Bakugan: Invadatorii Gundalieni este al treilea sezon din super serialul de acțiune Bakugan, care-i urmărește pe Dan, Marucho și Shun în încercarea lor de a-i ține la distanță pe invadatorii care vor să cucerească Universul. Dan, Marucho și familiile lor s-au mutat într-un orășel în sudul coastei de vest a Statelor Unite. Fundația lui Marucho continuă să aibă grijă de spațiul din realitatea virtuală, în care copiii se pot înfrunta în siguranță. În Statele Unite, Marucho își dezvoltă proiectul împreună cu un nou partener ,Ren, despre care nu știe însă ceva important: este extraterestru dintr-o lume numită Gundalia. Ren se împrietenește cu Marucho și cu luptătorii și îi înșală pentru a-și atinge scopurile.
Gundalia e în război cu o altă planetă
numită Neathia. Ambele planete sunt locuite de grupări extraterestre și
"Bakugani pierduți", care au ajuns acolo după catastrofa care a
împărțit Vestroia în șase Rumi, Bakugani care știu că își pot modifica
propriile coduri ADN. Ren îi convinge pe Marucho, Shun, Dan și pe noul
prieten al acestuia, Jake, de faptul că Neathia atacă Gundalia, astfel
că Bakuganii sunt nevoiți să intre în război. Adevărul este însă că
gundalienii, conduși de Împăratul Barodius, sunt adevărații agresori în
acest caz. Barodius și-a dat seama de puterea pe care Bakuganii și
luptătorii o au pe Pământ, iar acum vrea să exploateze această putere
pentru a stăpâni Neathia, Vestalia, Pământul și Universul! El este cel
care l-a trimis pe Ren să se infiltreze în Interspațiul Bakugan, cu
misiunea de a-i captura pe luptătorii de elită și de a-i aduce pe
Gundalia.
Dar asta nu e tot... Fabia, cea care a trimis acel semnal
cu informații codificate interceptat de Marucho, vine pe Pământ din
Neathia. Misiunea ei: să ceară ajutorul luptătorilor Bakugan pentru a
opri asediul gundaianilor asupra Neathiei. Luptătorii nu o cred de la
început, iar războiul continuă cu lupte pline de răsturnări de situație.
Dan trebuie să-și adune toate forțele pentru a face față acestei noi și
difícile provocări.