Austerlitz (2016)

Titlul filmului misterios, provocator și deranjant al lui Serghei Loznitsa este, după spusele regizorului, inspirat de romanul lui WG Sebald din 2001, în care un personaj numit Austerlitz, după ce crește în Marea Britanie ca refugiat, vede un film de propagandă nazist despre tabăra Theresienstadt și are impresia că o recunoaște pe mama sa în acest film. Aceasta este o carte despre anularea istoriei create de memoriile oficiale. Desigur, are si un alt sens: titlul poate fi confundat în prima fracțiune de secundă cu „Auschwitz”. Este un trompe l’oeil lingvistic. Ororile secolului al XX-lea se retrag în mormântul prăfuit al istoriei, alăturându-se bătăliilor secolului al XIX-lea: Auschwitz este un cuvânt, care într-o bună zi poate avea o încărcătură emotionala atât de mică precum Austerlitz.

Există în Europa locuri care rezistă ca suveniruri dureroase ale fabricilor unde oamenii erau tranformați în cenusă. Aceste locuri sunt acum memoriale deschise publicului și vizitate de mii de turiști în fiecare an. Documentarul îi urmărește pe vizitatorii unui astfel de loc ridicat pe teritoriul unui fost lagăr de concentrare. De ce vin ei aici? Ce caută?

După debutul său din cadrul Venice Film Festival, „Austerlitz” și-a continuat traseul pe la numeroase festivaluri de film, remarcându-se printr-un câștig și două nominalizări la Traverse City Film Festival, respectiv Indiewire Critics’ Poll și Cartagena Film Festival.

Filmul „Austelitz” este, probabil, mai presus de toate o meditație bântuitoare, în care istoria fizică a lagărelor se luptă cu uitarea.