Sinopsis

Un lungmetraj alcătuit din 12 scurtmetraje, realizate de tineri interesați să facă film.
Regizorul Florin Piersic Jr. a selectat 14 scurtmetraje, din 38 de filmulețe primite. În final "Bani" are 12 scurtmetraje, din cauză că doi regizori și-au retras filmele din motive personale.
Scurtmetrajele selectate sunt: "Dubla personalitate" de Andrei Gheorghe, "Guru kiddo" de George Dorobanțu, "Lost_in.ro" de Smaranda Șchiopu, "De unică folosință" de Alexandru Gherman, "Nașterea unei capodopere" de Emanuel Pârvu, "Inoxidabil" de Sorina Neaga, "Trupuri. Repaus și mișcare" de Irina Dancus, "Vineri după-masă" de Noemi Dumitrescu, "Leacuri" de Alexandra Ioniță, "Home delivery" de Octavian Strunilă, "Pickpocket" de Florin Piersic Jr. și "Viața în culori" de M. A. Christi.

Filmele au între 7 și 10 minute și sunt realizate cu buget redus, fiind filmate digital.
"Filmul trebuie perceput ca o atitudine independentă. Nu mai pot fi obiectiv pentru că sunt implicat. Proiectul «Bani » vrea să deschidă un drum celor interesați să exploreze zona digitală, fie ei oameni cu studii de specialitate sau simpli aspiranți cu imaginație" (Florin Piersic Jr.).