Părerea criticului
Action thriller-ul Beckett a deschis miercuri seara festivalul de la Locarno, iar de vinerea viitoare va fi disponibil pe Netflix. Românii care apreciază atât de mult Grecia ca destinaţie de vacanţă au toate şansele să se lase cuceriţi de acest film care arată cum un sejur perfect a doi îndrăgostiţi se poate transforma, într-o fracţiune de secundă, într-un calvar insuportabil. Iată mai jos ce ne-a plăcut nouă la acest thriller al foarte tânărului (34 de ani) regizor italian Ferdinando Cito Filomarino.
În centrul atenţiei este John David Washington, fiul lui Denzel Washington devenit star peste noapte datorită lui Tenet, dar de văzut şi în BlacKkKlansman. Acesta îl joacă pe Beckett, simplu turist american venit cu iubita (Alicia Vikander) în Atena. Alungaţi din capitală de protestele masive provocate de o posibilă schimbare de putere la nivel înalt, cei doi iubiţi se pierd printre temple străvechi şi savurează souvlakia suculente şi porţii generoase de portokalopita. Doar că Beckett adoarme la volan în drum spre următoarea destinaţie şi maşina închiriată intră în plin într-o casă părăsită. Înainte de a-şi pierde cunoştinţa, Beckett vede pe cineva în casă, iar a doua zi pomeneşte asta la poliţie. Pare un amănunt insignifiant, numai că acesta îi va schimba complet traiectoria eroului, dintr-un bărbat obişnuit care se recuperează după o traumă într-o victimă a unei conspiraţii naţionale...
Dacă vreodată te-ai gândit că vacanţa ta a avut parte de probleme pentru că nu a venit nu ştiu ce feribot la timp sau ai găsit un fir de păr în gyros, ar fi cazul să te uiţi la Beckett. Cu greu poţi să găseşti o mai consistentă aglomerare de dezastre de înfruntat de-a lungul a 110 minute. Am spune chiar că această aglomerare este şi una din hibele scenariului, mai ales când doar cu mare dificultate ajungi să crezi că Beckett chiar e într-atât de periculos pentru oponenţii săi, încât aceştia chiar să recurgă la atâta violenţă pentru a-l lichida. Câteva ambiguităţi din scenariu şi piste false chiar te fac la un moment dat să crezi (speri?) că eroul ar fi vreun agent secret într-o misiune sub acoperire, dar nu, nu e cazul.
O dată acceptată această mare convenţie a filmului, Beckett merge ca uns spre un deznodământ mai mult decât mulţumitor. Am putea spune că puţine sunt action-urile în care o răfuială finală să fie mai satisfăcătoare. Ok, repetăm, e nevoie de multă, foarte multă bunăvoinţă din partea publicului pentru a accepta cum un tip banal şi neantrenat (pare că Washington chiar a făcut burtică special pentru acest film) se poate transforma cu atâta uşurinţă într-un adevărat as al urmăririlor şi poate suporta, rănit în multiple rânduri, o cursă plină de obstacole spre locul unde problemele sale vor dispărea, ambasada SUA din Atena.
Să fie cel mai mare atu al scenariului faptul că Beckett este, într-adevăr, un tip obişnuit? Publicul, format şi el din atâţia oameni obişnuiţi, nu are cum să nu se identifice cu sărmanul erou catapultat de zei din Olimpul iubirii într-un infern prin care vâjâie gloanţele. Acesta este, probabil, motivul pentru care finalul pică atât de bine...
Dincolo de calvarul întrucâtva neverosimil al eroului, action-ul se pricepe să creeze o frescă politică interesantă, iar faptul că acţiunea are loc în Grecia, ţară recunoscută drept una dintre cele mai corupte din Uniunea Europeană, are bătaie lungă. Ca fapt divers, principala ţară de producţie a filmului este Italia, prin urmare Beckett vine la pachet şi cu o perspectivă inedită asupra hăţişului de influenţe americane, o perspectivă pe care foarte rar o vedem într-un action făcut cu bani americani. Acesta este un alt plus al premierei din 13 august.
În centrul atenţiei este John David Washington, fiul lui Denzel Washington devenit star peste noapte datorită lui Tenet, dar de văzut şi în BlacKkKlansman. Acesta îl joacă pe Beckett, simplu turist american venit cu iubita (Alicia Vikander) în Atena. Alungaţi din capitală de protestele masive provocate de o posibilă schimbare de putere la nivel înalt, cei doi iubiţi se pierd printre temple străvechi şi savurează souvlakia suculente şi porţii generoase de portokalopita. Doar că Beckett adoarme la volan în drum spre următoarea destinaţie şi maşina închiriată intră în plin într-o casă părăsită. Înainte de a-şi pierde cunoştinţa, Beckett vede pe cineva în casă, iar a doua zi pomeneşte asta la poliţie. Pare un amănunt insignifiant, numai că acesta îi va schimba complet traiectoria eroului, dintr-un bărbat obişnuit care se recuperează după o traumă într-o victimă a unei conspiraţii naţionale...
Dacă vreodată te-ai gândit că vacanţa ta a avut parte de probleme pentru că nu a venit nu ştiu ce feribot la timp sau ai găsit un fir de păr în gyros, ar fi cazul să te uiţi la Beckett. Cu greu poţi să găseşti o mai consistentă aglomerare de dezastre de înfruntat de-a lungul a 110 minute. Am spune chiar că această aglomerare este şi una din hibele scenariului, mai ales când doar cu mare dificultate ajungi să crezi că Beckett chiar e într-atât de periculos pentru oponenţii săi, încât aceştia chiar să recurgă la atâta violenţă pentru a-l lichida. Câteva ambiguităţi din scenariu şi piste false chiar te fac la un moment dat să crezi (speri?) că eroul ar fi vreun agent secret într-o misiune sub acoperire, dar nu, nu e cazul.
O dată acceptată această mare convenţie a filmului, Beckett merge ca uns spre un deznodământ mai mult decât mulţumitor. Am putea spune că puţine sunt action-urile în care o răfuială finală să fie mai satisfăcătoare. Ok, repetăm, e nevoie de multă, foarte multă bunăvoinţă din partea publicului pentru a accepta cum un tip banal şi neantrenat (pare că Washington chiar a făcut burtică special pentru acest film) se poate transforma cu atâta uşurinţă într-un adevărat as al urmăririlor şi poate suporta, rănit în multiple rânduri, o cursă plină de obstacole spre locul unde problemele sale vor dispărea, ambasada SUA din Atena.
Să fie cel mai mare atu al scenariului faptul că Beckett este, într-adevăr, un tip obişnuit? Publicul, format şi el din atâţia oameni obişnuiţi, nu are cum să nu se identifice cu sărmanul erou catapultat de zei din Olimpul iubirii într-un infern prin care vâjâie gloanţele. Acesta este, probabil, motivul pentru care finalul pică atât de bine...
Dincolo de calvarul întrucâtva neverosimil al eroului, action-ul se pricepe să creeze o frescă politică interesantă, iar faptul că acţiunea are loc în Grecia, ţară recunoscută drept una dintre cele mai corupte din Uniunea Europeană, are bătaie lungă. Ca fapt divers, principala ţară de producţie a filmului este Italia, prin urmare Beckett vine la pachet şi cu o perspectivă inedită asupra hăţişului de influenţe americane, o perspectivă pe care foarte rar o vedem într-un action făcut cu bani americani. Acesta este un alt plus al premierei din 13 august.
