Sinopsis

BIG BOYS GONE BANANAS!* face parte dintr-un grup mai mare de filme care relatează diverse tipuri de agresiuni recente împotriva documentariștilor. Este un film a cărui producție n-a fost planificată. În 2009, Fredrik Gertten semnează documentarul BANANAS!*, despre o acțiune legală reușită a muncitorilor de pe o plantație din Nicaragua împotriva companiei Dole Food. La scurt timp după aceea, regizorul se vede pus în situația de a începe să documenteze campania înverșunată dusă de Dole pentru a discredita documentarul abia încheiat. Povestea de tip „David și Goliat” a lui Gerten urmărește procesul intentat de compania Dole producătorilor documentarului și examinează procesul prin care mass-media pot ajunge să fie controlate printr-o presiune corporatistă concertată. Atingând aspecte precum protecția de brand, agresiunea corporatistă sau tacticile de intimidare ale mașinăriei PR, filmul avertizează asupra vulnerabilității industriei filmului și a presei – o lecție pentru toți regizorii de film documentar care intenționează să se lanseze în proiecte similare. În plus, BIG BOYS GONE BANANAS* ne reamintește tuturor că documentarele sunt „versiuni de realitate” care, uneori, pot intra în conflict cu alte „versiuni” – unele dintre ele validate în justiție. De reținut, printre altele, rămâne ideea exprimată de un membru al Parlamentului suedez după vizionarea filmului lui Gertten: „Libertatea de expresie trebuie să se aplice tuturor – chiar și celor «răi», chiar și celor care încearcă să blocheze libertatea de expresie a altora.”