Părerea criticului
Avengers: Infinity War nu este doar un film, ci zece ani de blockbustere Marvel concentrate în 160 de minute. Această reuniune a celor mai populare personaje Marvel are toate şansele să te ţină în tensiune şi să te emoţioneze, pentru că anvergura aventurilor este nemaiîntâlnită până acum. Da, Infinity War este aproape extenuant, dar în acelaşi timp oferă o ataşantă combinaţie de acţiune, emoţie şi umor, prin urmare suntem convinşi că nu vei regreta banii daţi pe bilet. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea acest cel mai elaborat blockbuster Marvel de până acum.
Încă de la primul film The Avengers, lansat în 2012, ştiam că o confruntare între Răzbunători şi Thanos (Josh Brolin), supranumit şi "titanul nebun", era inevitabilă. Iată-l acum apărând încă din prima scenă a filmului, purtând celebra Mănuşă a Infinitului, pe care se află deja încrustat Giuvaerul Spaţiului, ceea ce-i conferă titanului omniprezenţă. Ştim cu toţii că Mănuşa, o dată ce va fi accesorizată cu celelalte cinci Giuvaeruri, îl vor transforma pe Thanos într-o creatură omnipotentă şi omniscientă, gata să distrugă Universul cât ai bate din palme. Şi cam acesta este şi planul titanului, doar că Răzbunătorii sunt gata de orice pentru a-i sta în cale.
La premiera electricului Thor: Ragnarok nu credeam că o producţie Marvel va oferi o simfonie de culoare mai elaborată, dar iată că Infinity War întrece premiera din 2017. Pe de o parte filmul este un adevărat slalom prin locaţii variate, de la New York şi Wakanda la planete îndepărtate, iar pe de alta puterea Giuvaerurilor şi modul cum ele sunt folosite influenţează dramatic efectele speciale şi coloristica filmului. O adevărată colecţie de cadre strălucitoare, filmul cu siguranţă îţi ia ochii şi merită investiţia să fie văzut în cele mai bune condiţii.
Deşi avem rezervele noastre privind etichetarea lui Thanos drept "cel mai redutabil villain Marvel", chiar şi în condiţiile în care antagoniştii Uinversului Cinematografic Marvel sunt adesea dezamăgitori, credem că Thanos, în ciuda faptului că este un personaj până la urmă unidimensional în ale cărui emoţii nu crezi, compensează prin ambiţie şi miză: individul vrea, nici mai mult şi nici mai puţin, decât să-şi adjudece jumătate din vieţile din univers. De unde obsesia obţinerii Giuvaerurilor şi disperata ofensivă a Răzbunătorilor.
Scenariul profită inteligent de pe urma celor zece ani în care am investit simpatie în Iron Man, Căpitanul America, Thor şi Hulk, reducând aşa-numita expoziţiune la mininum: echipa de scenarişti ştie că publicul este familiar cu personajele şi relaţiile dintre ele, prin urmare ne aruncă direct în poveste, la câteva ore de la finalul lui Thor: Ragnarok, când nava lui Thanos atacă supravieţuitorii de pe Asgard. Este o decizie eficientă şi mai mult decât necesară, mai ales pentru că Infinity War reuneşte atât de multe personaje. Aceasta era şi una dintre capcanele ecranizării, dar scenariul se achită onorabil de sarcină, astfel încât filmul nu lasă impresia unei defilări de personaje şi îţi permite să respiri alături de ele.
Unul din marile reproşuri aduse filmelor Marvel este că... nimeni nu moare. În zece ani doar două personaje au murit în cadru, iar unul din ele, Phil Coulson, a fost repede readus la viaţă în serialul Agents of S.H.I.E.L.D.. Dar lucrurile se schimbă drastic în Infinity War, ceea ce lasă loc pentru mai multă emoţie şi mai multă implicare din partea spectatorului. Din nefericire, anvergura poveştii şi "prea multul" ei parcă striveşte aceste momente de emoţie, învăluind întreg filmul în sumbra mantie a morţii şi a neputinţei.
Având în vedere premisa extrem de complicată, era greu ca Marvel să facă un film mai bun decât Infinity War, deşi filmul nu duce lipsă de câteva decizii mai mult decât dubioase (printre care şi un personaj interpretat enervant şi rizibil de popularul Peter Dinklage). Cu toate acestea, avalanşa de evenimente şi surplusul de informaţii lasă spectatorul amorţit la final: unii vor vrea să revadă filmul, alţii vor fi frustraţi că trebuie să aştepte mai bine de un an pentru a afla întreaga poveste. Este riscul oricărei ecranizări divizate a unei opere unitare, până la urmă. Nu credem, totuşi, că vreun spectator al lui Infinity War ar refuza dacă i s-ar oferi la finalul filmului şansa de a vedea şi sequelul de la anul. Infinity War te face să îţi doreşti mai mult şi să afli destinul personajelor, ceea ce nu e puţin lucru.
