O formulă interesantă de film (docu-film) în care schimburile epistolare dintre cele două prietene sunt ilustrate prin imagini de arhivă bine alese. Două femei, ființe sensibile cu afinități emoționale deosebite, sunt urmărite în contextul social politic din Iran (Zahra) și respectiv cel din România (Maria). Cele două sunt inițial colege la Facultatea de Medicină din București. Sunt și prietene iar prietenia lor nu scapă vigilentei Securități, care le monitorizează mai mult sau mai puțin discret. Zahra pleacă în 1979 la Teheran înainte de a termina ultimul an de facultate, entuziasmată de căderea regimului autoritar proamerican al șahului. Tatăl ei era un luptător pentru libertate și egalitate iar ea înțelegea să i se alăture. Dar evenimentele se succed acolo cu repeziciune, însă în altă direcție. Iranul devine Republică islamică, femeile trebuie să poarte hijab, izbucnește războiul de lungă durată cu Irakul, unde luptă chiar și femei sau tineri adolescenți. Zahra își pierde tatăl, casa ei este percheziționată de autorități. În schimb, Maria termină facultatea și este repartizată la țară. Apoi vine în București după trei ani unde se căsătorește cu un coleg din spital, mai mult la insistențele părinților ei. Suportul documentar prezintă anii cenușii ai ultimei părți din dictatura comunistă marcată de lipsuri multiple și cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu. Anul 1989 a însemnat anul morții aiatolahului iranian dar și al căderii dictaturii comuniste din România. Dacă lucrurile în Iran au continuat după 1989 pe aceeași linie, la noi energia și speranțele din Decembrie s-au consumat destul de repede făcând loc dezamăgirii. Maria vorbește de „victoriile care sunt confiscate”. Ea și părinții ei pensionari au experimentat noi îngrijorări, cu toate că „se presupune că suntem liberi”. Soțul ei, Mihai, a trecut mai ușor schimbarea: a deschis o mică afacere cu dulciuri și țigări din Turcia. Maria rămâne cu nostalgia prieteniei și amintirilor ei din tinerețe. Un film cu texte inspirate ale Laviniei Braniște și regizat de Vlad Petri, care poate emoționa și deci poate fi vizionat și apreciat de public așa cum a fost deja remarcat la festivaluri. (O observație: cuvântul iranian dușman ( pronunțat într-o secvență documentară) este același cu cel românesc, ajuns la noi prin limba turcă.)
Gloria
pe 03 Aprilie 2023 21:06
Între revoluții/Between Revolutions, filmul regizorului român Vlad Petri - selectat în secțiunea „Forum” a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (Berlinale), a fost distins cu Premiul FIPRESCI, vineri, 24 februarie. Cinemagia a văzut filmul și vă spune la ce să vă așteptați.
Între Revoluții este un film construit exclusiv din arhive și pune în oglindă viețile și destinele a două femei, Maria și Zahra, una din România, cealaltă din Iran, prietene și colege de facultate la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. Imaginile alb-negru alternează în film cu cele color; cum era de așteptat, în culori sunt imaginile de propagandă din România, iar în alb-negru imaginile ce conturează o viaţă personală: excursii, o vacanţă la mare, viaţa de student. În 1979, când posibilitatea unei schimbări politice în Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei, luând parte la revoluția de acolo, departe de prietena sa. Pentru următorii 10 ani, singurul lor mod de a comunica e prin intermediul scrisorilor.
Este frapantă identitatea comună pe care fetele și-o construiesc ținând cont de diferențele de cultură și de naționalitate. România şi Iranul sunt două ţări fundamental diferite, surprinse - însă - în două momente critice: perioada Revoluţiei Islamice, a războiului cu Irakul, a regimului teocratic şi, respectiv, a regimului totalitar din România, urmat de Revoluţia care nu a reuşit să aducă o viaţă bună tuturor. Între revoluţii arată scepticismul faţă de evoluţia celor două ţări, şi o perspectivă pesimistă în general asupra istoriei. Posibilele protagoniste (pentru că scrisorile dintre cele două fete sunt, totuși, fictive) pot fi descrise drept „oameni sub vremuri”.
Deşi scrisorile sunt personale şi ar trebui să vorbească despre altceva, starea de fapte din cele două ţări este subiectul principal al tuturor discuţiilor dintre cele două fete. Totuși, cele două personaje nu sunt militanţi politici şi nici dizidenţi, nu au vederi politice nici pro-regim, nici adverse. Personajul (fictiv) din Iran are la un moment dat un moment de angrenare politică după care vine deziluzia, pe când studenta din România este mereu apatică şi pesimistă vizavi de orice schimbare.
