O poveste ciudată în care două persoane, Jin și Ran, se întâlnesc în momentul în care una din ele execută inconștient în lumea reală ceea ce visează cealaltă persoană în timpul somnului. Ce ai face, sau - mai bine zis - ce faci, când ceea ce pentru tine este vis lucid devine realitate halucinantă pentru o altă persoană? Ce înseamnă cu adevărat "real"? Pot oare doi oameni, două suflete apropiate, evada din labirintul dorințelor? Oare ceea ce societatea predică ca fiind profund greșit, tabu și de neacceptat este cu adevărat o consecință a simțirilor membrilor ei? Sau reprezintă doar suma angoaselor individuale costumate "frumos", ascunse în spatele ideii de cauză-efect? Dacă efectul ar genera cauza atunci am lua liftul de la parterul blocului nostru și l-am pune în mișcare. Odată liftul oprit și ușile deschise am putea coborî pe plaja unei insule idilice sau pe malul îndepărtat al Achronului. Dar nu, în spatele ușilor glisante vom regăsi parterul, binecunoscutul loc de plecare, sosire și tranzit. Faptul că Jin vorbește japoneza în timp ce toți ceilalți vorbesc coreeana ne plasează acțiunea într-un vis și nu în realitate. Ceea ce contrariază și mai mult este identitatea persoanei care visează. Este această persoană Jin sau Ran? În secvența în care Ran se întoarce la mașină după o zi petrecută la templu, reflexia geamului întunecat este cea a lui Jin. “Alb și negru. O culoare.” În fapt se poate spune că filmul este despre doi oameni ce converg în adâncimile unui tot unitar.
