Părerea criticului
Babysitting/Babysitting cu surprize este o comedie care îmbină eficient distracţia, scandalosul, satira şi emoţia. Vreo două milioane de francezi s-au înghesuit anul trecut în cinematografe pentru a vedea această replică dată francizei Marea mahmureală sau, şi mai bine, filmului cu liceeni Project X, una dintre surprizele comice plăcute ale lui 2012.
În Babysitting facem cunoştinţă cu Franck (Philippe Lacheau, de asemenea coregizor şi coscenarist), recepţioner la o mare editură de benzi desenate şi aspirant la titlul de autor. Franck îl asediază pe directorul editurii, domnul Schaudel (cunoscutul Gérard Jugnot, pe care ar trebui să-l vezi măcar în sensibilul Les Choristes/Corul al lui Christophe Barratier) cu propunerile sale, dar Schaudel i-o taie scurt: te ascult săptămâna viitoare dacă în noaptea asta ai grijă de fiul meu Rémi (Enzo Tomasini). O decizie extrem de neinspirată, pentru că Franck tocmai a împlinit 30 de ani, iar prietenii săi Ernest (Vincent Desagnat) şi Sam (Tarek Boudali) sunt hotărâţi să facă istorie cu o petrecere de pomină. A doua zi, Franck şi Rémy sunt de negăsit, iar soţii Schaudel trebuie să apeleze la poliţie pentru a-şi regăsi răsfăţata şi enervanta odraslă...
Fără să fie foarte original, Babysitting compensează cu o chimie foarte bună între personaje, un ritm susţinut, o adevărată menajerie de "ciudaţi" şi o mulţime de aventuri imprevizibile. Vei vedea cel mai enervant (pentru personaje, ca pentru spectatori e amuzant) poliţist din toate timpurile, dar şi un talent extraordinar de a schimba tonul de la comedie dementă la emoţionată dramă de familie.
Dar nu te speria, momentele emoţionante sunt mult mai puţine decât cele comice, căci Lacheau şi partenerul său de regie Nicolas Benamou rămân fideli acestui gen atât de gustat. Totuşi, Lacheau şi Benamou reuşesc să strecoare prin toată nebunia fiorii unei mari iubiri, dar şi conştientizarea a ceea ce înseamnă prietenia şi familia. O combinaţie pe care rar am văzut-o redată atât de eficient pe marele ecran!
Ca şi Project X, Babysitting foloseşte inspirat genul "found footage", pentru că tot dezmăţul este înregistrat cu nemaipomenită dedicaţie de Ernest, veriga sărită de pe fix a grupului de prieteni. Doar că Lacheau şi Benamou şi-au dat seama că această găselniţă de regie funcţionează mult mai bine în combinaţie cu filmarea tradiţională, prin urmare Babysitting nu vine cu scăpările de logică şi alegerile forţate ale filmelor "found footage" pure. O alegere inspirată şi care merge perfect pe marele ecran, atâta vreme cât ignori interpretarea adesea mult exagerată a lui Philippe Lacheau. Uneori nu e bine să fii şi regizor, şi actor principal...
În Babysitting facem cunoştinţă cu Franck (Philippe Lacheau, de asemenea coregizor şi coscenarist), recepţioner la o mare editură de benzi desenate şi aspirant la titlul de autor. Franck îl asediază pe directorul editurii, domnul Schaudel (cunoscutul Gérard Jugnot, pe care ar trebui să-l vezi măcar în sensibilul Les Choristes/Corul al lui Christophe Barratier) cu propunerile sale, dar Schaudel i-o taie scurt: te ascult săptămâna viitoare dacă în noaptea asta ai grijă de fiul meu Rémi (Enzo Tomasini). O decizie extrem de neinspirată, pentru că Franck tocmai a împlinit 30 de ani, iar prietenii săi Ernest (Vincent Desagnat) şi Sam (Tarek Boudali) sunt hotărâţi să facă istorie cu o petrecere de pomină. A doua zi, Franck şi Rémy sunt de negăsit, iar soţii Schaudel trebuie să apeleze la poliţie pentru a-şi regăsi răsfăţata şi enervanta odraslă...
Fără să fie foarte original, Babysitting compensează cu o chimie foarte bună între personaje, un ritm susţinut, o adevărată menajerie de "ciudaţi" şi o mulţime de aventuri imprevizibile. Vei vedea cel mai enervant (pentru personaje, ca pentru spectatori e amuzant) poliţist din toate timpurile, dar şi un talent extraordinar de a schimba tonul de la comedie dementă la emoţionată dramă de familie.
Dar nu te speria, momentele emoţionante sunt mult mai puţine decât cele comice, căci Lacheau şi partenerul său de regie Nicolas Benamou rămân fideli acestui gen atât de gustat. Totuşi, Lacheau şi Benamou reuşesc să strecoare prin toată nebunia fiorii unei mari iubiri, dar şi conştientizarea a ceea ce înseamnă prietenia şi familia. O combinaţie pe care rar am văzut-o redată atât de eficient pe marele ecran!
Ca şi Project X, Babysitting foloseşte inspirat genul "found footage", pentru că tot dezmăţul este înregistrat cu nemaipomenită dedicaţie de Ernest, veriga sărită de pe fix a grupului de prieteni. Doar că Lacheau şi Benamou şi-au dat seama că această găselniţă de regie funcţionează mult mai bine în combinaţie cu filmarea tradiţională, prin urmare Babysitting nu vine cu scăpările de logică şi alegerile forţate ale filmelor "found footage" pure. O alegere inspirată şi care merge perfect pe marele ecran, atâta vreme cât ignori interpretarea adesea mult exagerată a lui Philippe Lacheau. Uneori nu e bine să fii şi regizor, şi actor principal...
