Părerea criticului
Petrecut cu o sută de ani în urmă și aproape uitat, Primul Război Mondial a distrus o Europă cu totul diferită de cea de azi. Sau poate nu așa de diferită? Povestea a doi prieteni, pe care doar drama războiului îi unește, e plasată în 1918: războiul stă să se termine (deși oamenii mor încă în tranșee, din motive pe care le veți vedea în film), și odată cu el se va sfârși și acea belle-epoque la care ne gândim de fiecare dată când vine vorba de Franța începutului de secol XX.
Și, cu toate că începe în tranșeele unde oamenii își pierd viața într-o secundă, filmul nu are aerul funest din Nimic nou pe frontul de vest. Ceva plutește în aer, și nu e vorba doar de optimismul de după terminarea războiului: e vorba de ceva pe alocuri comic, dar pe alocuri magic.
Vedem în Au revoir là-haut același realism magic care străbate filmele de război ale lui Kusturica (mai ales Life is a miracle). Uneori, chiar și cele mai sumbre personaje au ceva dintr-un desen animat sau dintr-un graffiti. Eroii, scăpați cu viață ca prin urechile acului, trăiesc undeva între escrocherie și viața de clovn.
În fiecare clipă, deși subiectul este pe alocuri grav, ne așteptăm să apară un personaj cu o baghetă magică. Asta poate pentru că tot filmul este relatat la persoana întâi, totul este amintirea unuia dintre protagoniști, și este spus prin prisma emoțiilor lui.
Au revoir là-haut îi va bucura pe fanii filmelor de epocă. Veți vedea Parisul colorat și viu, veți vedea stereotipurile literaturii de secol XIX și de început de secol XX: avarul, parvenitul impostor, eroul fără voie. Evenimentele din film puteau fi subiectul pentru un film sumbru și lipsit de orice orizont: durere, război, sărăcie, moarte.
Filmul evită să sondeze abisul acestui univers deprimant: în loc de asta, face un truc și redescoperă bucuria de a trăi, culoarea și surpriza.
Și, cu toate că începe în tranșeele unde oamenii își pierd viața într-o secundă, filmul nu are aerul funest din Nimic nou pe frontul de vest. Ceva plutește în aer, și nu e vorba doar de optimismul de după terminarea războiului: e vorba de ceva pe alocuri comic, dar pe alocuri magic.
Vedem în Au revoir là-haut același realism magic care străbate filmele de război ale lui Kusturica (mai ales Life is a miracle). Uneori, chiar și cele mai sumbre personaje au ceva dintr-un desen animat sau dintr-un graffiti. Eroii, scăpați cu viață ca prin urechile acului, trăiesc undeva între escrocherie și viața de clovn.
În fiecare clipă, deși subiectul este pe alocuri grav, ne așteptăm să apară un personaj cu o baghetă magică. Asta poate pentru că tot filmul este relatat la persoana întâi, totul este amintirea unuia dintre protagoniști, și este spus prin prisma emoțiilor lui.
Au revoir là-haut îi va bucura pe fanii filmelor de epocă. Veți vedea Parisul colorat și viu, veți vedea stereotipurile literaturii de secol XIX și de început de secol XX: avarul, parvenitul impostor, eroul fără voie. Evenimentele din film puteau fi subiectul pentru un film sumbru și lipsit de orice orizont: durere, război, sărăcie, moarte.
Filmul evită să sondeze abisul acestui univers deprimant: în loc de asta, face un truc și redescoperă bucuria de a trăi, culoarea și surpriza.