Atenţie, genericul de final oferă o secvenţă pe care îţi doreşti să o vezi. Merită să aştepţi cele zece minute pentru a vedea atât anvergura acţiunilor lui Thanos, cât şi promisiunea deloc subtilă a întâlnirii unui personaj mult-aşteptat. Din păcate, pentru spectatorii familiarizaţi cu benzile desenate această promisiune este mai degrabă un spoiler...
Încă de la primul film The Avengers, lansat în 2012, ştiam că o confruntare între Răzbunători şi Thanos (Josh Brolin), supranumit şi "titanul nebun", era inevitabilă. Iată-l acum apărând încă din prima scenă a filmului, purtând celebra Mănuşă a Infinitului, pe care se află deja încrustat Giuvaerul Spaţiului, ceea ce-i conferă titanului omniprezenţă. Ştim cu toţii că Mănuşa, o dată ce va fi accesorizată cu celelalte cinci Giuvaeruri, îl vor transforma pe Thanos într-o creatură omnipotentă şi omniscientă, gata să distrugă Universul cât ai bate din palme. Şi cam acesta este şi planul titanului, doar că Răzbunătorii sunt gata de orice pentru a-i sta în cale.
La premiera electricului Thor: Ragnarok nu credeam că o producţie Marvel va oferi o simfonie de culoare mai elaborată, dar iată că Infinity War întrece premiera din 2017. Pe de o parte filmul este un adevărat slalom prin locaţii variate, de la New York şi Wakanda la planete îndepărtate, iar pe de alta puterea Giuvaerurilor şi modul cum ele sunt folosite influenţează dramatic efectele speciale şi coloristica filmului. O adevărată colecţie de cadre strălucitoare, filmul cu siguranţă îţi ia ochii şi merită investiţia să fie văzut în cele mai bune condiţii.
Deşi avem rezervele noastre privind etichetarea lui Thanos drept "cel mai redutabil villain Marvel", chiar şi în condiţiile în care antagoniştii Uinversului Cinematografic Marvel sunt adesea dezamăgitori, credem că Thanos, în ciuda faptului că este un personaj până la urmă unidimensional în ale cărui emoţii nu crezi, compensează prin ambiţie şi miză: individul vrea, nici mai mult şi nici mai puţin, decât să-şi adjudece jumătate din vieţile din univers. De unde obsesia obţinerii Giuvaerurilor şi disperata ofensivă a Răzbunătorilor.
Scenariul profită inteligent de pe urma celor zece ani în care am investit simpatie în Iron Man, Căpitanul America, Thor şi Hulk, reducând aşa-numita expoziţiune la mininum: echipa de scenarişti ştie că publicul este familiar cu personajele şi relaţiile dintre ele, prin urmare ne aruncă direct în poveste, la câteva ore de la finalul lui Thor: Ragnarok, când nava lui Thanos atacă supravieţuitorii de pe Asgard. Este o decizie eficientă şi mai mult decât necesară, mai ales pentru că Infinity War reuneşte atât de multe personaje. Aceasta era şi una dintre capcanele ecranizării, dar scenariul se achită onorabil de sarcină, astfel încât filmul nu lasă impresia unei defilări de personaje şi îţi permite să respiri alături de ele.
Unul din marile reproşuri aduse filmelor Marvel este că... nimeni nu moare. În zece ani doar două personaje au murit în cadru, iar unul din ele, Phil Coulson, a fost repede readus la viaţă în serialul Agents of S.H.I.E.L.D.. Dar lucrurile se schimbă drastic în Infinity War, ceea ce lasă loc pentru mai multă emoţie şi mai multă implicare din partea spectatorului. Din nefericire, anvergura poveştii şi "prea multul" ei parcă striveşte aceste momente de emoţie, învăluind întreg filmul în sumbra mantie a morţii şi a neputinţei.
Având în vedere premisa extrem de complicată, era greu ca Marvel să facă un film mai bun decât Infinity War, deşi filmul nu duce lipsă de câteva decizii mai mult decât dubioase (printre care şi un personaj interpretat enervant şi rizibil de popularul Peter Dinklage). Cu toate acestea, avalanşa de evenimente şi surplusul de informaţii lasă spectatorul amorţit la final: unii vor vrea să revadă filmul, alţii vor fi frustraţi că trebuie să aştepte mai bine de un an pentru a afla întreaga poveste. Este riscul oricărei ecranizări divizate a unei opere unitare, până la urmă. Nu credem, totuşi, că vreun spectator al lui Infinity War ar refuza dacă i s-ar oferi la finalul filmului şansa de a vedea şi sequelul de la anul. Infinity War te face să îţi doreşti mai mult şi să afli destinul personajelor, ceea ce nu e puţin lucru.
Atenţie, genericul de final oferă o secvenţă pe care îţi doreşti să o vezi. Merită să aştepţi cele zece minute pentru a vedea atât anvergura acţiunilor lui Thanos, cât şi promisiunea deloc subtilă a întâlnirii unui personaj mult-aşteptat. Din păcate, pentru spectatorii familiarizaţi cu benzile desenate această promisiune este mai degrabă un spoiler...
