Bacalaureat (2016)

Foarte, foarte bun. Prezintă multe lucruri care nu merg bine în România, precum pilele, relațiile, șpaga într-o manieră extrem de realistă și deloc exagerată.
impecabil jucat și o poveste antrenantă.

A picat bacalaureatul filmul ăsta, cam 90% din filmele românești ca gen: -dramă; trecute de ani 2000 nu au FINAL.
De la Expozițiune pănă la Puncutul culminant 6/10 dar DEZNODĂMĂNTUL 1/10
Vizionare plăcută

Pana nu devii elev in clasa a 12-a n-ai cum sa intelegi cat de gresit e mesajul acestui film.
Am citit recenzii care sustineau ca lucrurile prezentate in "432" sau "Dupa dealuri" nu sunt conforme cu realitatea.Asta nu pot sa probez fiindca n-am trait nici in comunism, nici in manastiri la tara.
Dar am ajuns clasa a 12-a , sunt la cel mai bun liceu de la mine din judet si pot sa va zic ca lucrurile nu stau deloc asa ca in filmul asta.
De ce?
1.E mult mai greu sa ajungi la o facultate buna in Romania, decat la aproape orice facultate din Anglia. Ca sa va faceti o idee, la Bucureti sau la Cluj(si nu numai)cam toate facultatile au examene de admitere destul de grele, sau chiar daca n-au, media minima pe care trebuie s-o iei in bac este peste 8.5-9 garantat.
In Anglia in schimb, sunt facultati la care media de intrare e 6 in bac, si minim 5 la materia de specialitate, ba mai mult decat atat, cunosc persoane care au intrat acolo si abia daca vorbesc engleza, sau oameni admisi la computer science care nu stiu nici sa declare 2 variabile in C++(o chestie mega elementara)
2.A fi student in Romania nu inseamna o condamnare la o viata de kkt asa cum se sugereaza in film. Absolventi ai facultatilor din Romania au ajuns foarte mari companii din toate domeniile.
3.La un liceu bun(unde se presupune ca si acest personaj groaznic conturat) nu prea mai exista profesori care pt o eugenie si cateva sute de euro(pe care ii fac intr-o luna la meditatii) sa isi riste libertate pt a ajuta o eleva sa .
4 Logic ca sunt conditii mai bune in Anglia( unde costa minim 9.800 de lire pe an) decat in Romania unde facultatea poate fi gratuita( sau in cel mai rau caz costa 3-4 mii de lei adica nici 800 de lire)

Acestea fiind zise, acest film nu face altceva decat sa puna nemeritat intr-o lumina proasta sistemul de invatamant superior din Romania.

Am vazut deja o multime de comentarii elaborate... Chiar nu as avea ce sa mai adaug. Foarte bun.

OARE IL DIFUZEAZA SI LA TV VRE-UN POST??? AS DORI SA-L VAD"""!!!

Am vazut filmul Bacalaureat .
Din pacate nu pot judeca onest filmul pentru ca sunt inca sub influenta lui Sieranevada ... Cristi Puiu este intradevar un reper in cinematografia romaneasca ...Cel mai de jos. Dupa ce vezi ceva facut de el , orice vine dupa are circumstante si castiga puncte ...
Bun. In Bacalaureat , Mungiu imi arata o poveste romaneasca de actualitate. Este o poveste despre compromis si despre scuzele care sunt generate de el. Personajele sunt pro si contra compromisului , fiecare avand argumentele lui perfect valabile.
Spre deosebire de multe alte filme romanesti , asta are un mesaj descifrabil si anume ca pana la urma ai puterea de a alege sa ramai integru daca iti doresti cu adevarat asta.
Mungiu ne arata cum functioneaza societatea romaneasca post comunista si cum oamenii mari iau hotarari in locul tinerilor "stiind mai bine " decat acestia ce e bine si ce e rau pentru ei si , la fel ca in realitate , calca in picioare tocmai principiile pe care le-au avut candva in lupta cu sistemul comunist.
Acum , asa cum am spus la inceput , Sieranevada m-a marcat si din acest motiv nu m-a deranjat foarte tare ca filmul e putin lesinat si ca suspansul pe care a vrut Mungiu sa-l creeze e putin subtire.

