Părerea criticului
Într-o lună ianuarie dominată de producţii cu şanse la Oscar (iată o cronică a lui Birdman) filmele de public parcă ies de sub lumina reflectoarelor. Nicio grijă, animaţia Big Hero 6, care a strâns deja 400 de milioane de dolari în lumea întreagă, vine să compenseze. Povestea poate părea convenţională şi mai potrivită celor mici şi adolescenţilor decât adulţilor, dar un scenariu sprinţar, un erou ataşant şi cel mai "îmbrăţişabil" robot văzut vreodată pe marele ecrane o să te facă să nu regreţi vizita la cinema.

În centrul atenţiei este micul Hiro Hamada (Ryan Porter), un geniu al inventicii. În întreg San Fransokyo (un hibrid fictiv între San Francisco şi Tokyo) nu există concurent care să-i facă faţă micului Hiro în lumea luptelor ilegale cu roboţi teleghidaţi, unde Hiro este neîntrecut cu robotul său modular. Fratele lui Hiro, Tadashi (Daniel Henney), crede că adolescentul îşi iroseşte talentele şi încearcă să-l convingă să se înscrie la Institutul de Tehnologie, unde colegii lui Tadashi inventează cele mai trăsnite lucruri. Aici Hiro este impresionat de simpatica invenţie a lui Tadashi: Baymax, un robot medical gonflabil, care îi va deveni un aghiotant de nădejde atunci când oraşul va fi ameninţat de un sumbru antagonist.

Disney are o lungă experienţă cu personajele secundare atât de simpatice, încât aproape că distrag atenţia de la poveste. Cel mai recent exemplu este nimeni altul decât Olaf (Josh Gad), omul de zăpadă din Frozen. Noi l-am pune pe Baymax, atât de îndatoritor şi... scârţâitor, pe acelaşi nivel de drăgălăşenie cu Olaf. În Big Hero 6 e de ajuns ca Baymax să treacă prin cadru ca să uiţi orice intrigă şi orice provocare aşezată de scenariu în calea protagoniştilor. Datorită lui Baymax poţi face abstracţie de faptul că mai toate momentele acţiunii din film parcă au mai fost văzute pe marele ecran, Big Hero 6 lăsând o ciudată senzaţie de deja vu.

Animaţia compensează cu un efort gigantic de producţie şi design. Pentru versiunea alternativă a oraşelor San Francisco şi Tokyo a muncit o impresionantă echipă de animatori, iar Disney a achiziţionat cea mai complexă hartă virtuală a metropolei americane, aruncând pe ecran 80.000 de clădiri şi peste 100.000 de autovehicule. Un element interesant este îmbinarea elementelor specifice arhitecturii americane şi japoneze: podul Golden Gate, de exemplu, a fost accesorizat cu porţi tori japoneze.

Big Hiro 6 este prima colaborare animată între Disney şi Marvel, aşa că premiera de vineri nu face excepţie de la cunoscuta regulă: genericul de final este întrerupt de o ultimă secvenţă, care sugerează că nu peste mult timp vom vedea un sequel al filmului. Cum încasările sunt deja de aproape trei ori mai mari decât bugetul, transformarea animaţiei într-o franciză este o certitudine, chiar dacă oficialii Disney nu au anunţat noul proiect.