Belle de jour (1967)

Genul de film care iti ramane intiparit in memorie foarte mult timp dupa vizionare. Bunuel exploreaza mintea umana si ale sale dedesubturi (in cazul de fata tinta fiind libidourile) punand in contrast degradarea si eleganta, dar intr-un mod placut si captivant, nu intr-unul critic care sa traga concluzii si sa-ti insufle tot felul de idei. Privit din punct de vedere psihanalitic, filmul asta este un adevarat rasfat pentru suflet, ochi si minte, cu o intriga deloc complicata daca esti dispus sa o accepti si sa o intelegi, cu o desfasurare a evenimentelor cat se poate de plauzibila si cu o Catherine Deneuve incantatoare ce emana multa senzualitate si fara sa-si arate partile intime. Cei cu prejudecati sa stea deoparte, pentru ceilalti nu poate fi decat un must see.

Singurul film mai de doamne ajuta al lui Luis Bunuel.........

Contrar parerilor excesiv de pozitive a marii majoritati a celor care au votat ""calitatea"" acestui film, eu consider practic ca fiind absolut de neinteles psihologia mai ales a ""iubirii"" dar si cea sexual-erotica a personajului principal feminin a acestui film, absolut totul vis-a-vis de aspectul pe care l-am mentionat mai sus fiind dupa parerea mea de domeniul absolut al IREALULUI, al FANTASTICULUI, asa dupa cum de acelasi domeniu este si atitudinea medicului Pierre Serizy, sotul lui Severine din scena initiala, de debut a acestui film, aceea cu caleasca, atunci cand dupa ce ambii soti isi declara iubirea reciproca intr-un mod ultra distant, si deci tot de neinteles, in special din partea ei, dar APARENT sincer (!!!), urmeaza acea scena IREALA cu biciuirea si indemnul la viol ! Tot de acelasi domeniu al fantasticului absolut mi se par si relatiile cotidiene dar extraerotice ulterioare firesti si neintinate de absolut nimic dintre cei doi soti, care sunt prezentate intr-un mod ultra paradoxal in acest film, in conditiile in care in prealabil avusese deja loc scena initiala absolut neverosimila pe care am mentionat-o mai 'nainte ! Tot de domeniul fantasticului ramane si eventualitatea ca Severine si-ar mai putea totusi iubi sotul in conditiile in care aluneca pe panta depravarii sexuale cat si in conditiile tot fantastice in care accepta acest lucru chiar si fara a simti o placere in urma trairii unor astfel de experimente sexuale depravante cu absolut orice tip de necunoscuti ! Ca urmare a celor aratate nu pot totusi acorda decat 1 stea acestui film.

Al doilea film al lui Luis Bunuel pe care îl văd și primul cu Catherine Deneuve în rol principal. Nu m-a impresionat absolut deloc, nu mi-a stârnit trăiri intense sau surprize. Pudismul acelor ani în descrierea unor astfel de subiecte pare ca o fată mare pe lângă libertinismul regizoral contemporan. Puneți acest film în antiteză cu Love, al lui Gaspar Noe sau cu Nymphomaniac. E un film la care trebuie să te mulțumești cu puțin, și ca libertate a imaginilor și ca joc actoricesc. Nu a fost pe gustul meu, nu înghit filmele rigide, mai ales franțuzești (asta nu mă face un fan al pornocăriilor dure), dar nici nu pot să fiu impresionat de ceea ce odată era considerat deja ieșit din tipar. Prefer libertatea de exprimare artistică, chiar și foarte explicită, în privința acestor subiecte de film.

Filmul acesta trebuie revazut ca sa nu scapi niciun detaliu, este extrem de misterios , nici nu stii daca s-a intamplat asa sau a fost totul o fantezie.

În gândurile mele vin doar aici, deși nimeni nu vrea o cutie fără o cheie, iar francezul râde de noi.

Preluând toate marile teme ale lui Buñuel (ipocrizia burgheziei, reprimarea sexualităţii, visul, anticlericalismul), "Belle de jour" este un nou experiment cinematografic menit să arate prăpastia între aparenţa şi esenţa omului, între ceea ce pare a fi şi ceea ce este omul. Constrâns la o existenţă conformistă şi supus unor reguli rigide şi ipocrite care îi ignoră aspiraţiile, omul este silit să ducă adeseori o viaţă dublă în care să-şi dezlănţuie fanteziile şi dorinţele ascunse şi în care să se simtă el-însuşi.

Dacă pentru mulţi dintre noi, dezlănţuirea fanteziilor are loc doar în vise, timida Séverine (Catherine Deneuve) face un pas înainte şi pare să şi le pună în practică doar între orele 14 şi 17 (de aici şi porecla ei de "Belle de jour"), nerenunţând însă la viaţa ei obişnuită. Am spus "pare" pentru că nici la sfârşit nu avem certitudinea că întreaga acţiune ce se derulează pe ecran este realitate sau doar un vis al protagonistei. Ar putea fi un alt vis (sau o succesiune de visuri) în care Séverine îşi implineşte fantezia, reintrând apoi în planul real, aspect relevat de careta goală care apare în final.

Indiferent dacă acţiunea are loc în realitate sau în vis, filmul lui Buñuel este o satiră ascuţită la adresa unei societăţi ipocrite în care oamenii spun una şi gândesc alta, în care soţii nu-şi pot dezvălui fanteziile nici măcar unul altuia, în care comportamentul uman este unul previzibil şi conformist. Oamenii trebuie să se comporte cu toţii după un tipic cunoscut de secole, să-şi cenzureze vorbele şi gândurile şi să aibă grijă să nu facă nimic nelalocul lui pentru a nu fi ostracizaţi de societate.