Despre drama unui barbat de conditie medie, medic, cu o familie surogat, o nevasta neinteresanta, un copil dezmierdat si plin de ifose care crede ca le stie pe toate si o amanta cu pretentii, ca toate amantele. Intriga se desfasoara in jurul unei decizii nefericite pe care medicul o ia si dorinta acestuia de a-si vedea fata plecata cu o bursa in strainatate.

Mi-ar fi placut o sonorizare mai buna; in rest, poveste rupta din realitatea romaneasca care insa nu are cum sa fie si pe gustul meu.

Am vazut filmul la destul de mult timp dupa ce s-a lansat la noi; voiam sa il vad de mult si nu imi pare rau ca am reusit pana la urma; este cel mai uman si mai cald film vazut in ultima vreme, cel mai optimist film al lui Cristian Mungiu si cel mai surprinzator final posibil; cred ca tema pe care o trateaza de fapt regizorul este daca Romeo a avut sau nu de-a face cu o dilema morala adevarata cand a avut de ales calea in care isi poate ajuta copilul. Cand s-a hotarat sa intervina a aparut instantaneu in mintea mea intrebarea: tu ce ai fi facut? Sincer, in locul lui as fi actionat la fel, fara sa simt ca am de ales intre esafod sau inec. Mi s-a parut un personaj ( interpretat fara cusur de Adrian Titieni) fidel adevarului si credintei sale ca, daca este sa fii vertical, poti sa fii vertical si alegand ce a ales el sa faca, adica sa recurga la ajutorul celor de care depindea viitorul Elizei. Un tata responsabil, protector si foarte duios fata de copilul lui. Chapeau si pentru scheletul pe care s-a construit filmul, adica societatea romaneasca ce tot obliga la compromisuri care tin de viata cotidiana dar, minunat subliniat, loialitatea lui fata de familie si de ceea ce i-a tinut aproape pe cei doi parinti nu a putut fi cu nimic subrezita , chiar si intr-un oras mic de provincie. De aici si convingerea mea ca personajul lui Titieni ramane vertical, ca un Atlas ce duce Pamantul pe umerii lui. Felicitari domnului Mungiu si la cat mai multa recunoastere a meritelor sale de observator implicat profund in sublinierea a ceea ce ne da valoare ca oameni: adevarul asumat si " sacrificarea " linistii personale ( a se citi indiferentei personale) pentru a ajuta acolo unde are rost si sens sa ajuti.

„Bacalaureat”, sau justificarea corupției la români
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=101925

