Părerea criticului
Márta Mészáros, cea mai celebră regizoare din Ungaria, cu premii şi selecţii la cele mai prestigioase festivaluri, îşi resuscitează cariera ce se întinde pe cinci decenii cu sensibilul Aurora Borealis - Luminile Nordului. O perspectivă feminină asupra istoriei şi a războiului, filmul suferă din cauza unor alegeri regizorale neinspirate, dar compensează cu o ataşantă recuperare a trecutului. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la acest film a cărui premiră naţională a avut loc în selecţia festivalului Transilvania.
În centrul atenţiei este Maria (Mari Törõcsik), o femeie în vârstă care îşi petrece ultimii ani din viaţă într-un pitoresc sătuc maghiar. Primirea unei scrisori şi o veste şocantă din trecut o afectează atât de mult, încât Maria intră în comă. Fiica ei, Olga (Ildikó Tóth), o apreciată avocată stabilită în Viena, aleargă la căpătâiul mamei, care se recuperează încet, dar nu înainte ca Olga să-şi dea seama că poate poveştile despre trecutul familiei auzite în copilărie nu sunt întrutotul adevărate. Hotărâtă să rezolve misterul, Olga face tot ce-i stă în putinţă pentru a o convinge pe Maria să vorbească, dar asta se va dovedi mai dificil decât crezuse iniţial.
Aurora Borealis face un slalom destul de obositor între prezentul nostru şi tinereţea Mariei, în anii '50, când o vedem pe aceasta (interpretată de Franciska Töröcsik, foto dreapta) îndrăgostindu-se de chipeşul Ákos (Jozsef Wunderlich, foto centru), dar dragostea lor consumată pe câmpiile idilice ale Ungariei va înfrunta curând provocări inimaginabile când puterea comuniştilor creşte, iar Maria şi Ákos decid să fugă în Viena ocupată de armata rusă. Ajungem să vedem ce se întâmplă când o femeie lipsită de orice putere, dar hotărâtă să supravieţuiască, înfruntă un climat politic mai mult decât dificil, în care viaţa unui om şi mai ales a unei femei par lipsite de importanţă în comparaţie cu milioanele de vieţi pierdute în război şi timpul anilor tulburi ce au urmat.
Chiar dacă suferă din cauza unei abordări regizorale uşor prăfuite, a unui ritm inegal şi a unui scenariu care ar fi trebuit scurtat, Aurora Boreală trebuie apreciat pentru personajele sale feminine extrem de puternice. Maria se luptă să ascundă trecutul, în timp ce Olga e gata de orice pentru a-l descoperi. În jurul protagonistelor, personajele masculine sunt, prin imaturitate sau violenţă, adevărate obstacole pe care eroinele le depăşesc prin extraordinară voinţă şi perseverenţă.
Dar ce impresionează cel mai mult la Aurora Boreală este faptul că face publicul să se gândească la evenimente tragice din prezent. Traumele teribile pe care Maria trebuie să le înfrunte în trecut se petrec zi de zi acum şi nu foarte departe de noi. Poate că le vedem doar în programele de ştiri şi poate că e uşor să le surghiunim la periferia atenţiei, dar se petrec zi de zi. Prin abordarea sa, Aurora Boreală este o invitaţie la empatie pentru victime şi, în ciuda nu puţinelor sale neajunsuri, trebuie apreciat pentru asta.
În centrul atenţiei este Maria (Mari Törõcsik), o femeie în vârstă care îşi petrece ultimii ani din viaţă într-un pitoresc sătuc maghiar. Primirea unei scrisori şi o veste şocantă din trecut o afectează atât de mult, încât Maria intră în comă. Fiica ei, Olga (Ildikó Tóth), o apreciată avocată stabilită în Viena, aleargă la căpătâiul mamei, care se recuperează încet, dar nu înainte ca Olga să-şi dea seama că poate poveştile despre trecutul familiei auzite în copilărie nu sunt întrutotul adevărate. Hotărâtă să rezolve misterul, Olga face tot ce-i stă în putinţă pentru a o convinge pe Maria să vorbească, dar asta se va dovedi mai dificil decât crezuse iniţial.
Aurora Borealis face un slalom destul de obositor între prezentul nostru şi tinereţea Mariei, în anii '50, când o vedem pe aceasta (interpretată de Franciska Töröcsik, foto dreapta) îndrăgostindu-se de chipeşul Ákos (Jozsef Wunderlich, foto centru), dar dragostea lor consumată pe câmpiile idilice ale Ungariei va înfrunta curând provocări inimaginabile când puterea comuniştilor creşte, iar Maria şi Ákos decid să fugă în Viena ocupată de armata rusă. Ajungem să vedem ce se întâmplă când o femeie lipsită de orice putere, dar hotărâtă să supravieţuiască, înfruntă un climat politic mai mult decât dificil, în care viaţa unui om şi mai ales a unei femei par lipsite de importanţă în comparaţie cu milioanele de vieţi pierdute în război şi timpul anilor tulburi ce au urmat.
Chiar dacă suferă din cauza unei abordări regizorale uşor prăfuite, a unui ritm inegal şi a unui scenariu care ar fi trebuit scurtat, Aurora Boreală trebuie apreciat pentru personajele sale feminine extrem de puternice. Maria se luptă să ascundă trecutul, în timp ce Olga e gata de orice pentru a-l descoperi. În jurul protagonistelor, personajele masculine sunt, prin imaturitate sau violenţă, adevărate obstacole pe care eroinele le depăşesc prin extraordinară voinţă şi perseverenţă.
Dar ce impresionează cel mai mult la Aurora Boreală este faptul că face publicul să se gândească la evenimente tragice din prezent. Traumele teribile pe care Maria trebuie să le înfrunte în trecut se petrec zi de zi acum şi nu foarte departe de noi. Poate că le vedem doar în programele de ştiri şi poate că e uşor să le surghiunim la periferia atenţiei, dar se petrec zi de zi. Prin abordarea sa, Aurora Boreală este o invitaţie la empatie pentru victime şi, în ciuda nu puţinelor sale neajunsuri, trebuie apreciat pentru asta.