Din conținutul scrisorilor se vede dorinţa regizorului de a da glas unor considerente de ordin politic, dar Vlad Petri reușește să se sustragă tentației de a face un documentar politic și un statement, spunând o poveste emoționantă despre oameni sub vremuri. Românca este doar o observatoare a schimbărilor politice, pe când iranianca este entuziasmată de revoluţie, împarte manifeste, dar nu exprimă în scrisori un crez politic. Fetele par neinteresate de politică sau se feresc să manifeste opinii, nu susţin regimul după cum nu sunt nici dizidenţi politici. Nu beneficiază în mod direct de revoluţii, deşi încep să înţelegă lucruri din ele. Sunt simpli observatori.
Totodată, filmul nu îşi propune să fie un manifest politic, deşi ar putea vorbi despre un parcurs defavorabil al Iranului (trecerea de la un regim relativ deschis la o dictatură religioasă printr-o revoluţie inoportună) în antiteză cu un parcurs sinuos dar cu un final mai fericit al României (anii 70 urmaţi de regimul de teroare şi de lipsuri ai anilor 80, apoi Revoluţia).
Între revoluții reușește să dezgroape viața de zi cu zi a oamenilor de rând aflați sub două regimuri totalitare, perspectiva fiind una feminină, cu o bogată încărcătură emoțională, chiar dacă din relatările protagonistelor transpar elemente-cheie ale contextului social și politic
Între Revoluții este un film construit exclusiv din arhive și pune în oglindă viețile și destinele a două femei, Maria și Zahra, una din România, cealaltă din Iran, prietene și colege de facultate la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. Imaginile alb-negru alternează în film cu cele color; cum era de așteptat, în culori sunt imaginile de propagandă din România, iar în alb-negru imaginile ce conturează o viaţă personală: excursii, o vacanţă la mare, viaţa de student. În 1979, când posibilitatea unei schimbări politice în Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei, luând parte la revoluția de acolo, departe de prietena sa. Pentru următorii 10 ani, singurul lor mod de a comunica e prin intermediul scrisorilor.
Este frapantă identitatea comună pe care fetele și-o construiesc ținând cont de diferențele de cultură și de naționalitate. România şi Iranul sunt două ţări fundamental diferite, surprinse - însă - în două momente critice: perioada Revoluţiei Islamice, a războiului cu Irakul, a regimului teocratic şi, respectiv, a regimului totalitar din România, urmat de Revoluţia care nu a reuşit să aducă o viaţă bună tuturor. Între revoluţii arată scepticismul faţă de evoluţia celor două ţări, şi o perspectivă pesimistă în general asupra istoriei. Posibilele protagoniste (pentru că scrisorile dintre cele două fete sunt, totuși, fictive) pot fi descrise drept „oameni sub vremuri”.
Deşi scrisorile sunt personale şi ar trebui să vorbească despre altceva, starea de fapte din cele două ţări este subiectul principal al tuturor discuţiilor dintre cele două fete. Totuși, cele două personaje nu sunt militanţi politici şi nici dizidenţi, nu au vederi politice nici pro-regim, nici adverse. Personajul (fictiv) din Iran are la un moment dat un moment de angrenare politică după care vine deziluzia, pe când studenta din România este mereu apatică şi pesimistă vizavi de orice schimbare.
Din conținutul scrisorilor se vede dorinţa regizorului de a da glas unor considerente de ordin politic, dar Vlad Petri reușește să se sustragă tentației de a face un documentar politic și un statement, spunând o poveste emoționantă despre oameni sub vremuri. Românca este doar o observatoare a schimbărilor politice, pe când iranianca este entuziasmată de revoluţie, împarte manifeste, dar nu exprimă în scrisori un crez politic. Fetele par neinteresate de politică sau se feresc să manifeste opinii, nu susţin regimul după cum nu sunt nici dizidenţi politici. Nu beneficiază în mod direct de revoluţii, deşi încep să înţelegă lucruri din ele. Sunt simpli observatori.
Totodată, filmul nu îşi propune să fie un manifest politic, deşi ar putea vorbi despre un parcurs defavorabil al Iranului (trecerea de la un regim relativ deschis la o dictatură religioasă printr-o revoluţie inoportună) în antiteză cu un parcurs sinuos dar cu un final mai fericit al României (anii 70 urmaţi de regimul de teroare şi de lipsuri ai anilor 80, apoi Revoluţia).
Între revoluții reușește să dezgroape viața de zi cu zi a oamenilor de rând aflați sub două regimuri totalitare, perspectiva fiind una feminină, cu o bogată încărcătură emoțională, chiar dacă din relatările protagonistelor transpar elemente-cheie ale contextului social și politic