După o oră de plictiseală soră cu disperarea, cu peisaje şi personaje negre şi gri, triste şi goale, în care nu se întâmplă nimic, începe în sfârşit festinul lui Babette. De care nimeni nu are voie să se bucure, să zică ceva, să exclame, să exulte, doar prezentarea preparatelor pe care generalul e fericit că le-a servit şi înainte la Paris. M-a enervat cumplit, doar ca să aud marea relevaţie că un artist nu e niciodată sărac! kkt!
cezarika21
pe 18 Octombrie 2015 09:19
Un citat anonim spune că ”Bărcile sunt în siguranţă în port, dar nu pentru asta au fost fabricate”. Scopul lor este să înfrunte valurile, oricât de înalte ar fi ele, și să-și ducă pasagerii și mărfurile cu bine la destinație. Citatul se poate potrivi și oamenilor: un om lipsit de ispite nu este expus păcatului, dar puterea credinței sale nu este încercată.
Trăind într-un sat izolat de lume, evlavioasele surori daneze Martine și Filippa cred că o viață pauperă, postul îndelungat, rugăciunile zilnice, devotamentul față de cei săraci și refuzul plăcerilor le va aduce raiul în viața de apoi. Ele refuză dragostea, considerând-o o formă a păcatului, și consumă zilnic aceleași terciuri banale ca un mod de autoflagelare pentru niște păcate inexistente. Credința lor se manifestă exclusiv fizic prin ferirea corpului de păcat, uitând că poate mai important este să-și ferească sufletul de păcat.
Provocarea Babettei (o franțuzoaică ce trăia de 14 ani ca slujnică în casa lor) de a realiza un ospăț în cinstea tatălui celor două surori, un pastor mort de multă vreme, constituie o adevărată încercare a credinței lor. Uitând de porunca iubirii aproapelui, femeile își pierd brusc încrederea în Babette, bănuind-o că încearcă să le corupă prin provocarea unor plăceri diavolești. Credința franțuzoaicei se dovedește a fi însă superioară credinței austere a celor două surori, ospățul organizat de ea reușind să-i împace pe membrii certați ai comunității și să aducă pentru câteva ore parfumul raiului în sufletul invitaților.
Filmul este o parabolă creștină plină de profunzime despre adevărurile credinței: un om neîncercat de ispite are o credință puțină, pe care nu și-o poate dovedi. Omul este însă dator să-și trăiască viața și să se bucure de creația divină pentru a da laudă cu adevărat lui Dumnezeu, bucurându-și în același timp semenii cu harul dobândit. Talantul primit la naștere va astfel înmulțit și nu îngropat, iar lumea va deveni mai bună și mai dreaptă.
Îmbelșugat și ispititor, ospățul Babettei devine astfel un ospăț realizat pentru fiii risipitori reîntorși acasă, o prefigurare a Ospățului Împărătesc la care suntem chemați cu toții să luăm parte.
psihologu
pe 30 Decembrie 2013 10:46
Povestea are un farmec aparte, iar tehnica regizorală o susține pe tot parcursul filmului. Povestea este narată de o voce de femeie ce urmărește cu tristețe și resemnare întreaga acțiune, spectatorul așteptându-se ca în orice moment să se întâmple ceva rău. Acest sentiment este susținut și de imaginile gri, pline de ceață și ploaie, indicii eterne ale unor apropiate nenorociri. De asemenea, congregația și religia practicată de membrii ei este austeră până în măduva oaselor, caracterizată de puritanism, una dintre particularități fiind suprimarea plăcerilor oferite de arta culinară.
Masa oferită de Babette transmite mai multe mesaje. În primul rând este o dorință personală pentru a mulțumi gazdelor pentru ajutorul oferit de-a lungul celor 14 ani. Apoi se face referire la puterea deținută de gastronomie în relațiile dintre oameni, unul dintre rezultatele festinului fiind depășirea anumitor nemulțumiri și reinstaurarea păcii între membrii congregației. Povestea evidențiază, de asemenea, lupta ce se dă în sufletul unui puritan când se află în fața unui „păcat”, precum și reînnoirea ce ar trebui practicată de fiecare religie, deoarece o credință învechită, ce nu se adaptează schimbărilor civilizației, riscă să rămână fără adepți.
