Iubirea te poate ucide în cel mai neașteptat mod cu putință..este un film foarte bun și foarte bine transpune dăruirea persoanei iubite și mai ales cum întotdeauna dacă nu prețuiești la momentul potrivit, poate avea repercusiuni asupra propriilor tale decizii iar acest film foarte bine o arată..recomand celor deschiși mental care pot vedea dincolo de aparențe..
Horatiucrisan
pe 19 Ianuarie 2022 23:01
Un film destul de slab in comparatie cu cartea insa nu trebuie ratat de nici un cinefil.
sanda_panda
pe 06 August 2020 11:49
care nu trebuie ratat mie mi a placut in mod deosebit, l am vazut de 2 ori si l as revedea, si caretea e buna dar filmul este magistral, bine jucat bine regizat...
lili22
pe 29 Aprilie 2018 21:58
L-am vazut cu ceva ani in urma
Bine realizat si bine jucat dar nu simti nevoia sa il revezi.
cosmin742000
pe 23 Mai 2017 09:10
O ecranizare a celebrullui roman al lui Pascal Bruckner Luni de fiere
xerses
pe 19 Decembrie 2014 10:39
Cartea mi s-a parut de-a dreptul fascinanta. Filmul m-a impresionat prin atmosfera de ansamblu.
cotzofica
pe 22 Mai 2014 22:12
Deşi îl apreciez pe Roman Polanski, cred că în acestă ecranizare după cartea lui Bruckner a cam dat cu mucii-n fasole. Cum e posibil să regizezi filme ca "The pianist", "Chinatown" sau "Una pura formalita", să ai la dispoziţie asemenea carte ca material şi să-i dai rolul de femme fatale nevesticii tale, care mi s-a părut în film ca o cârpă de curăţat latrina. Nicio secundă nu a emanat acea senzualitate inocentă/vorace pe care o are Rebecca. Cât priveşte ceilalţi actori, alegerea lor a fost mai inspirată, cu un plus pentru Peter Coyote în rolul paraliticului. Şi de unde naiba a scos finalul ăla, total modificat, care nu se potriveşte nici măcar ca nuca-n perete.
Însă filmul are şi plusuri şi aş remarca în special memorabilele melodii ale anilor 80, foarte bine alese ca mesaj şi scenele în care protagoniştii se află în spital şi primesc flori care sunt aşezate pe piept, ca în cazul decedaţilor, marcând parcă moartea unui capitol din viaţa lor.
pe 24 August 2013 15:37
[...] fie de origine franceza? Nu doar cetatenia este schimbata insa in filmul lui Roman Polanski – Bitter Moon (1992) – ci si numele personajelor (o decizie pe care nici nu o inteleg, nici nu o aprob). [...]
Spaghete
pe 09 Martie 2013 02:04
M-am gandit sa incep asa pentru ca filmul la asta m-a indeamnat, la cunoastere, la curajul de a gandi, la indrazneala de a folosi simtul ratiunii.
Exista canibalism ?
Se pare ca da, filmul este dovada irefutabila a existentei canibalismului in iubire si nu ma joc deloc spunand aceste vorbe. Evident ma refer la cuplul Mimi - Oscar un cuplu evuziv prin prisma erosului ce ii invaluie in permanenta si care pentru ei nu inseamna altceva decat transcederea limitelor umane.
Paradoxal filmul in sine nu m-a uluit in vreun fel, nici chiar in momentele in care ma regaseam, totul fiind un continuu deja vu...nici chiar prin jocurile "nevinovate" ale cuplului dezhibat, complet amoral, lucru absolut normal in viziunea mea atunci cand exista un liant solid intre doi oameni.
"Atunci trebuie sa fie vreun motiv pentru care sa-l fi placut"", s-ar gandi cel ce citeste acum.!
Este intr-adevar un motiv pentru care apreciez filmul, si anume, ca cineva a avut curajul sa vorbeasca prin cuvinte si imagini despre ceea ce inseamna un cuplu in cel mai ascuns cotlon al sau, despre cum folosim si omogenizam constient maleficul, iubirea sau ura proiectandu-le unul asupra celuilalt intelegand ca iubirea e ca o cararuie cu multe meandre ce presupune cunoasterea totala in ambele sensuri, tocmai asta facand-o sa se consume exhaustiv.
Iubirea in film are un caracter utopic pana la un momentdat, insa pe masura ce filmul inainta, intelegeam ca dupa ce apare extazul, care e conditia iubirii, soseste implicit si moartea sa, acesta fiind marele paradox al iubirii.
