Părerea criticului
Dacă intri la cinema la Bad Boys for Life - un film pe care noi o să-l lăudăm acum cu trei sferturi de gură - ai toate şansele să înţelegi de ce francizele sunt atât de importante la Hollywood. O invitaţie la nostalgie şi o reîntâlnire cu unul dintre cele mai iubite cupluri de poliţişti din anii '90, filmul cu Will Smith şi Martin Lawrence combină amuzamentul şi cascadoriile spectaculoase într-o nouă poveste violentă - neaşteptat de violentă, am spune - ale cărei merite distrag atenţia de la neajunsuri.
Pentru publicul tânăr, detectivii Mike Lowrey (Smith) şi Marcus Burnett (Lawrence) ar putea avea nevoie de o prezentare, din simplul motiv că nu i-am mai văzut pe marele ecran de 17 ani, când Bad Boys II se lansa, cu un succes considerabil mai mic decât prima parte a trilogiei, pe marile ecrane. Doi reprezentanţi de nădejde ai subgenului "buddy cop", Mike şi Marcus au avut dintotdeauna o problemă cu respectarea regulilor, o pasiune extraordinară pentru improvizaţie şi un mod extrem de personal de a-şi rezolva cazurile. Iar acum cei doi se confruntă, în moduri extrem de diferite, cu o ameninţare personală: vârsta a treia şi pensionarea.
Bad Boys for Life începe cu o evadare spectaculoasă dintr-o închisoare mexicană. Eliberată de fiul ei, Armando (britanicul Jacob Scipio), traficanta de droguri Isabel Aretas (actriţa de telenovele Kate del Castillo, cunoscută şi pentru rolul principal din serialul Queen of the South) jură răzbunare pentru toţi cei implicaţi în asasinarea soţului şi condamnarea ei la lungi ani de închisoare. Pe primul loc pe listă este, desigur, personajul lui Will Smith.
Este o premisă excelentă din două motive. În primul rând avem o antagonistă complet sărită de pe fix, chiar dacă rolul ei în poveste este irosit de alegerile dubioase ale scenariului. În al doilea rând, aghiotantul ei, Armando, duce planul de răzbunare la îndeplinire cu o eficienţă extremă, eliminând rând pe rând judecători şi procurori, poliţişti şi experţi în criminalistică. În acelaşi timp, într-un contrast excelent, Mike şi Marcus se ceartă pe motivul pensionării.
Bad Boys reuşea să aibă succes în 1995 datorită chimiei protagoniştilor şi datorită singurului talent al regizorului Michael Bay (atunci la debut), anume acela de a face totul să explodeze pe platourile de filmare. Aceste două ingrediente rămân la fel de captivante în cel de-al treilea film al francizei, care beneficiază şi de exotismul Mexicului pentru câteva răfuieli spectaculoase dintre eroi şi oponenţii lor.
Dincolo de umor, explozii şi urmăriri, lucrurile nu stau la fel de bine cu "băieţii". Dialogurile serioase sunt atroce, mai ales cele în care anturajul lui Mike încearcă să-l convingă pe acesta că ar trebui să-şi accepte vârsta. Un talmeş-balmeş de clişee, declamate în aşa fel încât să publicul să priceapă că i se spun chestii adânci, îngreunează foarte mult prima jumătate a filmului, iar noi de-abia am aşteptat ca eroii "să tacă şi să facă" în sfârşit ceva pe ecran. Ii reproşăm scenariului şi câteva scăpări de logică, de exemplu faptul că la un moment dat ni se sugerează că poliţia din Miami a petrecut şase luni, fără succes, ca să afle provenienţa unor gloanţe. Ce mai, eficienţă de bugetar de România...
Bad Boys for Life este fără îndoială un prilej de nostalgie şi rememorare a trecutului, atât pentru echipa filmului, cât şi pentru spectatorii care au văzut debutul trilogiei în 1995 în cinematografe (333.000 de spectatori în iulie-august 1995). Pentru toţi cei menţionaţi au trecut 25 de ani, unii dintre ei şi-au luat la revedere de la cariera cinematografică (Martin Lawrence este cel mai bun exemplu), iar alţii au acum o carieră în declin. Dincolo de aceste consideraţii, istoria francizei şi provocările personale ale protagoniştilor dau greutate unuia dintre mesajele filmului, acela de a reevalua ce este cu adevărat important în viaţă şi de a aprecia faptul că experienţa şi vârsta vin însoţite - pe lângă burtici şi reumatisme - de înţelepciune.