M-am grăbit, firește, să văd premiatul film, dar nu m-am grăbit să scriu despre el. Nu mi se părea că mai am ceva de spus. Ce să spun? Să povestesc filmul, ca alții? Să-l laud, că doar a fost premiat? Să-l critic? Nu se face! Să-mi spun cinstit părerea? Pe cine interesează?!
Și totuși, nici să-l ignor n-ar fi corect...
Despre mine am pretenția că nu merg cu sacul la pomul lăudat, dar nici cu securea! Așa că am să încep cu începutul.
Câți ar merge la un film cu titlul „Bacalaureat” dacă nu ar fi fost premiat la Cannes și n-ar fi al lui Cristian Mungiu?! Puțini, mult mai puțini!Titlul mai corect ar fi fost „Examenul de maturitate”, cei mai în vârstă știu de ce! Ideea din film era să-i lăsăm pe copiii noștri, când ajung la maturitate, să-și hotărască singuri soarta. Filmul de față, însă, a avut inițial alt titlu, „Fotografii de familie”. Dar din această idee nu a rămas decât o secvență în care bătrâna mamă a personajului principal, Romeo, îi dă acestuia un album cu fotografii de familie, care rămâne suspendat ca nuca în perete. Aceasta mă face să cred că bagajul de scenarist și al lui Cristian Mungiu a scăzut alarmant, deși el continuă să se creadă autor total. Chiar și numele personajului, Romeo, un medic român de provincie, mă face să cred acest lucru. Ba mai grav, că Mungiu, venind cu atâtea premii de la Cannes, se consideră deasupra tuturor, nu-și imaginează că cineva i-ar pune la îndoială creația artistică! Acum nu spun că trebuia Gheorghe sau Ion, și nici Farfuridi sau Trahanache, dar nici să mă trimeată direct de la Vaslui la Shakespeare!
Și încă alte bâjbâieli scenaristice, chiar mult mai profunde, l-au îndepărtat pe Cristian Mungiu de premiul pentru scenariu, sau de Marele Premiu, nu mai vorbesc de Palme d'Or! A luat, însă, premiul pentru regie! Ce-i drept, ex-aequo, dar ce mai contează?! E suficient ca noi, românii, să ne batem cu pumnul în piept, iar Mungiu cu cărămida, că suntem cei mai tari după francezi și americani. La ce distanță, nu mi-e clar... Probabil tat așa scrie și presa poloneză sau cea ungară, adică că ei sunt cei mai tari, scuzați căcăfonia, pentru că au dat mâna și cu Oscar. Politica asta a străinilor cu „omagierea” cineaștilor români mi se pare ușor perversă, seamănă cu politica vulpii care strigă din scorbură către urs: trage, nătărăule, c-ai apucat de-o rădăcină! Auzi: „bijuteria” lui Cristian Mungiu a ucis concurența! Ha, ha!
Dar să trec la film...
Acum, cel puțin mie, mi-e greu să stabilesc unde se termină scenariul și unde începe regia. De exemplu, Romeo al nostru, când cineva îi sparge geamul cu o piatră aruncată de afară, în loc să se uite, firesc, instinctiv pe fereastră, iese din bloc și aleargă bezmetic pe câmpii. Sau, tot medicul Romeo, își scoate tacticos cămașa, arătându-ne burdihanul lui Adrian Titieni fără maiou, o agață în șifonier, de unde ia alta și o îmbracă la fel de tacticos. Oare așa era scris în scenariu, sau este vorba de creație regizorală? Dacă și-a scos cămașa, oare voia să se lepede de ceva? Voia... să se schimbe? Dacă era murdară, de ce nu a pus-o la coșul de rufe pentru spălat? Sau voia s-o refolosească, adică să revină la vechile obiceiuri? Întâlnirea la care mergea, era una importantă? Voia să fie curat? Dar nu s-a spălat între timp! Era doar de fațadă? Faptul că avea burtă, vrea să arate traiu-ăl bun al medicilor din România? L-a pus pe Titieni să se îngrașe 30 de kilograme, cum am auzit că se întâmplă în filmele americane, ca să corespundă concepției regizorale a autorului total?
Nu-mi aduc aminte de unde venea și nici unde se ducea Romică, dar impresia a fost că nu avea nicio importanță. Era vorba doar de o secvență, de fapt un cadru, de legătură.