Acest lucru ma face sa cred ca Mimi si Oscar sunt androginul perfect, un fel de Ana mesterului Manole, jertfa suprema, pentru celalalt cuplu, Fiona si Nigel aflati in antiteza cu primul.
Fiona si Nigel - sunt un cuplu "normal", sub semnul incompletudinii, blazat, lacunar si fara stralucire, aflat in impas, poate mai ales din cauza interesului lui Nigel pentru Mimi, dar care asemenea pasarii phoenix renaste prin pilda oferita de Mimi si Oscar.
Mimi si Oscar - au trait asemeni un geniu: intens dar scurt, mistuindu-se reciproc cu flacara oxiacetilenica a pasiunii, aflati sub semnul cunoasterii a foametei sexuale, hranindu-se cu fructul oprit, si pentru care sexul a devenit asceza, generand emotii contradictorii, oripiland pe cei mai slabi de ingeri, si pe falsii pudibonzi, creand din pestilentianismul sexual arta lor pura.
Mimi, ingenua, apetisanta, angelica, depravata, un fel de "Venus invesmantata in blanuri", gata oricand sa-si verse dragostea-i imaculata asupra placidului Oscar, un barbat in toata firea pedant, pervers, sarmant, romantic cu o
personalitate puternica, impreuna formand balansul epic al iubirii.
Mi-aduc aminte acum momentul in care gelozia a pus stapanire pe ambii protagonisti, primiul cand ea il surprinde pe Oscar vorbind insufletit peste masura in compania colegei ei de camera, pe fundal se auzea parca premonitoriu Gloria Gaynor - I Will Survive, acelasi lucru, spun eu deloc intamplator, petrecandu-se cand pe Oscar l-au cuprins sagetile geloziei, pe fundal auzindu-se Sam Brown - Stop.
Fara sa vreau, aproape inconstient am pus in oglinda cele doua cupluri, acest lucru facandu-ma sa reflectez adanc si sa ma intreb oare ce e mai bine: un cuplu linistit, oarecum sters, precum Fiona si Nigel pe care timpul il va oblitera inexorabil, sau un cuplu efervescent asemeni lui Mimi si Oscar cuprins, patruns si mistuit de ubicuitatea flacarilor pasiunii pe gratarul existentei(stiu, am trantit-o aici, e cu iz de mititei...alta "rima" n-am gasit) conectati la fluxul incontrolabil al erosului si bucuriei in doi?
Totusi stiind ca cel din urma cuplu va fi absorbit implacabil de patina timpului combustionandu-se reciprroc ca doi astri ce se lovesc unul de altul, disparand definitiv intr-un final.
Nu inainte insa ca fiecare dintre ei sa descopere placerea in a-l tortura pe celalalt acesta fiind sentimentul definitoriu al iubirii dintre ei tranformata in ura.
De fapt filmul nu face altceva decat sa satirizeze conditia umana ajunsa intr-acolo incat credem ca putem sa ii mutilam psihic pe ceilalti de langa noi, exploatandu-le iubirea pe care o primim neconditionat asta facandu-ne sa ne simtim fiinte superioare, dandu-ne dreptul idiot de a-i umili.
In momentul in care Oscar si-a dat seama ca intre ei nu mai urmeaza nimic altceva decat abrupta panta a declinului, echilibrul s-a rupt, el devenind tiranul ce-o asuprea necontenit, dezavuand dreptul ei la iubire, ea devenind tinta dispretului total, mai ales ca Mimi naucita de turnura relatiei a devenit o sclava absoluta implorandu-l sa o reprimeasca in gratiile lui indiferent de consecinte.
Ce alta dovada a atasamentului suprem ar mai fi, spun asta aproape rupandu-mi-se inima, aducandu-mi aminte de spusele ei: "Poti sa tipi la mine, sa ma bati, sa te culci cu alte femei, nu ma intereaseaza ce faci, dar te rog nu
ma alunga, chiar daca nu ma mai iubesti, lasa-ma din mila...te implor"
Raspunsul gandurilor lui venind logic, ca o lovitura de baros pe unghia degetului mic: "oricine are o latura sadica, nimic n-o scoate in evidenta mai bine decat sa stii ca ai pe cineva la picioare.
Oare i-ar place intr-adevar sa traiasca intr-un iad? Ii voi face viata atat de grea, incat chiar ea va dori sa plece"...lucru care m-a facut sa zambesc crud stiind ce va urma...
Mai e un cuplu important in film ce aparea repetitiv, obsedant si anume indianul si fetita impreuna, formand figura statuara a cuplului perfect capabil sa-si apropie conditia divina, singurul cuplu trainic.
La final mi-a placut fetita care a venint ca un inger urandu-le la multi ani aratandu-le parca drumul, facandu-i constienti de ceea ce sunt ei.
