Sinopsis

Pete Murphy, pilot al unei linii aeriene, iese la pensie. El are o iubită, însoțitoare de bord, cu mulți ani mai tânără și cu care vrea să se căsătorescă. Acest lucru poate fi posibil doar după divorțul lui Pete de prima sa soție cu care are două fete. Pete și-a părăsit domiciliul conjugal cu foarte mult timp în urmă. Sarah Murphy, soția sa, este medic și de la plecarea lui Pete de acasă s-a ocupat doar de profesie, copii și reamenajarea casei. Pete vine la soția sa și îi cere să semneze actele de divorț. Sarah îi cere în schimb să se împace cu fiicele lor și apoi va semna actele de divorț. Pete suferă un atac de cord. Sarah îi propune să petreacă sărbătorile în familie, având astfel ocazia să le poată explica fiicelor scopul cu care a venit. Încercând să se instaleze temporar în casa în care a locuit împreună cu familia sa înainte, Pete descoperă că totul îi este străin, nimic nu mai este cum a fost, iar în viața fiicelor lui s-au petrecut foarte multe lucruri de care el nici nu avea habar. Încercările lui Pete de a fi de folos în familia sa par a fi în zadar,confruntându-se în primul rând cu repulsia față de el a fiicei sale mai mari.