Wins, finalul lui Regele Arthur pune laolaltă imagini cu eroii reali ai poveştii, arătând că o mare parte din ce am văzut pe ecran s-a petrecut aidoma şi în realitate. Probabil vor fi puţini spectatori care să nu se emoţioneze la a doua cursă contracronometru a lui Michael, de această dată pentru salvarea lui Arthur.
Unul din marile merite ale premierei de vineri este că ne sensibilizează şi în ceea ce priveşte animalele fără adăpost. Încă de la primele cadre, filmul urmează şi parcursul eroului canin, pe care îl vedem pe străzile din Santo Domingo, flămând şi ignorat de toată lumea. Pare să ni se sugereze un lucru cât se poate de adevărat: în imensa noastră majoritate, nu suntem obligaţi să renunţăm la un vis pentru a salva un animal, este de ajuns puţină atenţie şi dedicare.
Din punctul de vedere al puterii cinema-ului, atât Next Goal Wins cât şi Regele Arthur sunt două producţii banale şi previzibile. Cu toate acestea, au puterea de a emoţiona şi de a forţa publicul să se pună în pielea protagoniştilor şi să înveţe lecţii despre perseverenţă, dar şi reinventarea de sine. Prea mulţi dintre noi ne cramponăm de o imagine obligatorie a unui viitor, fără să admitem că viitorul este doar suma unei succesiuni de fapte şi alegeri. Şi când priveşti cu încăpâţânare spre un pisc aparent de neatins, este de ajuns să faci doar un pas la stânga sau la dreapta pentru a te îndrepta spre un pisc mai tangibil, iar asta îţi poate chiar salva sufletul şi spiritul.
Mark Wahlberg îl interpretează pe Michael, sportiv de anduranţă care încă îşi linge rănile după ce, cu câţiva ani în urmă, o decizie greşită face ca echipa să i se împotmolească în nămol în timpul unei competiţii nebuneşti de 700 de kilometri în Republica Dominicană. De parcă înfrângerea nu e de ajuns, momentul este imortalizat pe Instagram, unde o imagine a lui Michael plin de noroi şi cu flăcări în ochi primeşte sute de mii de aprecieri şi devine un simbol al eşecului. În prezent, Michael pune laolaltă o nouă echipă şi se aruncă în aceeaşi cursă de 700 de kilometri, mai neînduplecat ca niciodată. Trecut deja de 40 de ani, este ultima lui şansă să devină campion mondial, prin urmare eroul e gata de orice pentru a învinge, doar că destinul îi va scoate în cale o surpriză.
Regele Arthur este atât un film despre sport, cât şi unul despre prietenia dintre om şi animal. După câteva etape ale cursei, Michael îl adoptă pe Arthur, un câine lăţos şi rănit care se lipeşte de echipa sale, urmând-o în cursa contracronometru pe unul dintre cele mai accidentate terenuri de pe glob. Vedem rând pe rând escaladă, maraton prin junglă, zbor cu tiroliana şi canotaj, totul animat de obsesia lui Michael de a câştiga în sfârşit şi de a dovedi familiei şi lumii întregi că nu este un loser, ci un învingător. Mult mai ataşantă este a doua parte a filmului, când eroul canin se insinuează tot mai mult în poveste şi provoacă o revoluţie în opţiunile lui Michael şi ale echipei sale.
Ca şi în cazul lui Next Goal Wins, finalul lui Regele Arthur pune laolaltă imagini cu eroii reali ai poveştii, arătând că o mare parte din ce am văzut pe ecran s-a petrecut aidoma şi în realitate. Probabil vor fi puţini spectatori care să nu se emoţioneze la a doua cursă contracronometru a lui Michael, de această dată pentru salvarea lui Arthur.
Unul din marile merite ale premierei de vineri este că ne sensibilizează şi în ceea ce priveşte animalele fără adăpost. Încă de la primele cadre, filmul urmează şi parcursul eroului canin, pe care îl vedem pe străzile din Santo Domingo, flămând şi ignorat de toată lumea. Pare să ni se sugereze un lucru cât se poate de adevărat: în imensa noastră majoritate, nu suntem obligaţi să renunţăm la un vis pentru a salva un animal, este de ajuns puţină atenţie şi dedicare.