E un film excelent tocmai prin toxicitatea lui intarindu-mi daca mai era nevoie ideea ca fericirea intr-un cuplu abunda atunci cand ai habar de ceeea ce presupune a fi ea, nu poti face cuplu cu femei imature, ce vor doar sa dea din fund pe cine stie ce muzichii ciudate si ale caror orizonturi sunt extrem de inguste, sau barbati obisnuiti cu femeia doar in ipostaze traditionale... spalat, gatit, adu-mi berea.
Ahh, era era sa uit singurul moment ce m-a facut sa rad in hohote... dansul lui Hugh Grant, care mi s-a parut absolut demential, concurand cu dansul unei bacante consumatoare de LSD pe deasupra in stare avansata de pileala.
Finalul exact ca in mitologia greaca, pasiunea sfarseste tragic in distrugere.
O sa inchei cu o poveste scurta pe care o stiu de foarte mult timp si care mi-e draga, fiecare intelegand ce doreste:
"Se spune ca a fot odata un val ce s-a indragostit de-o stanca inconjurata de mare.
Valul spumega si se rotea imprejurul stancii, o saruta zi si noapte, o imbratisa cu bratele lui albe, o privea, o uda si-o implora sa vina dupa el. O iubea si se spargea spumegand in jurul ei si astfel o surpa pe nesimtite, pana cand, intr-o zi, ea a tipat, complet sfaramata si i-a cazut in brate.
Si, deodata, n-a mai fost nici o stanca cu care sa se joace, pe care s-o iubeasca, la care sa viseze. Era doar o ingramadire de pietre in fundul marii, cufundata in ea. Valul s-a simtit dezamagit si intristat si-a plecat sa caute alta stanca."
rory_cris
pe 06 Ianuarie 2013 14:53
Povestea scrisă e atât de bine redată de Pascal Bruckner, că nici măcar Polanski nu reuşeşte să-i atingă adevărata valoare.
Film slab în comparaţie cu cartea, dar bun în ansamblu, ca şi creaţie artistică.
Kos_min
pe 03 Aprilie 2012 17:36
Ce note mici a primit pe IMDB si aici!clar ca publicul din prezent nu s-a uitat la filmele clasice prea mult,asta e valabil si pentru criticii de filme actuali."Soft-porn" spunea cineva mai sus-de unde pana unde asa ceva-te-ai uitat la filmele 2011-2012!?sa vezi acolo "soft-porn" de cea mai proasta calitate!
Filmul nu este o capodopera,dar nici film de nota 7.Daca ne uitam la acest film si il comparam cu filmele facute in ultimii 2 ani,ne luam cu mainile de cap!
Un film de nota 9,cu niste actori pe masura.Obligatoriu de vazut!
zeno.marin
pe 19 Decembrie 2011 11:59
Vadit exagerat, Bitter Moon atinge conturul valoric al unei telenovele compuse dintr-o colectie de flashbackuri pe cat de lungi, pe atat de neconvingatoare, cu un final penibil de dezamagitor si rudimentar.
Chiar si in aceste conditii Bitter Moon are meritul de a fi digerabil, cu toata amareala melodramatica si sordida. Intr-o apreciere oarecum mai exacta, per ansamblu filmul lui Polanskii nu depaseste valoarea unui soft-porn, dar avand in acelasti timp pretentii de film de arta. Desigur, pentru a oferi desigur legitimitate aces, s-au strecurat cativa actori de exceptie, dar prezenta lor nu salveaza experienta de ansamblu. Cam singura chestiune care mpresioneaza imi pare contrastul intre personajul Oscar (Peter Coyote) extravagant, libertin si flamboaiant si epava paralizata in scaunul cu rotile, cu figura sa schimonosita, uzata si imbatranita.
Hugh Grant (Nigel) se dovedeste un simplu element de legatura, suport narativ, lipsit de personalitate si vointa, adica de o mediocritate desavarsita, inclusiv prin rolul facut. In fine, Emmanuelle Seigner (Mimi), un pic cam neconvingatoare in rol de vaduva neagra, sadica si perversa, cu toate eforturile in ce priveste machiajul si vestimentatia. Restul condimentelor sunt in proportie mult prea mica pentru a se simti gustul.
Si tot impresionante raman secvente precum briciul infipt in parchet sau aparitia chipului ospataritei Mimi peste pe ecranul editorului de text, figura de stil reluata cu imaginea lui Oscar pe hubloul avionului.... Adica impresionante in cel mai oripilant sens, mai dezgustator chiar decat media (si continutul) filmului, pentru ca nici in cele mai primtive telenovele indiene nu se mai foloseste asa ceva. O rusine pentru un regizor nepotist, dar cu pretentii.
