„Glenville reduce textul lui Anouilh la infruntarea celor doi monstri sacri care mitizeaza personajele: Becket si regele Henric.
Totul este redus la turnirul magnific al celor doi actori shakespearieni de inalta clasa: Peter O'Toole si Richard Burton. Miracolul provine din unirea farmecului fascinant si tulburator al lui O'Toole cu seductia dominatoare si linistita a lui Burton. - Patrick Bureau - 1964 (Cinema '64)
Regele Henric al II-lea, când capricios sau crud, când isteric sau vesel (magistral interpretat de Peter O'Toole), își dorește un prieten pe care îl găsește în persoana lui Thomas Becket (nu mai puțin talentatul Richard Burton). Orgoliosul rege nu suportă dezaprobarea prietenului său, când greșește. Regele va fi iritat, ostil, îl va urî sfârșind prin a-l ucide pe cel pe care îl adora, rostind replica: "acum o să trebuiască să învăț să fiu singur." Becket, care a devenit dintr-un petrecăreț un soldat al lui Iisus, este dispus să moară, nu atât din credință religioasă, cât pentru orgoliul de a juca rolul de slujitor al lui Dumnezeu. Dialogurile subtile și inteligente, construcția scenică suplă, surprinderea în detaliu a chipurilor expresive ale actorilor sunt atuuri care pot trezi interesul cinefililor pentru vizionarea acestui film.