Pentru publicul tânăr, detectivii Mike Lowrey (Smith) şi Marcus Burnett (Lawrence) ar putea avea nevoie de o prezentare, din simplul motiv că nu i-am mai văzut pe marele ecran de 17 ani, când Bad Boys II se lansa, cu un succes considerabil mai mic decât prima parte a trilogiei, pe marile ecrane. Doi reprezentanţi de nădejde ai subgenului "buddy cop", Mike şi Marcus au avut dintotdeauna o problemă cu respectarea regulilor, o pasiune extraordinară pentru improvizaţie şi un mod extrem de personal de a-şi rezolva cazurile. Iar acum cei doi se confruntă, în moduri extrem de diferite, cu o ameninţare personală: vârsta a treia şi pensionarea.
Bad Boys for Life începe cu o evadare spectaculoasă dintr-o închisoare mexicană. Eliberată de fiul ei, Armando (britanicul Jacob Scipio), traficanta de droguri Isabel Aretas (actriţa de telenovele Kate del Castillo, cunoscută şi pentru rolul principal din serialul Queen of the South) jură răzbunare pentru toţi cei implicaţi în asasinarea soţului şi condamnarea ei la lungi ani de închisoare. Pe primul loc pe listă este, desigur, personajul lui Will Smith.
Este o premisă excelentă din două motive. În primul rând avem o antagonistă complet sărită de pe fix, chiar dacă rolul ei în poveste este irosit de alegerile dubioase ale scenariului. În al doilea rând, aghiotantul ei, Armando, duce planul de răzbunare la îndeplinire cu o eficienţă extremă, eliminând rând pe rând judecători şi procurori, poliţişti şi experţi în criminalistică. În acelaşi timp, într-un contrast excelent, Mike şi Marcus se ceartă pe motivul pensionării.
Bad Boys reuşea să aibă succes în 1995 datorită chimiei protagoniştilor şi datorită singurului talent al regizorului Michael Bay (atunci la debut), anume acela de a face totul să explodeze pe platourile de filmare. Aceste două ingrediente rămân la fel de captivante în cel de-al treilea film al francizei, care beneficiază şi de exotismul Mexicului pentru câteva răfuieli spectaculoase dintre eroi şi oponenţii lor.
Dincolo de umor, explozii şi urmăriri, lucrurile nu stau la fel de bine cu "băieţii". Dialogurile serioase sunt atroce, mai ales cele în care anturajul lui Mike încearcă să-l convingă pe acesta că ar trebui să-şi accepte vârsta. Un talmeş-balmeş de clişee, declamate în aşa fel încât să publicul să priceapă că i se spun chestii adânci, îngreunează foarte mult prima jumătate a filmului, iar noi de-abia am aşteptat ca eroii "să tacă şi să facă" în sfârşit ceva pe ecran. Ii reproşăm scenariului şi câteva scăpări de logică, de exemplu faptul că la un moment dat ni se sugerează că poliţia din Miami a petrecut şase luni, fără succes, ca să afle provenienţa unor gloanţe. Ce mai, eficienţă de bugetar de România...
Bad Boys for Life este fără îndoială un prilej de nostalgie şi rememorare a trecutului, atât pentru echipa filmului, cât şi pentru spectatorii care au văzut debutul trilogiei în 1995 în cinematografe (333.000 de spectatori în iulie-august 1995). Pentru toţi cei menţionaţi au trecut 25 de ani, unii dintre ei şi-au luat la revedere de la cariera cinematografică (Martin Lawrence este cel mai bun exemplu), iar alţii au acum o carieră în declin. Dincolo de aceste consideraţii, istoria francizei şi provocările personale ale protagoniştilor dau greutate unuia dintre mesajele filmului, acela de a reevalua ce este cu adevărat important în viaţă şi de a aprecia faptul că experienţa şi vârsta vin însoţite - pe lângă burtici şi reumatisme - de înţelepciune.
