Suferinta unui magar impinsa pana la insuportabil.Nu cred ca in ziua de azi ar fi posibil realizarea acestui film.EO inspirat din creatia lui Bresson este o copie palida.
Smrs
pe 22 Aprilie 2021 00:40
Acțiunea se desfășoară extrem de lent, compusă din secvențe care par lipite din senin și nicidecum dintr-un scenariu care curge. Chiar dacă implică multe aspecte culte (pasaj din Dostoievski, soundtrack din Bach) filmul nu excelează cum ar reieși din celelalte comentarii, dar recunosc că soarta măgarului este crudă, nefericită și poate constitui o dramă sensibilă. Cu toate acestea, ori n-am prins-o eu, ori nu s-a specificat foarte clar..Balthazar tot ajunge pe mâna unor necunoscuți, apoi din nou la Marie, ca și când tatăl ei îl împrumută pentru diverse munci și activități altora, iar noii proprietari îl supun unor chinuri dure, deși la început i se prevedea un viitor frumos lângă fata care promitea să aibă grijă de el mereu. Destul de neclară și relația dintre Arnold și celălalt personaj..și cum se regăsesc ei mereu în situații diametral opuse. E un film fie prea simplu, fie prea complex pentru mine..dar te chinui să descoperi ceva în el și rămâi cu chinul.
El_KaPpa
pe 12 Septembrie 2020 16:06
Godard a spus despre el ca este "the world in an hour and a half” si a cam spus totul, alte cuvinte ar fi de prisos in a-l descrie. Un film destul de haotic ca desfasurare, in stilul neconventional al lui Bresson ca realizare, lipsit de orice urma de talent actoricesc si cu un pian pe fundal care pare ca cerseste emotia, dar genial ca experienta cinematografica. Un film care nu mi-a "mancat" doar o ora si jumatate din viata ci vreo cinci, in conditiile in care l-am vazut de doua ori in aceeasi seara si alte doua ore le-am petrecut citind despre el totul, de la recenzii pana la interviuri. In plus, imi va bantui mintea o mare perioada de timp.
A atins toate cele trei puncte care pe mine ma fac sa dau nota maxima unui film si asta se intampla extrem de rar:
- ma intriga la maxim incat simt nevoia sa-l revad cat mai repede
- mi se blocheaza in minte dupa vizionare
- are un final perfect
Stephen2D
pe 21 Martie 2016 14:23
alali
pe 14 Ianuarie 2016 03:59
Partea a 2-a: review-ul propriu-zis.
In cazul de fata, minimalismul este cuvantul definitoriu. Bresson realizeaza probabil cel mai simplu film, cu cele mai simple mijloace, dar care cutremura prin forta dramei transmise.
Plumburiu pana la obscur, filmul surprinde viata insasi, incepand cu nasterea si terminand asa cum e si logic, cu moartea, iar viata de aici iti da senzatia de prea mult. Chiar daca filmul dureaza mai putin de doua ore, senzatia de oboseala, de nevoie de odihna este transmisa atat de real incat pelicula, ca suferinta a personajului central, pare prea lunga; da senzatia de o viata care nu se mai termina si in care, venirea mortii este o izbavire.
Cum eu caut mai mult povestea intr-un film decat exemplificarea teoriilor cinematografiei in cel mai fidel mod cu putinta, povestea de aici este puternica dar atat. Altfel spus, nici in literatura romana, pe nuvela Fefeleaga nu o pot considera ca fiind cea mai importanta opera ce exista. Iar Au hasard Balthazar este o Fefeleaga a Frantei.
Prin folosirea repetitiei interminabile, Bresson ma oboseste emotional. Suferinta dupa suferinta, lovitura dupa lovitura, practic Balthazar devine o metonimie a notiunii de jertfa si nedreptate. Interesant mod de exprimare dar nu prea placut ca si rezultat pentru spectator.
Ca imi place sau nu acest stil bacovian, ca ma regasesc sau nu in tot acest fatalism in care umbra mortii si a distrugerii pluteste peste tot si care este chiar aleasa de catre Maria in mod voluntar, este mai putin important. Este ceea ce defineste acest film ca fiind de autor si asta nu poate fi negat. Ca exemplu comparativ, aceeasi discutie se poate face si in cazul filmelor lui Tarr care se joaca cu temporalitatea si cu excesul de timp iar care daca ar restrange acest artificiu, filmele lui ar deveni mai comestibile fara indoiala si deci mai placute. Dar atunci ar mai fi creatii ale lui Bella Tarr? Cu siguranta nu! Cam asa e si in cazul lui Bresson.
Acest fel economicos de a transpune in scena, aceasta lipsa de personaje, (Bresson nu da nicio atentie personajelor, ele sunt inexpresive si fade, nu au viata, nu au vointa proprie), aceasta permanenta discontinuitate in felul de a monta povestea cu rupturi voite sau poate nu, toate au darul de a ingreuna vizionarea si incarca privitorul cu emotie negativa de cele mai multe ori.
Ceea ce am apreciat insa ca si senzatie, trebuie sa recunosc, este aceasta resemnare in fata destinului sumbru al personajelor, resemnare ce vine dupa o oboseala de a mai spera. Este o renuntare la a mai gandi optimist identica cu cea a magarusului sau chiar a Mariei. Iar efectul asta este si scopul intregii constructii a acestui film. Deci, regizoral, misiunea este indeplinita. Insa nu si sufleteste, unde ramane acel gol al neputintei, acea durere.