Sau o replică a amantei: „Așa te porți cu toate fostele tale paciente?” Pentru că, Romeo trebuia să aibă o amantă, nu? Nu c-ar fi ceva nou, numai că se impunea, acolo, o justificare. Se pare că una exista, acreala soției sale legitime, simplă bibliotecară într-un orășel de provincie. Acreală vizibilă, dar deloc justificată. De fapt, se pare că o tentativă de justificare a existat. E vorba de momentul în care Romeo reproșează ceva soției, nu am înțeles ce, din cauza sonorului, dar esențial, de vreme ce aceasta începe convingător să plângă, i-ar soțul regretă cele spuse. Dacă scenaristul nu a avut inspirația să dubleze cumva momentul, pentru a nu se pierde o informație importantă, trebuia ca regizorul să aibă această grijă, zic eu! Pe de altă parte, ciudat este că, soția, care se pare că se ratase pentru că au revenit în țară în 1991, era de părere că fiica lor trebuie să aleagă singură dacă vrea sau nu să plece. Bine, nici îmbârligătura asta cu plecatul lor din țară, fără să știm când, cum și de ce, și revenirea, nu prea stau în picioare. Doar, așa, să f ie! Tentativa de viol, însă, se impunea, altfel n-aveam colac peste pupăză!
Povestea cu amanta iar este ambiguă. Nu înțeleg de unde atâta tupeu la ea?! De la postura de fostă pacientă, deci relația nu pare să fie foarte veche, îi reproșează amantului că-și pune pe primul plan familia lui, respectiv fiica, aflată în șoc, în urma tentativei de viol și perspectiva unei medii prea mici pentru a obține o bursă în străinătate, sau chiar a pierderii bacalaureatului. E drept că avea un fiu, de vreo 6 ani, dar nu rezultă dacă era al doctorului sau nu. Acum nu că am pretenția să ni se ofere mură pe tavă, dar nici să nu creadă cineaștii noștri că spectatorul merge la film, după o zi de muncă, să-și bată capul cu toate dilemele altora. Ale cineaștilor, adică.
Sau altă dilemă, a spectatorului: ce căutau polițiștii în vârful muntelui, la teleferic? Polițistul șef, Vlad Ivanov, unde era și de ce stătea cu burta în sus și batista pe față? Pentru că n-avea țambal? A rămas secvența din celălalt film, „Fotografii de familie”?
Poza de grup nu se face în timpul examenului de absolvire, ci înaintea acestuia. Scenaristul, sau probabil regizorul, a plasat-o în finalul filmului, că așa i-a ieșit. Atât a putut, n-a reușit mai mult.
Și, atunci, unde sunt acuratețea, precizia, minuțiozitatea, inteligența de care vorbesc celebrii, renumiții și faimoșii cronicari străini, preluați selectiv de-ai noștri? Care sunt observațiile de 5 stele ale autorului total? Sunt observații care se observă cu ochiul liber, de către toată lumea. Nimic nu mi s-ar părea meritul lui Mungiu! Filmul este liniar și previzibil. Pentru noi, nimic nou. Poate pentru străini, care nu au auzit de „Lanțul slăbiciunilor” și de Caragiale al nostru! Corupția nu s-a moștenit de la comuniști, cum se tot spune, ci mult de dinainte, și ca după așa-zisul comunism, de 26 de ani încoace, adică în acest nou capitalism, nu a fost mai acerbă. Lanțul slăbiciunilor, însă, acum, are altfel de verigi. Un transplant de ficat, contra o notă mare la bac. Verigi pe care Mungiu nici măcar nu s-a muncit să le pună cap la cap, le-a luat gata montate de la televizor!
Nu spun toate acestea din răutate sau invidie. Dacă cineaștii noștri ar ține cont de aceste „nimicuri”, ar putea tinde la Premiile Oscar, chiar dacă acum spun că ar fi acre!
Susținea cineva că „Bacalaureat” al lui Mungiu are asemănări supărătoare cu „Caché”, al lui M Haneke, realizat în 2005. Sper că nu era o glumă! Oricum, „caché” se pare că înseamnă „ascuns”, să nu se creadă altceva! N-am văzut filmul, așa că nu pot să comentez, dar, sigur, nici mica, nici marea corupție nu au fost inventate la noi, iar filmul lui Mungiu mi se pare tipic românesc!

