Sinopsis

Filmul ne prezintă cum își petrece ziua o femeie pe nume Tahereh, mamă a doi copii (un băiat și o fată). Soțul lui Tahereh este inginer în construcții și lipsește mult de-acasă din cauza serviciului, iar Tahereh se simte singură. Pe de o parte, femeia suferă din cauza problemelor provocate de copii, iar pe de altă parte, ea suferă de dor pentru oamenii ținutului natal, Tahereh provenind dintr-o familie de nomazi. Ea a devenit o femeie deprimată, care-și găsește bucuria doar în trecut. Tahereh vrea să-și părăsească temporar familia, pentru a pleca împreună cu fratele ei în locurile unde s-au născut. Însă situația ia o cu totul altă turnură…