Părerea criticului
Rare sunt ocaziile în care să vezi jucând alături actori precum Nicole Kidman, Laura Dern, Reese Witherspoon, Alexander Skarsgård și Shailene Woodley.
Casnica Madeline (Reese Witherspoon), fosta avocată Celeste (Nicole Kidman), antreprenoarea Renata (Laura Dern) și tânăra Jane (Shailene Woodley) interpretează rolurile a patru mame din nordul Californiei ale căror vieți aparent perfecte se destramă până se ajunge la crimă.
Una dintre regulile regiei de film spune că iminența pericolului nu se poate „arăta” decât printr-un act extern brutal. În deschiderea miniseriei, actul brutal, crima, a avut loc. Atmosfera încărcată, agitația, panica persistă încă în aer. Regizorul Jean-Marc Vallée (nominalizat la Oscar pentru „Dallas Buyers Club”) se folosește de unghiul subiectiv al camerei pentru a pune spectatorul în pielea unui martor sau poate a criminalului. Vedem de la oarecare distanță toată agitația ce urmează crimei de la evenimentul de strângere de fonduri, auzim respirația sacadată a acestui personaj, despre a cărui identitate nu avem niciun indiciu. Nu știm încă nici cine este victima. După secvența din deschidere, scenaristul miniseriei, David E. Kelley („Ally McBeal”), ne introduce în poveste, prezentându-ne personajele principale.
Interesantă în dinamica și evoluția protagonistelor este o replică rostită de Madeline și completată de Celeste: „Așa e în Monterey. Îi copleșim pe oameni cu bunătatea noastră”. „...Până la ultima suflare!” E un avertisment macabre dat de scenarist pentru cum vor evolua lucrurile. Sau poate doar o mostră de umor negru.
Narațiunea este permanent punctată de intervenții ale personajelor secundare. Am putea spune că există chiar mai multi naratori, prin care se vrea o reconstituire, ca în documentarele de tipul crime&investigation, a evenimentelor. Formula aceasta dă un aer foarte veridic evenimentelor. Spectatorul concurează cu acești intervievați în conturarea portretului protagonistelor.
Intervievații au propria idee despre cine ar putea să fie vinovatul și ce anume a dus la crimă. Unii zic că „totul a pornit de la Madeline”, alții că „e o bombă cu ceas”, „un balon de furie”; Madeline e percepută ca „amestecându-se în treburile tuturor”. Ce nu văd aceste personaje secundare este cum e Madeline în intimitate. Or spectatorul are acces și acolo. Reese Witherspoon reușește să jongleze cu dibăcie între „scorpia” care se amestecă în treburile altora și mama casnică îngrijorată că fiica adolescentă ar putea să o ia pe un drum greșit. E imposibil să nu o iertăm pe Madeline. Personajul lui Reese oferă, chiar în primul episod, o emoționantă lecție de viață fiicei ei mai mari. În momentele ei de acalmie îi place să privească oceanul… „Nu știm ce ascunde”, îi spune fiicei mai mici.
Pe de altă parte, personajul Celeste Wright, cea mai bună prietenă a lui Madeline, o fostă avocată corporatistă cu un mariaj aparent perfect cu un bărbat mai tânăr (Alexander Skarsgard), e un rol extrem de solicitant pentru Nicole Kidman. Perry Wright (Alexander Skarsgård) are probleme de management al furiei. Este un soț violent. Relația cu Celeste (Nicole Kidman) e una la limita BDSM.
Shailene Woodley (seria SF Divergent) apare într-un rol solicitant de mamă foarte tânără, Jane. Actriţa de 26 de ani nu are copii în viaţa reală, dar modul cum interacţionează cu băieţelul ei în film e admirabil. Jane este o mamă singură cu un trecut întunecat, pe care Madeline și Celeste o iau sub aripa lor protectoare.
„Big Little Lies”/„Marile minciuni nevinovate” ar putea fi considerat un mix între Desperate Housewives/Neveste disperate și Gossip Girl; ce atrage în plus este secretul (cine este victima? Cine - criminalul? Cum a degenerat situația încât să se ajungă la crimă?), mai ales că strategia realizatorilor pare a fi să ne facă să ne atașăm de personaje (viața lor aparent perfectă ascunde tot felul de probleme reale), pentru ca revelație să fie devastatoare.