Pendularea acţiunii între vis şi realitate este o caracteristică tipică filmelor lui Buñuel, evidentă încă de la "Un chien andalou". Multe momente care ar putea fi reale ar putea fi în acelaşi timp şi plăsmuiri ale minţii protagonistei precum acea escapadă cu tendinţe necrofil-incestuoase de la castelul unui duce. Interpreta rolului principal, Catherine Deneuve, dovedeşte o mare versatilitate şi înţelegere a personajului, în ciuda faptului că regizorul nu i-a oferit prea multe indicaţii, determinând-o să se comporte natural. Filmul te face să-ţi pui mai multe întrebări, încercând să înţelegi motivaţiile Séverinei şi relaţiile reale dintre personaje.

Filmele mari le poţi vedea şi mai târziu, mai ales dacă ai avut o copilărie şi o adolescenţă cu prea puţine filme, când cei din jur nu erau atât de atraşi de fenomenul cinematografic şi se mulţumeau cu casetele video comerciale sau cu filmele de la televizor (aşa puţine câte erau). Aşa că am ajuns din întâmplare zilele acestea la un DVD cu “Belle de jour”, deşi eram conştient de mult timp că trebuie să îl studiez mai atent pe Luis Buñuel, despre ale cărui filme nu prea am scris aici (cu excepţia notabilă, pentru mine, a lui “Robinson Crusoe“): concluzia mea este, spusă încă de la început, este că acest film merită văzut, mult mai mult decât merită povestit.

Am regăsit filmul şi în topurile cu privire la cele mai bune filme erotice ale tuturor timpurilor. Este greu să spunem acum, după atâţia ani de la apariţie, dacă filmul mai este erotic sau şi-a pierdut din savoare. Pe de o parte, avem parte de scene în care Catherin Deneuve apare dezbrăcată, în ţinute sexy sau seminude, pe de altă parte, lipsesc cu desăvârşire scenele de sex, care există undeva în spatele uşilor închise şi sunt induse spectatorilor prin metoda omisiunii. Un film cu aromă fetişistă, pentru că în centru nu este neapărat sexualitatea, ci ascunderea ei în spatele hainelor, în spatele unui apartament transformat în bordel, în spatele unui conac unde “contele” doreşte o experienţă sexuală abia ghicită cu o moartă.

Nu trebuie uitată nici părerea lui Bunuel despre filmul său, din punct de vedere al sexualităţii: el însuşi a spus despre “Belle de jour” că este “pornografic” (pentru epoca sa, am adăuga noi), dar că el explorează în acelaşi timp “erotismul cast”.

Dacă singurul personaj feminin analizat atent este cel al lui Severine (Catherine Deneuve), bărbaţii roiesc în jurul ei, care de care mai diferit şi care de care mai misterios decât ceilalţi. Soarta acestora, necunoscută şi după final, emoţia stârnită de ei în inima unei femei care nu poate decide încotro să meargă viaţa ei mi-au adus aminte de romanul “Miramar” al lui Naghib Mahfuz, unde acţiunea se petrecea tot într-un spaţiu închis (pensiunea faţă de bordel), unde personajul feminin atrage simpatii şi antipatii, unde ea nu ştie, până în ultimul moment, încotro să se împartă şi ce vrea de la viaţă.

Cum spunea, “Belle de jour” merită văzut, mult mai mult decât merită povestit.

Luis Bunuel lucrează cu metafora cinematografică, adaugă semnificaţii noi gesturilor umane, te pune pe gânduri şi te lasă acolo...

ar fi interesant de citit si cartea (scrisa de Joseph Kessel, in 1928) si apoi facuta o comparatie cu filmul... nu am citit nici eu romanul, dar presimt ca filmul nu se ridica la nivelul cartii, care probabil este mult mai complexa. filmul mi se pare oarecum simplist, personajele parca nu transmit suficiente emotii spectatorului; un plus totusi pt flash-urile cu scenele din imaginatia lui S.
bref, astept sa citesc romanul si apoi voi nota si filmul.

Bunuel ne oferă viziunea sa asupra universului într-un bordel, film erotic

La sfarsitul filmului am ramas cu ne'numarate intrebari, si mi-a placut! A fost ca o gura de aer proaspat. Il voi revedea, ca sa observ detaliile pe care, poate, le-am pierdut la prima vedere. Pare ca fiecare ii gaseste propria interpretare si asta imi place.

Parerea mea este ca infidelitatea implica intotdeauna lipsa de responsabilitate. Trebuie sa stii sa te si infranezi, indiferent ce ispite apar...

Regizorul încearcă să ne arate că infidelitatea nu înseamnă întotdeauna lipsa iubirii ci mai degrabă o suferință ascunsă. Belle de Jour experimentează pe propria piele, cam așa am văzut problema. Ea își iubește soțul dar nu reușește să treacă în extrema cealaltă, de la iubirea spirituală la cea carnală. Pentru ea aceste extremități sunt ca apa și uleiul și oricât ar dori să le amestece, ceva nu merge. Nu întâmplător apare un scaun cu rotile pe stradă.
Un film greoi deși aparent simplu. Este exploatat psihicul femeii. Se pare că regizorul este fascinat de misterele lui. Ceva mă face să cred că Bunuel vorbește mai degrabă despre latura sa feminină pentru că orice Ying are și o parte Yang.