Concluzie: O experienta cinematografica trista, chiar neplacuta in cazul meu, cu un rezultat intocmai cum a fost si gandit sa lase in randul publicului de catre regizor, dar atat. Tristete si resemnare este laitmotivul acestui film. Ramas fara speranta, acord filmului un 7,00!
Ps. ciudat este ca imi place Bacovia si Fefeleaga
Ps2. Cum ar fi ca dupa acest film sa incerci sa vezi Mouchette (1967)? Oare omeneste ar fi suportabil? Adio Bresson pentru o buna bucata de timp…
cosmin_kedii
pe 06 Septembrie 2013 08:53
unul dintre cele mai mari clasici ai cinematografiei franceze , regizat de unul dintre cei mai mari artiști
cosmin742000
pe 10 Martie 2013 10:10
Un film impresionant si sensibil, al carui personaj principal , un magar |(cu patru picioare) culmea , nu e facut pe calculator , si care i,n mod normal ,pare mult mai inteligent decat Ang Lee, , ca sa nu mai zic de felyl cum joacaFilmul nu este recomandat iubitorilor de animale , pentru ca saracul magarus are multe de patimit.
aayana
pe 24 Mai 2010 11:46
O alegorie a suferintei, a transformarii. Este trist dar daca privesti in viata reala, vei vedea o mie de astfel de cazuri. Si nu este intotdeauna vorba despre un magarus.
A atins toate cele trei puncte care pe mine ma fac sa dau nota maxima unui film si asta se intampla extrem de rar:
- ma intriga la maxim incat simt nevoia sa-l revad cat mai repede
- mi se blocheaza in minte dupa vizionare
- are un final perfect
In cazul de fata, minimalismul este cuvantul definitoriu. Bresson realizeaza probabil cel mai simplu film, cu cele mai simple mijloace, dar care cutremura prin forta dramei transmise.
Plumburiu pana la obscur, filmul surprinde viata insasi, incepand cu nasterea si terminand asa cum e si logic, cu moartea, iar viata de aici iti da senzatia de prea mult. Chiar daca filmul dureaza mai putin de doua ore, senzatia de oboseala, de nevoie de odihna este transmisa atat de real incat pelicula, ca suferinta a personajului central, pare prea lunga; da senzatia de o viata care nu se mai termina si in care, venirea mortii este o izbavire.
Cum eu caut mai mult povestea intr-un film decat exemplificarea teoriilor cinematografiei in cel mai fidel mod cu putinta, povestea de aici este puternica dar atat. Altfel spus, nici in literatura romana, pe nuvela Fefeleaga nu o pot considera ca fiind cea mai importanta opera ce exista. Iar Au hasard Balthazar este o Fefeleaga a Frantei.
Prin folosirea repetitiei interminabile, Bresson ma oboseste emotional. Suferinta dupa suferinta, lovitura dupa lovitura, practic Balthazar devine o metonimie a notiunii de jertfa si nedreptate. Interesant mod de exprimare dar nu prea placut ca si rezultat pentru spectator.
Ca imi place sau nu acest stil bacovian, ca ma regasesc sau nu in tot acest fatalism in care umbra mortii si a distrugerii pluteste peste tot si care este chiar aleasa de catre Maria in mod voluntar, este mai putin important. Este ceea ce defineste acest film ca fiind de autor si asta nu poate fi negat. Ca exemplu comparativ, aceeasi discutie se poate face si in cazul filmelor lui Tarr care se joaca cu temporalitatea si cu excesul de timp iar care daca ar restrange acest artificiu, filmele lui ar deveni mai comestibile fara indoiala si deci mai placute. Dar atunci ar mai fi creatii ale lui Bella Tarr? Cu siguranta nu! Cam asa e si in cazul lui Bresson.
Acest fel economicos de a transpune in scena, aceasta lipsa de personaje, (Bresson nu da nicio atentie personajelor, ele sunt inexpresive si fade, nu au viata, nu au vointa proprie), aceasta permanenta discontinuitate in felul de a monta povestea cu rupturi voite sau poate nu, toate au darul de a ingreuna vizionarea si incarca privitorul cu emotie negativa de cele mai multe ori.
Ceea ce am apreciat insa ca si senzatie, trebuie sa recunosc, este aceasta resemnare in fata destinului sumbru al personajelor, resemnare ce vine dupa o oboseala de a mai spera. Este o renuntare la a mai gandi optimist identica cu cea a magarusului sau chiar a Mariei. Iar efectul asta este si scopul intregii constructii a acestui film. Deci, regizoral, misiunea este indeplinita. Insa nu si sufleteste, unde ramane acel gol al neputintei, acea durere.
Concluzie: O experienta cinematografica trista, chiar neplacuta in cazul meu, cu un rezultat intocmai cum a fost si gandit sa lase in randul publicului de catre regizor, dar atat. Tristete si resemnare este laitmotivul acestui film. Ramas fara speranta, acord filmului un 7,00!
Ps. ciudat este ca imi place Bacovia si Fefeleaga
Ps2. Cum ar fi ca dupa acest film sa incerci sa vezi Mouchette (1967)? Oare omeneste ar fi suportabil? Adio Bresson pentru o buna bucata de timp…