Back to Black (2024)

Toate piesele erau inspirate din viata ei din trairile ei din dezamagirile si din iubirea obsesiva pentru un singur barbat...a creeat piese unice,de valoare ,stilul ei fiind inconfundabil.A trait intens,si a murit trista,mult prea repede.

Un film mai mult despre viata zbuciumata a lui Amy Winehouse decat despre muzica ei. M-as fi asteptat sa gasesc in el mai multe melodii necunoscute de-ale ei. In schimb sunt doar Valerie, Rehab si Back to Black. Pe coloana sonora isi fac aparitia insa multe melodii de la The Shangri-Las, cat si Sarah Vaughan, Dinah Washington, Minnie Riperton, Willie Nelson si The Libertines. Pacat ca a murit atat de tanara la 27 de ani.

Filmul o reprezintă foarte bine pe Amy. Mi-a placut

O panarama drogată, dotată cu voce de la natura și atâta tot !!

Mie mi-a placu mult filmul, iar Amy Winehouse a fost o mare cantareata si compozitoare si ce sa vezi a fost si un om, ca toti oamenii...cu trairile pe care si le-a asumat.

Un film de văzut atât prin prisma transpunerii cinematografice a vieții unui artist de geniu, cât și pentru coloana sonoră de excepție.

Amy Winehouse a fost o artistă interesantă si originală, cred că filmul surprinde foarte bine personalitatea, procesul de creație si pasiunea ei pentru muzica, în special jazz. Marisa Abela e ok, mai ales în scenele de vulnerabilitate, dar e mai finuță, nu are privirea sălbatică si dispretuitoare pe care o avea Amy uneori. Pentru cine a văzut documentarul 'Amy' din 2015, e clar că e aproape imposibil de replicat stilul cântăreței, asta o și face unică. Lesley Manville, minunată ca de obicei, în rolul mătușii mult iubite.

Winehouse a trăit 27 de ani. Mozart a trăit 35 de ani. Geniile nu au nevoie de mult timp pentru a-și pune amprenta. Tocmai am comis un sacrilegiu. Nu se poate așa ceva, iar dacă tot am adus vorba de muzică clasică, să știți că locul cu cei mai mulți parveniți pe metru pătrat îi veți înîlni la Festivalul „George Enescu”. Vă poate plăcea muzica ei sau o puteți detesta, dar trebuie să admitem și poate să admirăm faptul că și-a construit cariera fără mari compromisuri. Acest lucru este rar întîlnit, mai ales în zilele noastre, în care conturile de Instagram ale presupuselor artiste sînt pline de poze în chiloți. Deliile, Andrele, Antoniile, Inele, Bublele, Shakirele, Aguilerele, Beyoncele, Swiftele sau Rihanele se vor evapora și vor fi înlocuite cu fețe și funduri diferite, dar nu se vor putea apropia niciodată de Amy Winehouse, ci vor rămîne doar la poze din vacanțe exotice și prezentări de lenjerie intimă.

„Back to Black” pare mai mult un documentar realizat de redacția unui tabloid în cheia scandalului Șoșocilor. Întîlnim un interes facil, o obsesie pentru celebritate și lipsă de perspicacitate, o abordare complet senzaționalistă a narațiunii. Pe parcursul celor două ore am văzut-o pe Amy Winehouse cum a ajuns faimoasă, cum se îndrăgostește, cum i se frînge inima și cum moare, dar niciodată nu ajungem să știm cu adevărat ce-o făcea să se simtă bine, în niciun moment nu este lăsată să iasă la suprafață scînteia interioară, colțul intim unde sînt acele fărîme prin care se diferențiază șahul de table. Unghiul de abordare este cel al unei drogangioaice tatuate fără prieteni și înnebunită după un mitocan care a împins-o la sinucidere.

Un film biografic în care nu vedem șarmul, strălucirea și inteligența lui Amy Winehouse. Sînt doar hienele de paparazzi care au chinuit-o fără milă. Succesul muzical este în altă parte și asta pentru că regizorul nu este cu adevărat interesat de procesul artistic, el fiind la rîndu-i o hienă, doar că pare domesticită.

Amy Winehouse „nu este o Spice Girl” pentru care reușita în viață să însemne vacanțe infinite în Thasos, spune Abela în repetate rînduri, dar nu e vreun strigăt de ajutor al unei copile pierdute, cum ne este prezentat, ci este vorba despre etosul unei femei puternice care a fost arhitectul de neoprit al propriei nenorociri.