1. Atenția la detalii în stilul lui Cristian Mungiu: până la cele mai mici detalii.
2. Limbajul - aproape decent. Oricum, mult mai Ok decât la 4,3,2...
3. Povestea - mai mult decât Ok.
4. Interpretarea personajelor - Ok.
5. Nu e un film pentru toată lumea. Cei care au copiat pe rupte la Bac, cei de bani gata sau cei care au impresia că totul li se cuvine s-ar putea să nu-l aprecieze.

bai fratilor, nu mai dati note bun la un film, doar pentru ca este romanesc. Fiti si voi mai obiectivi! M-ati convins cu ratingurile astea bune sa ma uit la el, si rau am facut.
Un film plictisitor, cu multe fire ale actiunii, dintre care majoritatea nu duc nicaieri. Si la final nu afli nimic, totul se termina brusc. Nu-l recomand sunt nicio forma!

Un film romanesc bunicel,dar nu bun ,se putea mult mai bine ! SI aici ma refer si la o coloana sonora buna,si multe alte aspecte ! Dar va las si pe voi sa vizionati filmul,oricum Titieni ,nu dezamageste !

Monoton, cenusiu, o felie din viata reala a romanilor.

Un film realist si foarte obiectiv, totusi cam plictisitor......................

"Gata, ati venit cu catusele?" "Hai, dom' doctor, ne facem si noi treaba..." E una dintre cele mai importante si interesante scene din film si ea trebuie privita in context, trebuie legata de o alta replica rostita mai devreme: "Poate ca daca si-ar fi facut treaba mai devreme n-am mai fi ajuns in situatia asta". Sau poate ca nu, in virtutea evenimentelor petrecute chiar in aceste zile "justitia", cel putin aceea facuta la nivel inalt, si-a pierdut orice credibilitate pentru orice om care mai are in el o urma de constiinta morala. "Bacalaureat" nu e o simpla radiografie a societatii romanesti de dupa evenimentele din 1989, e o adevarata tomografie a unei societati care n-are cum sa mai gaseasca drumul drept, o societate menita sa pluteasca in deriva intr-o tara careia ii face placere sa fie sluga Uniunii Europene. Cristian Mungiu ne mai pune in fata oglinda o data in plus si asta nu are cum sa ne faca placere. Fantastica scena din final, mi-a amintit de aceea din "A 25-a ora" chiar daca aici n-avem de-a face cu tragism, chiar daca Maria Dragus, altfel admirabila in rol, e totusi departe de forta interpretativa a celui care a fost uriasul actor Anthony Quinn. Bineinteles ca "Bacalaureat" n-ar mai fi fost la nivel inalt fara interpretarile actoricesti. Se distinge, evident, Adrian Titieni care are parte de un personaj de mare forta, mult peste ce i-a dat Adrian Sitaru sa joace in "Ilegitim", i-am revazut cu bucurie pe Vlad Ivanov, care-si reia oarecum rolul din al doilea film al lui Corneliu Porumboiu, pe Gheorghe Ifrim, delicios in scena reconstituirii, si pe Adrian Vancica , cel care continua sa astepte cu rabdare marele rol cinematografic care trebuie sa apara la un moment dat, sper sa apara cat mai repede pe ecrane "Ultima zi", filmul lui Gabriel Achim.

Filmul este OK, dar nu cred că se ridică la nivelul lui 4-3-2 sau După dealuri, și e păcat, pentru că Adrian Titieni face aici poate cel mai bun rol din cariera lui.

Bacalaureatul lui Mungiu este un examen trecut cu succes. Nu stiu daca merita sau nu premiul pentru regie la Canes, nu am vazut celelalte filme din competitie, dar cred ca e cel mai bun film romanesc al ultimilor ani. Mergeti sa-l vedeti pentru ca merita. Spun asta pentru ca este un film bine scris, bine facut si bine jucat. Dar sa le luam pe rand:
Imaginea - foarte buna - felicitari Tudor Vladimir Panduru, daca nu ma insel, la primul film important. Misiune indeplinita cu succes. Curat, concret, fara artificii inutile, in folosul povestii. Cadrele de doi, deja traditionale, lungi dar deloc plictisitoare.
Scenariul - pe cat de simplu pe atat de complicat. Bine scris, povestea bine condusa, invaluitor, creaza tensiune in mod gradual, un final ce mie mi s-a parut ok, nu ma asteptam la altceva chiar daca multe probleme sunt lasate in aer, insa am de facut cateva remarci:
- actiunea se petrece intr-un orasel mic, intamplator il cunosc foarte bine. Eroul principal e medic si are cam 50 de ani. Ei, in aceste conditii e imposibil sa locuiasca intr-un bloc dintr-un cartier ca cel din film. Mai mult de cat atat, apartamentul acestor oameni nu poate sa arate ca cel din film niciodata. Dar niciodata. Acela este apartamentul unor pensionari. Asta poate fi o problema de scenografie insa imi vine greu sa cred ca regizorul nu si-a dat seama de aceasta nepotrivire. Inseamna ca si-a asumat-o si ca vrea sa exprime ceva. Dar, ce? Casnicia esuata a parintilor? Poate.
- intr-un oras atat de mic nu poti fi medic, sa ai o amanta si sa nu afle nimeni. Poti eventual sa fi ultimul care afla ca ai o amanta, daca intelegeti ce vreau sa spun. Deci...greu de inghitit.
- O alta problema legata de data aceasta de costume: Magda, sotia, dupa cum arata si cum se imbraca nu e bibliotecara. Mesajul trimis prin vestimentatia ei este ca aspiratiile sale sunt altele.
- atacul suferit de Eliza e cam fortat la acea ora (7:50) si in acel loc, si asta doar ca sa justifice vorbele tatalui de mai tarziu referitor la ce se poate intampla "ziua in amiaza mare".
- tensiunea, desi creata din poveste, este accentuata, oarecum artificial prin cateva chichite regizorale nerezolvate pana in final, dar care, culmea, nu deranjaza, sunt ok, nu m-am simtit pacalit. Ma refer aici la piatra din geam, cainele, parbrizul etc.
- n-am inteles ce faceau politistii, atat de multi, pe sub telescaun. Parca erau pusi cu mana, nu prea dadea bine.
Actorii - in general buni. Unii foarte buni: o surpriza foarte placuta Petre Ciubotaru - admirabil, pacat ca e un pic prea batran pentru personajul sau, altfel, foarte bun - felicitari. Adrian Titieni - foarte bun, ca de obicei. Lia Bugnar - foarte buna - poate putin prea afectata la inceput, poate datorita starii de sanatate a personajului. Maria Dragus - n-a fos rau, dar parca putin cam rigida, ma rog, e doar parerea mea. Vlad Ivanov - bun, ca de obicei. Inca o surpriza placuta: Rares Andrici (Marius) - bravo, i-a facut fata cu succes Dl-ui Titieni. Deasemenea o surpriza placuta: Malina Manovici (Sandra) - foarte bine.
Un lucru demn de apreciat - limbajul nu face exces de trivialitati ca in alte filme romanesti din ultimul timp. Nu lipsesc cu desavarsire dar nu deranjeaza.
Dialogurile - in general bune, mare parte din ele firesti, naturale, rostite corect, insa eu am o mica problema cu modul de adresare - pare putin artificial sa-i spui interlocutorului pe nume la fiecare replica. Suna cam nepotrivit.
Sunetul - foarte bine lucrat, cu atentie la detali, bine pe planul secund, pe ambianta, asigurand o atmosfera generala foarte buna, in folosul povestii si a filmului in general.
In concluzie un film bun la care nu m-am plictisit si pe care imi doresc sa il revad.

