Sinopsis
Povestea unui baiat de cartier care nu vrea sa iasa de sub fustele mamei.
Jody e un somer de culoare care inca locuieste cu mama sa, desi e tatal unui copil si e incurcat cu doua femei. Curand, viata il va forta sa se maturizeze.
In 1991, John Singleton ghida spectatorii prin sudul Los Angeles-ul cu Boyz In the Hood, unul dintre cele mai aclamate filme ale anului. In 2001, regizorul nominalizat la premiile Oscar se intoarce in acelasi cartier cu povestea lui Jody, un afro-american de 20 de ani debusolat, care e fortat, finalmente sa faca fata complicatiilor vietii reale.
Baby Boy e o critica indrazneata la adresa tinerilor de culoare care habar n-au sa-si educe copii, traiesc pe spinarea mamelor si nici nu le trece prin cap sa-si caute de lucru, dar si la adresa societatii, care ii impinge in nisa marginalizatilor. Cartierul rau famat ramane acelasi, insa tonul si intentia sunt diferite. Filmul de fata nu se ocupa de gasti si violenta, ci se concentreaza pe relatiile dintre parinti, copii si iubiti dintr-un segment al societatii moderne unde conceptul de nucleu familial a implodat de mult. Regizorul se foloseste de personaje viguroase ca sa vorbeasca despre probleme reale. Teza lui Singleton e aceea ca tinerii negri sunt prizonierii unei stari de perpetuu infantilism emotional. Le spun iubitelor mamica, prietenilor baietii mei si locuintei cuibusor. Mama eroului care, la 20 de ani are deja 2 copii cu doua femei diferite, il apostrofeaza: De ce ti-e atat de teama sa te maturizezi si sa zbori din cuib? Filmul te implica din primele momente –in mare parte datorita faptului ca personajele principale vibreaza. Abunda interpretarile extraordinare, venite, de cele mai multe ori, din partea unor actori necunoscuti. Tyrese Gibson reuseste, in rolul principal, sa exprime toate emotiile conflictuale din Jody. Drama personajului sau e aceea a multor tineri de culoare, victime ale unui potential economic limitat si ale legaturilor de familie subrede. Finalmente, Baby Boy e povestea unei maturizari. Filmul nu e nici agresiv, nici depresiv. Pare real. Intr-o epoca in care a devenit nepopular sa iei orice pozitie sociala, Singleton e un regizor brav. Ne forteaza sa gandim, sa observam si sa ne pese. Baby Boy e provocator si captivant.
Jody e un somer de culoare care inca locuieste cu mama sa, desi e tatal unui copil si e incurcat cu doua femei. Curand, viata il va forta sa se maturizeze.
In 1991, John Singleton ghida spectatorii prin sudul Los Angeles-ul cu Boyz In the Hood, unul dintre cele mai aclamate filme ale anului. In 2001, regizorul nominalizat la premiile Oscar se intoarce in acelasi cartier cu povestea lui Jody, un afro-american de 20 de ani debusolat, care e fortat, finalmente sa faca fata complicatiilor vietii reale.
Baby Boy e o critica indrazneata la adresa tinerilor de culoare care habar n-au sa-si educe copii, traiesc pe spinarea mamelor si nici nu le trece prin cap sa-si caute de lucru, dar si la adresa societatii, care ii impinge in nisa marginalizatilor. Cartierul rau famat ramane acelasi, insa tonul si intentia sunt diferite. Filmul de fata nu se ocupa de gasti si violenta, ci se concentreaza pe relatiile dintre parinti, copii si iubiti dintr-un segment al societatii moderne unde conceptul de nucleu familial a implodat de mult. Regizorul se foloseste de personaje viguroase ca sa vorbeasca despre probleme reale. Teza lui Singleton e aceea ca tinerii negri sunt prizonierii unei stari de perpetuu infantilism emotional. Le spun iubitelor mamica, prietenilor baietii mei si locuintei cuibusor. Mama eroului care, la 20 de ani are deja 2 copii cu doua femei diferite, il apostrofeaza: De ce ti-e atat de teama sa te maturizezi si sa zbori din cuib? Filmul te implica din primele momente –in mare parte datorita faptului ca personajele principale vibreaza. Abunda interpretarile extraordinare, venite, de cele mai multe ori, din partea unor actori necunoscuti. Tyrese Gibson reuseste, in rolul principal, sa exprime toate emotiile conflictuale din Jody. Drama personajului sau e aceea a multor tineri de culoare, victime ale unui potential economic limitat si ale legaturilor de familie subrede. Finalmente, Baby Boy e povestea unei maturizari. Filmul nu e nici agresiv, nici depresiv. Pare real. Intr-o epoca in care a devenit nepopular sa iei orice pozitie sociala, Singleton e un regizor brav. Ne forteaza sa gandim, sa observam si sa ne pese. Baby Boy e provocator si captivant.