White.Lily
pe 27 August 2011 23:38
Intr-adevar, mult mai buna cartea. Ofera mai multa intensitate, dramatism, revolta.
Pacat ca filmul nu respecta finalul cartii, unul foarte puternic de altfel. Pe cand, sfarsitul ales de Polanski mi se pare unul brusc si sec.
Pacat de carte, se putea un film mult mai incitant. Iar distributia. Hmm...cam slabuta dupa parerea mea. Personajul Rebecca (Mimi) este unul extrem de puternic si complex iar alegerea Emmanuelle Seigner mi s-a parut destul de slaba.
aayana
pe 03 Martie 2011 16:07
O relație pasională, dusă la extremă. Mimi se lasă "devorată" de tigru până la capăt. Ura nu se poate naște decât dintr-un sentiment puternic. Cei doi au aruncat în foc tot combusibilul până când s-a dezechilibrat balanța.
Ceva îmi spune că pentru Nigel și soția lui totul a servit ca lecție, un liant pentru a aprinde din nou flacăra ce i-a unit.
Filmul lasă lasă un gust amar însă atinge subiecte sensibile: cât durează o relație, de ce moare, ce o distruge? Oricum, dintre toate filmele lui Polanski văzute până acum, ăsta mi se pare cel mai bun.
almar
pe 24 Februarie 2011 20:07
s-au iubit pasional, s-au urat cu pasiune. in ambele ipostaze, la fel de dependenti unul de altul. celalalt cuplu, anost si neutru, cu rol de spectator, martor al dramei lor pana intr-un punct. de remarcat si al treilea cuplu, indianul cu fiica sa, intelepciune si puritate, contrast bine ales.
Marie_Antoinette
pe 22 Decembrie 2010 21:34
incomparabil mai buna cartea, cu un cu totul alt final.
adrianbuzoianu
pe 27 Iulie 2010 11:57
Intr-adevar un film bun, plin de mister, un film care patrunde subtil in cotloanele sufletului si dezvaluie trairile intr-un mod cu totul aparte, punand accent pe detalii. Coyote joaca excelent si imi aminteste de Al Pacino in "Parfum de femeie". Oricum, trebuie sa ai o anumita stare pentru a putea viziona filmul. Merita vazut !
marta.b
pe 25 Aprilie 2010 02:14
Surprinzator, bulversant, incitant! Actorii au fost foarte bine alesi. Te lasa cu un gust amar Luna amara a lui Polanski...
pe 16 Martie 2009 19:09
filmul, ca si cartea sint o lectie de viata dar totusi vreau sa stiu daca au fost inspirate din realitate.
pe 04 Martie 2004 15:57
e polansky dom'le, ce alte comantarii...rolul vietii pentru peter coyote si poate si pentru domnisorul hugh grant
pe 20 Februarie 2004 20:31
cumpar sau inchiriez acest film
pe 19 Ianuarie 2004 23:14
vreau sa vad neaparat filmul asta dar nu il gasesc nicaieri. daca mi-l poate procura cineva , il rog sa imi dea un mail la mihaistoica9@hotmail.com
Dan Gerose
pe 16 Noiembrie 2003 16:56
Si eu as vrea sa-l mai vad o data. La vremea cind l-am vazut, mi s-a parut foarte bun. Polanski dezlantuit, iar nevasta-sa - de exceptie !
Bine realizat si bine jucat dar nu simti nevoia sa il revezi.
Însă filmul are şi plusuri şi aş remarca în special memorabilele melodii ale anilor 80, foarte bine alese ca mesaj şi scenele în care protagoniştii se află în spital şi primesc flori care sunt aşezate pe piept, ca în cazul decedaţilor, marcând parcă moartea unui capitol din viaţa lor.
Exista canibalism ?
Se pare ca da, filmul este dovada irefutabila a existentei canibalismului in iubire si nu ma joc deloc spunand aceste vorbe. Evident ma refer la cuplul Mimi - Oscar un cuplu evuziv prin prisma erosului ce ii invaluie in permanenta si care pentru ei nu inseamna altceva decat transcederea limitelor umane.
Paradoxal filmul in sine nu m-a uluit in vreun fel, nici chiar in momentele in care ma regaseam, totul fiind un continuu deja vu...nici chiar prin jocurile "nevinovate" ale cuplului dezhibat, complet amoral, lucru absolut normal in viziunea mea atunci cand exista un liant solid intre doi oameni.
"Atunci trebuie sa fie vreun motiv pentru care sa-l fi placut"", s-ar gandi cel ce citeste acum.!