Nu prea mi-a placut ! O situație Tipica vremurilor noastre , ma așteptam la altceva .

tocmai am vazut filmul intr-un cinematograf italian, mai exact in Roma. Pe langa faptul ca a umplut 2 seri la rand o sala de 300 de oameni, pe langa faptul ca e unul dintre putinele filme vazute la cinema in italia in limba originala(si nu dublat)-chestie care m-a uns la suflet, pe langa faptul ca reactiile italienilor din sala dupa film au fost la superlativ, mi-a placut foarte mult filmul.
Intr-adevar o actiune pe un ambient gri si de periferie(dar cam asta e realitatea la noi) dar subliniaza foarte bine multe aspecte din realitatea romaneasca: lipsa de siguranta a cetateanului, coruptia sistemului, dezbinarea familiilor. Toate sunt precis si cu atentie tratate. Laitmotivul filmului ramane insa dragostea unui tata pentru fiica lui. Modul in care trece peste toate convingerile proprii doar pentru a se asigura ca fiica va avea un viitor mai bun! Un film foarte bun!

Un nou film romanesc care merge oarecum pe reteta consacrata "la vremuri noi tot noi" cinic, satiric, usor depresiv insa oricum ar fi trebuie sa sprijinim initiativa cinematografiei romane de a crea si exista in continuare :)

La Cannes...premierea filmelor mahnite. Mungiu un ''regizor'' care denigreaza Romania in fiecare film. Ar trebui interzis.

O mare prostie de film fara deznodamant...pierdere de timp. Nu recomand

Azi am vazut si eu filmul, la cinematograful din orasul meu natal, chiar unde s-au facut cele mai multe dintre filmari. Inca de la bun inceput, filmul prezinta cele mai oribile imagini din oraselul nostru: o zona de periferie cu aspect de ghetou. Toata sala a izbucnit in ras cand s-a vazut cu ce grozavie incepe filmul. Pe tot parcursul filmului apare doar ce e mai urat de la noi si nimic din ce e frumos in orasul nostru.
Filmul vrea sa arate cat de prosti sunt romanii, cat de prost isi traiesc viata si ce mizerie e la noi.
Poate ca filmul e bun, dar e bun doar pt romani, sa ne arate ca trebuie sa ne schimbam.
Competitie la Cannes??? Eu nu le-as prezenta strainilor un asemenea film. De ce? Ca sa-i convingi cu orice pret pe straini cat de tampiti sunt romanii si cat de mizera e tara lor? Zau ca nu inteleg!

