Sinopsis

Dupa o zi proasta in care dupa ce isi gaseste nevasta in pat cu instalatorul descopera si ca durerile de cap i se trag de la o tumoare pe creier, Joe (Billy Connolly) se hotaraste sa plece din New York si sa-si puna viata in ordine, atata cata i-a mai ramas... Dar inainte de a lua vreo hotarare, vrea sa-si limpezeasca mintile la curse, unde o cunoaste pe Hush (Sharon Stone), o fosta stripteuza care pune ochii pe el si nu se sfieste sa-i bage mana in buzunar...

Hush este datoare vanduta unui mare mafiot (Ian Holm) si Joe, un gentleman desavarsit, vrea sa o ajute sa-si incheie conturile. Mafiotul cedeaza suspect de repede, dar numai pentru ca il confunda cu Joe cel frumos, un celebru asasin platit. Isi da insa repede seama de greseala. Pana sa apuce sa se dezmeticeasca, Joe se vede urmarit de oamenii mafiotului si e nevoit sa fuga impreuna cu Hush, de care se indragosteste, chiar daca ea pare prizoniera fara scapare a propriilor greseli. Cu doar un pas inaintea oamenilor mafiotului, Joe abia acum incepe sa reconsidere incurcatura in care s-a bagat si, mai mult, sa-si puna serios intrebarea daca poate avea incredere in Hush.