Festinul de la finalul filmului este o încântare pentru ochii spectatorului, invitații făcând cu greu față minunățiilor ce le sunt servite. Iar pactul prin care nimeni nu trebuia să vorbească despre deliciul preparatelor servite este rupt de către invitatul de onoare, fostul pețitor al Martinei, acum general pensionat, deoarece acesta era singurul care știa să elogieze toate acele bucate, pe care, afirmă el, o singură persoană ar ști să le gătească cu o asemenea măiestrie și anume, bucătarul de la faimosul restaurant din Paris, Café Anglais. Acesta este punctul culminant în care spectatorului, dar și congregației, li se dezvăluie adevărul despre această femeie, Babette, care era atât de diferită, cochetă, inteligentă și manierată, o persoană ce nu se integra deloc în peisaj, dar care a reușit să-și câștige respectul prin inteligența și puterea de a se integra într-o comunitate arhaică.
Stéphane Audran (câștigătoare a două premii Bafta) în rolul lui Babette este o încântare pentru ochii spectatorilor. Frumusețea ei se distinge imediat în sătucul danez, locuit de oameni cu fețe înăsprite de condițiile vitrege de viață. Personajul ei este unul puternic, îndărătnic, mândru, dar și inteligent, această trăsătură ajutând-o să reziste timp îndelungat departe de frenezia Parisului. Stilul interpretativ rece, distant o ajută să transpună cu succes aceste trăsături în persoana lui Babette. Prestanțe încântătoare au oferit de asemenea Bodil Kjer și Birgitte Federspiel, în rolul surorilor aflate la bătrânețe, dar și Jarl Kulle în rolul generalului.
Povestea are un final fericit, optimist, în deplin contrast cu începutul care părea prevestitor de rele. Indiferent de problemele ce apar în viață, Babette ne asigură că “An artist is never poor”. Rolul artistului este de a se dedica omenirii, iar Babette demostrează din plin această filosofie prin festinul și bucuria adusă invitaților. Finalmente, filmul reprezintă un festin al simțurilor, o combinație minunată pentru orice iubitor de cinematografie, un impuls pentru o viață mai fericită, trăită din plin, fără rețineri sau remușcări.
Iulidesprefilme
pe 22 August 2013 11:11
Cu acest film, Axel intră pe traiectoria marilor cineaşti (Oscar pentru cel mai bun film străin).
lili22
pe 23 Ianuarie 2013 19:59
Care ne arata si deficientele unei natiuni civilizate.Cele doua surori nu se bucura de o masa buna, cum nu se bucura de viata.Menajera le da o lectie de civilizatie, aratindu-le ce inseamna o masa rafinata in locul monotonelor terciuri cu care erau obisnuite.
cosmin742000
pe 20 Mai 2012 11:01
O capodopera de arta culinara si nu numai , un film extraordinar , bine regizat , bine jucat , cu un scenariu genial , si o coloana sonora mirifica. Un adevarat festin al simturilor.
sabinalin
pe 11 Februarie 2011 17:26
Cinematografia nordica e in stare sa produca multe filme "mari", a se vedea filmografiile unor Ingmar Bergman,Lars von Trier sau mai recentul "Festen" al lui Vinterberg...
aayana
pe 11 Februarie 2011 15:43
Acțiunea are loc într-un orășel liniștit din Danemarca anilor 1871, Jutland. Ne este prezentată viața a două surori pioase, fiicele pastorului unei secte creștine. Cele două femei comemorează cei o sută de ani pe care i-ar fi împlinit tatăl dacă ar fi trăit. Cum aveau o femeie în casă și erau modeste, ni se povestește cum a ajuns Babette acolo. Ea are legătură cu alte personaje care au intrat în viața Martinei și Phillipei. Fiecare în parte va vorbi despre felul în care și-a trăit viața, pentru ce merită să lupți și ce anume este inaccesibil și trebuie lăsat în urmă. Dar, cel mai important, despre vocația artistului: el trebuie să se dăruiască omenirii. Chiar și atunci când rămâne fără un ban în buzunar nu este niciodată sărac pentru că are talentul. Banchetul pregătit de Babette va dezvălui virtuțile unei femei simple și filosofia ei de viață: artistul este dator lumii să dea ce este mai bun. Numai așa își găsește împlinirea.
Festinul lui Babette este primul film danez ce câștigă Academy Award în secțiunea Best Foreign Language Film la festivalul Cannes din 1987.
Trăind într-un sat izolat de lume, evlavioasele surori daneze Martine și Filippa cred că o viață pauperă, postul îndelungat, rugăciunile zilnice, devotamentul față de cei săraci și refuzul plăcerilor le va aduce raiul în viața de apoi. Ele refuză dragostea, considerând-o o formă a păcatului, și consumă zilnic aceleași terciuri banale ca un mod de autoflagelare pentru niște păcate inexistente. Credința lor se manifestă exclusiv fizic prin ferirea corpului de păcat, uitând că poate mai important este să-și ferească sufletul de păcat.