Am vazut filmul astazi, la cinema Victoria din Iasi, proiectia de gala. Au fost prezenti Cristi Mungiu, Vlad Ivanov, Lia Bugnar si Petre Ciubotaru, care au discutat cu spectatorii, au raspuns la intrebari. O initiativa buna, sala a fost aproape plina, DAR...un mare DAR...conditiile tehnice in care a fost vizionat filmul au fost sub orice critica. Imaginea, cadre cenusii, sunetul...uneori nici nu intelegeam ce spun actorii...Noroc cu subtitrarea in engleza...alt aspect ciudat, un film romanesc, intr-o sala de cinema din Romania, a rulat cu subtitrare in engleza!??? Tinand cont de conditiile in care l-am vizionat, nu-i pot da nota. Filmul a fost in nota clasica a filmelor lui Mungiu. Transmite multa emotie, te prinde, te face sa-ti pui intrebari. "Oare eu ce-as fi facut in locul lui?" Un film bun, brutal de realist pe alocuri, care merita vazut. Mi-a placut tanara actrita din rolul Elizei, m-a surprins sa-l vad pe indragitul actor iesean Petre Ciubotaru, distribuit intr-un rol care i-a venit ca o manusa. Unele peste altele recomand acest film, care insa, la fel ca si alte filme ale regizorului, nu e chiar pentru toate categoriile de public. Au fost multi spectatori care s-au plictisit si la proiectia de gala, erau mai mult pe smartphone decat se uitau la film.
In atentia lui Cristian Mungiu: desi initiativa unei proiectii de gala este laudabila, eu consider ca v-ati batut joc de munca dvs acceptand ca filmul sa ruleze in niste conditii de anii '80.

Cristian Mungiu, prin Bacalaureat, ne arata linia subtire a monedei. Cele doua fete ale acesteia, aflate in antiteza, se anuleaza una pe cealalta, ramanand un amestec din ambele componente, din ambele poziti, cinste si necinste, cenusiul ce ne-a marcat existenta,ucigandu-ne sperantele din anii 90 incoace.
Putem gasi scuze coruptiei, putem sa ne uram si fara motive, cum la fel de bine ne putem iubi fara sa ne imaginam ce ne aduce aproape.
Alegerile pe care trebuie sa le facem intr-o viata nu sunt cele catalogate ca fiind "corecte" ci acele pe care le chemam "necesare", fiecare din perspectia unica a unghiului in care a fost plasat de existenta, unghiul format de "dreapta timpului" ce se intersecteaza cu "dreapta spatiului" in care ne ducem existenta.
A fi cinstit nu inseamna a fi corect. Mai degraba cinstea este izvorata din motivatiile actiunilor noastre. Filmul spulbera orice speranta de a ramane imaculat in lumea asta. Fiecare are cel putin o inima de zdrobit.

Dar sa incheiem cu filosofia. Bacalaureat este un film romanesc despre romani. Suntem exotici pentru vestici si suntem premiati pentru cenusiul pe care il exportam. Se pare ca avem nesecate rezerve. Un film bunicel, previzibil, dar antrenant.

Subiectele “Bacalaureatului”: 1 Dezamagirea unei intregi generatii care chiar credea ca dupa ‘89 va fi mai bine; 2 Credinta parintilor(boala universala) ca stiu ce-i mai bine pentru copii lor; 3. Casatoria conventionala, din care sentimentele au disparut de mult dar in care cei doi se taraie pentru binele copilului care nu trebuie sa, simta, stie, sufere…copii insa simt, stiu, sufera…4. Sferele de influenta.
De remarcat textul fara trivialitati si injuraturi inutile; foarte miso scoasa in evident conditia medicului cinstit si cea a profesorului… care face meditatii…hi…Evident ca se duce naibii poezia cand amantul se muta la iubi ”…hai ca ma duc sa-ti intind canapeaua…eu sunt obosita…”
Despre actori numai de bine desi mie nu mi s-a parut nimic spectaculos la niciunul.
Per total un film pe care ar trebui sa-l vedeti.
Vineri 20.05.2016 la 17.15 cinema Plaza: in sala am fost, 3 (TREI) persoane!

