Sinopsis
Magalis, Ignacio, Vivian, Miguelito si Santo sunt cateva dintre personajele care populeaza cartierul Cuba, fiinte care îsi cauta mica portie de fericire în Havana, care se revolta împotriva unui destin incert. Realitatea îi loveste, dar ei nu-si pierd niciodata speranta într-un viitor mai bun, de a-si recupera iubirea, de a se autodepasi...

Este povestea unor luptatori ale caror destine se intersecteaza într-un mozaic de emotii si sentimente, uneori contradictorii, mereu oneste.

Filmul este, de asemenea, povestea unei tari într-un anume moment. Revolutia e acum departe. Se pune problema supravietuirii si, desi e greu s-o faci cu demnitate, ei încearca.