Netflix
×
Utilizator
×
Sinopsis

China sfârșitului de secol 19. O țară măcinată de războaie care au secătuit dinastia Qing - nu alta decât cea care l-a dat și pe ultimul împărat chinez portretizat în 1987 în pelicula de geniu a lui Bertolucci, “Ultimul Împărat”.

Opiul și traficul cu acesta înflorește, iar sărăcia și corupția ating apogeul. În aceste vremuri tulburi, o breaslă de bancheri din Shanxi pune bazele unui imperiu bancar cunoscut ca “Wall Street”-ul Chinei acelor timpuri. Pe de o parte exista China arginților, a oamenilor bogați și fără suflet, iar pe de altă parte exista o Chină a săracilor care mureau de foame răpuși de boli sau de lipsa de efectivă de alimente.

Filmul spune povestea familiei stăpânului breslei, care ajunge la momentul în care trebuie să transmită agoniseala de un secol a precedesorilor săi unui urmaș. Alegerea nu este deloc ușoară în niște vremuri în care războaiele și lipsa de loialitate a supușilor pot oricând să ducă la prăbușirea imperiului financiar și la distrugerea familiei însăși. Dar viața își urmează implacabilă cursul, și o serie de evenimente neașteptate precipită transmiterea puterii celui considerat drept cel mai capabil urmaș. Dacă reușeste acesta să își ducă până la capăt misiunea, rămâne să descoperiți...