Un film foarte bun. Primul lucru bun la acest film a fost că m-a captat pe toată durata sa. Apoi trebuie să menționez că filmul este foarte bun, marca Cristian Mungiu, dar totuși parcă a rămas la niște clișee balcanice, orientale...nu știu exact, exemplu: suspansul dat de posibilitatea ca o femeie să rămână însărcinată. Ori marile filme ale Hollywood-ului
nu fac încasări din așa ceva.
Mă gândeam ce filme ar ieși dacă regizori români precum Cristian Mungiu ar dispune de bugete de milioane de euro pentru un film...
În sfârșit, ca și notă merită între 8 și 9, dar totuși rămân la 8.

Mărturisesc că am o slăbiciune pentru filmele românești în ultimii…, să zicem 10 sau 15 ani, de când am devenit mai interesat de film, în general. Dincolo de poleiala filmelor americane, ce au porţia lor de farmec, am descoperit în filmele româneşti făcute după revoluţie (nu toate, mă refer la cele importante, care au câştigat eventual şi premii) o atmosferă în care mi-a plăcut să mă regăsesc, să mă pierd, trăind împreună cu personajele o poveste care ar putea să mi se întâmple chiar mie. De aceea, tot ce apare nou în materie mă interesează, mai ales când se află pe cai mari, cum este acum „Bacalaureat” – cu şanse de premii importante la Cannes, şi nu numai. Cristian Mungiu, în special, mă interesează, mă provoacă. Celebrele „4,3,2” sau „După dealuri” le-am savurat la vremea lor, le-am văzut de câteva ori şi de fiecare dată au avut aceeaşi prospeţime pentru mine. Despre „Bacalaureat” citisem în ultimele zile tot felul de lucruri şi am zis că trebuie să merg să văd…

Este un film complex, un film puternic, tulburător. Adună foarte multe trăiri, emoţie, intensitate. E un film care transmite şi, din punctul acesta de vedere, a meritat să merg! Acţiunea, în sine, se învârte în jurul momentului bacalaureatului, de a cărui reuşită, rezultat, depinde viitorul unei tinere ce urmează să plece la studii în Anglia. Tensiunea de aici vine, din concentrarea de a nu face un pas greşit ce ar anula tot efortul anilor ce au pregătit acest pas. Filmările sunt făcute într-un orăşel de munte, în care recunoaştem arhitectura blocurilor de odinioară, provinciali blazaţi, lătratul de câini, zgomotul de alarmă ale maşinilor ce pare să nu se mai oprească, dar şi peisajul montan ce pare să salveze micul oraş. Actorii, fără să facă neapărat un joc de excepţie după părerea mea, îşi fac însă foarte bine treaba. O notă aparte pentru Adrian Titieni, care este foarte credibil în rol, dar şi pentru Vlad Ivanov care nu-şi pierde farmecul şi imaginea de tip simpatic şi hazliu nici într-un film din registrul dramatic cum este acesta. Titieni este tatăl grijuliu, responsabil, implicat, care doreşte să-şi ştie fiica pe drumul pe care l-au proiectat în familie cu mulţi ani în urmă. Însă, deşi defilează cu raţiunea sa, cu puterea de a rezolva problemele de fiecare zi, are dificultăţi în viaţa sentimentală, încurcături menite să-i afecteze libertatea de mişcare, de a reuşi în tot ceea ce îşi propune. Cristian Mungiu conduce cu măiestrie acţiunea, care se complică şi mai mult, relevând adevărate situaţii fără ieşire, momente de tensiune la care spectatorul participă cu inima la gură. În film sunt puse mai multe probleme conexe, ce participă şi ele la alcătuirea atmosferei apăsătoare: prăpastia între generaţii, corupţia, compromisul, minciuna. Cristian Mungiu reuşeşte performanţa să nu contureze cu claritate personaje pozitive şi personaje negative, lăsând spectatorul să catalogheze în intimitatea sa, funcţie de propria cultură. Totodată, finalul filmului este făcut cadou spectatorului – şi am să vă invit să mergeţi să-l vedeţi pentru a înţelege la ce mă refer.

Concluzia? Este un film despre România. Despre noi.

Dar asteptam mai mult de la regizor, filmul nu depaseste 4,3,2.E o poveste despre romani si vietile lor cinstite.Atat de cinstite ,ca omul mai face un pas gresit, Intotdeauna este loc pentru o amanta, o pila pusa unei fete rasfatate
.Excelent Adrian Titieni , in mare forma in ultimele filme.