Provocarea Babettei (o franțuzoaică ce trăia de 14 ani ca slujnică în casa lor) de a realiza un ospăț în cinstea tatălui celor două surori, un pastor mort de multă vreme, constituie o adevărată încercare a credinței lor. Uitând de porunca iubirii aproapelui, femeile își pierd brusc încrederea în Babette, bănuind-o că încearcă să le corupă prin provocarea unor plăceri diavolești. Credința franțuzoaicei se dovedește a fi însă superioară credinței austere a celor două surori, ospățul organizat de ea reușind să-i împace pe membrii certați ai comunității și să aducă pentru câteva ore parfumul raiului în sufletul invitaților.
Filmul este o parabolă creștină plină de profunzime despre adevărurile credinței: un om neîncercat de ispite are o credință puțină, pe care nu și-o poate dovedi. Omul este însă dator să-și trăiască viața și să se bucure de creația divină pentru a da laudă cu adevărat lui Dumnezeu, bucurându-și în același timp semenii cu harul dobândit. Talantul primit la naștere va astfel înmulțit și nu îngropat, iar lumea va deveni mai bună și mai dreaptă.
Îmbelșugat și ispititor, ospățul Babettei devine astfel un ospăț realizat pentru fiii risipitori reîntorși acasă, o prefigurare a Ospățului Împărătesc la care suntem chemați cu toții să luăm parte.
Masa oferită de Babette transmite mai multe mesaje. În primul rând este o dorință personală pentru a mulțumi gazdelor pentru ajutorul oferit de-a lungul celor 14 ani. Apoi se face referire la puterea deținută de gastronomie în relațiile dintre oameni, unul dintre rezultatele festinului fiind depășirea anumitor nemulțumiri și reinstaurarea păcii între membrii congregației. Povestea evidențiază, de asemenea, lupta ce se dă în sufletul unui puritan când se află în fața unui „păcat”, precum și reînnoirea ce ar trebui practicată de fiecare religie, deoarece o credință învechită, ce nu se adaptează schimbărilor civilizației, riscă să rămână fără adepți.
Festinul de la finalul filmului este o încântare pentru ochii spectatorului, invitații făcând cu greu față minunățiilor ce le sunt servite. Iar pactul prin care nimeni nu trebuia să vorbească despre deliciul preparatelor servite este rupt de către invitatul de onoare, fostul pețitor al Martinei, acum general pensionat, deoarece acesta era singurul care știa să elogieze toate acele bucate, pe care, afirmă el, o singură persoană ar ști să le gătească cu o asemenea măiestrie și anume, bucătarul de la faimosul restaurant din Paris, Café Anglais. Acesta este punctul culminant în care spectatorului, dar și congregației, li se dezvăluie adevărul despre această femeie, Babette, care era atât de diferită, cochetă, inteligentă și manierată, o persoană ce nu se integra deloc în peisaj, dar care a reușit să-și câștige respectul prin inteligența și puterea de a se integra într-o comunitate arhaică.
Stéphane Audran (câștigătoare a două premii Bafta) în rolul lui Babette este o încântare pentru ochii spectatorilor. Frumusețea ei se distinge imediat în sătucul danez, locuit de oameni cu fețe înăsprite de condițiile vitrege de viață. Personajul ei este unul puternic, îndărătnic, mândru, dar și inteligent, această trăsătură ajutând-o să reziste timp îndelungat departe de frenezia Parisului. Stilul interpretativ rece, distant o ajută să transpună cu succes aceste trăsături în persoana lui Babette. Prestanțe încântătoare au oferit de asemenea Bodil Kjer și Birgitte Federspiel, în rolul surorilor aflate la bătrânețe, dar și Jarl Kulle în rolul generalului.
Povestea are un final fericit, optimist, în deplin contrast cu începutul care părea prevestitor de rele. Indiferent de problemele ce apar în viață, Babette ne asigură că “An artist is never poor”. Rolul artistului este de a se dedica omenirii, iar Babette demostrează din plin această filosofie prin festinul și bucuria adusă invitaților. Finalmente, filmul reprezintă un festin al simțurilor, o combinație minunată pentru orice iubitor de cinematografie, un impuls pentru o viață mai fericită, trăită din plin, fără rețineri sau remușcări.
Festinul lui Babette este primul film danez ce câștigă Academy Award în secțiunea Best Foreign Language Film la festivalul Cannes din 1987.