Recitirea capodoperei lui Zweig, m-a împins sa caut orice ecranizare a acestei superbe cărți... Se pare ca e prima si ultima oara când un regizor încearcă sa transpună pe celuloid o analiza psihologica dusa la perfectiune si e păcat.
Romanul lui Ștefan Zweig (singurul, de altfel) este de o finețe si un psihologism de o perfecțiune greu egalabilă în literatură! Cine a parcurs de curiozitate cel puțin o nuvelă scrisa de el, știe la ce ma refer. Stilul inconfundabil si acuratețea detaliilor în descrierea emoțiilor i-au adus un renume indestructibil lui Zweig!
Dezamăgirea ce m-a cuprins la finalul filmului a fost mare. Multe din filmele vechi, alb-negru (sper ca e politic-corecta exprimarea!), reușesc sa atingă un nivel artistic la care marea majoritate a creatorilor filmelor contemporane nici măcar nu visează! Nu este cazul aici, din nefericire! Sigur, scenariul respecta cu oarecare strictețe linia epică a romanului, însă totul pare a fi doar o insăilare de scene lipsite de substanță.
Cu toate ca Lili Palmer reușește sa o transpună foarte veridic pe Edith Kekesfalva (greu digerabila diferenta de ani dintre personajul romanului si actriță), trecând peste imobilitatea de redare a emoțiilor personajului Anton Hoffmiller, senzația este că toți cei care au lucrat la acest film s-au achitat de cerințe, fără a oferi totul pentru un act artistic de o asa finețe, solicitat de profunzimile unui roman atat de bine scris!
Fara o coloana sonora remarcabilă, fără o directionare mai subtila a talentelor cuplului Palmer-Lieven, fără încărcătură psihologica la care ma asteptam, filmul nu e decât o reusita de duzina, un pic peste nota de trecere...
Si cam atât...
Romanul lui Ștefan Zweig (singurul, de altfel) este de o finețe si un psihologism de o perfecțiune greu egalabilă în literatură! Cine a parcurs de curiozitate cel puțin o nuvelă scrisa de el, știe la ce ma refer. Stilul inconfundabil si acuratețea detaliilor în descrierea emoțiilor i-au adus un renume indestructibil lui Zweig!
Dezamăgirea ce m-a cuprins la finalul filmului a fost mare. Multe din filmele vechi, alb-negru (sper ca e politic-corecta exprimarea!), reușesc sa atingă un nivel artistic la care marea majoritate a creatorilor filmelor contemporane nici măcar nu visează! Nu este cazul aici, din nefericire! Sigur, scenariul respecta cu oarecare strictețe linia epică a romanului, însă totul pare a fi doar o insăilare de scene lipsite de substanță.
Cu toate ca Lili Palmer reușește sa o transpună foarte veridic pe Edith Kekesfalva (greu digerabila diferenta de ani dintre personajul romanului si actriță), trecând peste imobilitatea de redare a emoțiilor personajului Anton Hoffmiller, senzația este că toți cei care au lucrat la acest film s-au achitat de cerințe, fără a oferi totul pentru un act artistic de o asa finețe, solicitat de profunzimile unui roman atat de bine scris!
Fara o coloana sonora remarcabilă, fără o directionare mai subtila a talentelor cuplului Palmer-Lieven, fără încărcătură psihologica la care ma asteptam, filmul nu e decât o reusita de duzina, un pic peste nota de trecere...
Si cam atât...