Părerea criticului
După ce am văzut acum câteva luni trailerul lui Battle: Los Angeles am aşteptat cu nerăbdare premiera. Trailerul este categoric unul dintre cele mai bune realizate vreodată pentru o producţie SF, dar filmul în sine nu ar avea motive să işte prea mult entuziasm. Află mai jos de ce.
Pentru fanii genului SF, o vizită la cinema va fi obligatorie în cazul acestui prim blockbuster semnat de Jonathan Liebesman (The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning) şi sunt mari şanse ca ei să nu se ridice de pe scaun dezamăgiţi. Dar marea majoritate a spectatorilor s-ar putea să nu aprecieze multele locuri comune ale scenariului, lacrimogenia unor scene, pedala apăsată adânc pe subiectul eroismului american şi... efectele speciale numeroase, dar până la urmă prin nimic spectaculoase.
Dacă descrii Battle: Los Angeles drept o combinaţie între Ziua Independenţei şi un film de război precum Black Hawk Down ai spus cam totul despre SF-ul cu Aaron Eckhart în rolul principal, cel al locotenentului Michael Nantz, care, deşi îşi predase dosarul de pensionare din armată, revine în luptă când întreaga Terra este atacată de o rasă extraterestră. Poţi înlocui liniştit creaturile extraterestre şi armamentul lor performant cu puşcoacele unor terorişti irakieni şi obţii acelaşi film de război, doar că această substituţie simplu de făcut nu prea avantajează Battle: Los Angeles.
Da, vei vedea lupte corp la corp cu extratereştrii, vei vedea explozii cu nemiluita, aeronave cu design ca de pe altă lume şi Los Angeles-ul făcut una cu pământul, dar dacă la sfârşit tragi linie, filmul nu-ţi lasă nicio imagine de neuitat, fiind doar o versiune adusă la zi a mega-succesului Ziua Independenţei. De fapt, Battle: Los Angeles împrumută mult mai multe de la filmul lui Roland Emmerich decât ai impresia la prima vedere, iar cel mai supărător împrumut este chiar finalul...
Pentru fanii genului SF, o vizită la cinema va fi obligatorie în cazul acestui prim blockbuster semnat de Jonathan Liebesman (The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning) şi sunt mari şanse ca ei să nu se ridice de pe scaun dezamăgiţi. Dar marea majoritate a spectatorilor s-ar putea să nu aprecieze multele locuri comune ale scenariului, lacrimogenia unor scene, pedala apăsată adânc pe subiectul eroismului american şi... efectele speciale numeroase, dar până la urmă prin nimic spectaculoase.
Dacă descrii Battle: Los Angeles drept o combinaţie între Ziua Independenţei şi un film de război precum Black Hawk Down ai spus cam totul despre SF-ul cu Aaron Eckhart în rolul principal, cel al locotenentului Michael Nantz, care, deşi îşi predase dosarul de pensionare din armată, revine în luptă când întreaga Terra este atacată de o rasă extraterestră. Poţi înlocui liniştit creaturile extraterestre şi armamentul lor performant cu puşcoacele unor terorişti irakieni şi obţii acelaşi film de război, doar că această substituţie simplu de făcut nu prea avantajează Battle: Los Angeles.
Da, vei vedea lupte corp la corp cu extratereştrii, vei vedea explozii cu nemiluita, aeronave cu design ca de pe altă lume şi Los Angeles-ul făcut una cu pământul, dar dacă la sfârşit tragi linie, filmul nu-ţi lasă nicio imagine de neuitat, fiind doar o versiune adusă la zi a mega-succesului Ziua Independenţei. De fapt, Battle: Los Angeles împrumută mult mai multe de la filmul lui Roland Emmerich decât ai impresia la prima vedere, iar cel mai supărător împrumut este chiar finalul...
