Pentru BOBBY DARIN (Kevin Spacey), scena era viata sa. Era cea care-i facea inima sa bata mai repede. Se trezea la viata cand era pe scena, chiar daca in culise era la un pas de moarte. In BEYOND THE SEA, Bobby ne spune povestea vietii sale, si a ultimului sau mare spectacol.
Suferind de o febra reumatica grava, care i-a atins inima, Walden Robert Cassotto – Micul BOBBY (William Ullrich) n-are mari sanse sa apuce varsta de 15 ani. Dar atunci cand mama sa POLLY (Brenda Blethyn) ii arata cata fericire ii poate aduce muzica, Bobby descopera impulsul de care are nevoie pentru a ramane in viata. Muzica reprezinta pentru el o alta lume, dincolo de boala, o lume in care talentul deosebit, ambitia si imaginatia pot fi mai importante decat o inima bolnava. Cu ajutorul si sprijinul neprecupetit al devotatei sale familii - Polly, sora sa mai mare NINA (Caroline Aaron) si sotul Ninei CHARLIE (Bob Hoskins) - Bobby va deveni o vedeta.
Si va ajunge intr-adevar pe culmile gloriei. Lucrand impreuna cu cel mai bun prieten al sau, STEVE BLAUNER (John Goodman), care-i este si manager, Bobby isi croieste cu incapatanare propria sa poteca catre succes, compunand cantece originale si interpretand mai multe genuri muzicale. Dorind sa cuprinda intreaga industrie a divertismentului, Bobby se lanseaza in cinematografie si se casatoreste cu cea mai indragita vedeta americana, SANDRA DEE (Kate Bosworth). Dar neincetata ambitie profesionala a lui Bobby a inceput sa-i otraveasca viata personala, iar la sfarsitul anilor `60 se trezeste singur, confuz si debusolat.
In cele din urma, prada bolii sale din copilarie care isi face simtita prezenta, Bobby va trebui sa-si reanalizeze prietenii, familia si extraordinarul talent, pentru a-si linisti astfel demonii interiori si a-si accepta destinul.