Casnica Madeline (Reese Witherspoon), fosta avocată Celeste (Nicole Kidman), antreprenoarea Renata (Laura Dern) și tânăra Jane (Shailene Woodley) interpretează rolurile a patru mame din nordul Californiei ale căror vieți aparent perfecte se destramă până se ajunge la crimă.
Una dintre regulile regiei de film spune că iminența pericolului nu se poate „arăta” decât printr-un act extern brutal. În deschiderea miniseriei, actul brutal, crima, a avut loc. Atmosfera încărcată, agitația, panica persistă încă în aer. Regizorul Jean-Marc Vallée (nominalizat la Oscar pentru „Dallas Buyers Club”) se folosește de unghiul subiectiv al camerei pentru a pune spectatorul în pielea unui martor sau poate a criminalului. Vedem de la oarecare distanță toată agitația ce urmează crimei de la evenimentul de strângere de fonduri, auzim respirația sacadată a acestui personaj, despre a cărui identitate nu avem niciun indiciu. Nu știm încă nici cine este victima. După secvența din deschidere, scenaristul miniseriei, David E. Kelley („Ally McBeal”), ne introduce în poveste, prezentându-ne personajele principale.
Interesantă în dinamica și evoluția protagonistelor este o replică rostită de Madeline și completată de Celeste: „Așa e în Monterey. Îi copleșim pe oameni cu bunătatea noastră”. „...Până la ultima suflare!” E un avertisment macabre dat de scenarist pentru cum vor evolua lucrurile. Sau poate doar o mostră de umor negru.
Narațiunea este permanent punctată de intervenții ale personajelor secundare. Am putea spune că există chiar mai multi naratori, prin care se vrea o reconstituire, ca în documentarele de tipul crime&investigation, a evenimentelor. Formula aceasta dă un aer foarte veridic evenimentelor. Spectatorul concurează cu acești intervievați în conturarea portretului protagonistelor.
Intervievații au propria idee despre cine ar putea să fie vinovatul și ce anume a dus la crimă. Unii zic că „totul a pornit de la Madeline”, alții că „e o bombă cu ceas”, „un balon de furie”; Madeline e percepută ca „amestecându-se în treburile tuturor”. Ce nu văd aceste personaje secundare este cum e Madeline în intimitate. Or spectatorul are acces și acolo. Reese Witherspoon reușește să jongleze cu dibăcie între „scorpia” care se amestecă în treburile altora și mama casnică îngrijorată că fiica adolescentă ar putea să o ia pe un drum greșit. E imposibil să nu o iertăm pe Madeline. Personajul lui Reese oferă, chiar în primul episod, o emoționantă lecție de viață fiicei ei mai mari. În momentele ei de acalmie îi place să privească oceanul… „Nu știm ce ascunde”, îi spune fiicei mai mici.
Pe de altă parte, personajul Celeste Wright, cea mai bună prietenă a lui Madeline, o fostă avocată corporatistă cu un mariaj aparent perfect cu un bărbat mai tânăr (Alexander Skarsgard), e un rol extrem de solicitant pentru Nicole Kidman. Perry Wright (Alexander Skarsgård) are probleme de management al furiei. Este un soț violent. Relația cu Celeste (Nicole Kidman) e una la limita BDSM.
Shailene Woodley (seria SF Divergent) apare într-un rol solicitant de mamă foarte tânără, Jane. Actriţa de 26 de ani nu are copii în viaţa reală, dar modul cum interacţionează cu băieţelul ei în film e admirabil. Jane este o mamă singură cu un trecut întunecat, pe care Madeline și Celeste o iau sub aripa lor protectoare.
„Big Little Lies”/„Marile minciuni nevinovate” ar putea fi considerat un mix între Desperate Housewives/Neveste disperate și Gossip Girl; ce atrage în plus este secretul (cine este victima? Cine - criminalul? Cum a degenerat situația încât să se ajungă la crimă?), mai ales că strategia realizatorilor pare a fi să ne facă să ne atașăm de personaje (viața lor aparent perfectă ascunde tot felul de probleme reale), pentru ca revelație să fie devastatoare.