Este intr-adevar un motiv pentru care apreciez filmul, si anume, ca cineva a avut curajul sa vorbeasca prin cuvinte si imagini despre ceea ce inseamna un cuplu in cel mai ascuns cotlon al sau, despre cum folosim si omogenizam constient maleficul, iubirea sau ura proiectandu-le unul asupra celuilalt intelegand ca iubirea e ca o cararuie cu multe meandre ce presupune cunoasterea totala in ambele sensuri, tocmai asta facand-o sa se consume exhaustiv.
Iubirea in film are un caracter utopic pana la un momentdat, insa pe masura ce filmul inainta, intelegeam ca dupa ce apare extazul, care e conditia iubirii, soseste implicit si moartea sa, acesta fiind marele paradox al iubirii.
Acest lucru ma face sa cred ca Mimi si Oscar sunt androginul perfect, un fel de Ana mesterului Manole, jertfa suprema, pentru celalalt cuplu, Fiona si Nigel aflati in antiteza cu primul.
Fiona si Nigel - sunt un cuplu "normal", sub semnul incompletudinii, blazat, lacunar si fara stralucire, aflat in impas, poate mai ales din cauza interesului lui Nigel pentru Mimi, dar care asemenea pasarii phoenix renaste prin pilda oferita de Mimi si Oscar.
Mimi si Oscar - au trait asemeni un geniu: intens dar scurt, mistuindu-se reciproc cu flacara oxiacetilenica a pasiunii, aflati sub semnul cunoasterii a foametei sexuale, hranindu-se cu fructul oprit, si pentru care sexul a devenit asceza, generand emotii contradictorii, oripiland pe cei mai slabi de ingeri, si pe falsii pudibonzi, creand din pestilentianismul sexual arta lor pura.
Mimi, ingenua, apetisanta, angelica, depravata, un fel de "Venus invesmantata in blanuri", gata oricand sa-si verse dragostea-i imaculata asupra placidului Oscar, un barbat in toata firea pedant, pervers, sarmant, romantic cu o
personalitate puternica, impreuna formand balansul epic al iubirii.
Mi-aduc aminte acum momentul in care gelozia a pus stapanire pe ambii protagonisti, primiul cand ea il surprinde pe Oscar vorbind insufletit peste masura in compania colegei ei de camera, pe fundal se auzea parca premonitoriu Gloria Gaynor - I Will Survive, acelasi lucru, spun eu deloc intamplator, petrecandu-se cand pe Oscar l-au cuprins sagetile geloziei, pe fundal auzindu-se Sam Brown - Stop.
Fara sa vreau, aproape inconstient am pus in oglinda cele doua cupluri, acest lucru facandu-ma sa reflectez adanc si sa ma intreb oare ce e mai bine: un cuplu linistit, oarecum sters, precum Fiona si Nigel pe care timpul il va oblitera inexorabil, sau un cuplu efervescent asemeni lui Mimi si Oscar cuprins, patruns si mistuit de ubicuitatea flacarilor pasiunii pe gratarul existentei(stiu, am trantit-o aici, e cu iz de mititei...alta "rima" n-am gasit) conectati la fluxul incontrolabil al erosului si bucuriei in doi?
Totusi stiind ca cel din urma cuplu va fi absorbit implacabil de patina timpului combustionandu-se reciprroc ca doi astri ce se lovesc unul de altul, disparand definitiv intr-un final.
Nu inainte insa ca fiecare dintre ei sa descopere placerea in a-l tortura pe celalalt acesta fiind sentimentul definitoriu al iubirii dintre ei tranformata in ura.
De fapt filmul nu face altceva decat sa satirizeze conditia umana ajunsa intr-acolo incat credem ca putem sa ii mutilam psihic pe ceilalti de langa noi, exploatandu-le iubirea pe care o primim neconditionat asta facandu-ne sa ne simtim fiinte superioare, dandu-ne dreptul idiot de a-i umili.
In momentul in care Oscar si-a dat seama ca intre ei nu mai urmeaza nimic altceva decat abrupta panta a declinului, echilibrul s-a rupt, el devenind tiranul ce-o asuprea necontenit, dezavuand dreptul ei la iubire, ea devenind tinta dispretului total, mai ales ca Mimi naucita de turnura relatiei a devenit o sclava absoluta implorandu-l sa o reprimeasca in gratiile lui indiferent de consecinte.
Ce alta dovada a atasamentului suprem ar mai fi, spun asta aproape rupandu-mi-se inima, aducandu-mi aminte de spusele ei: "Poti sa tipi la mine, sa ma bati, sa te culci cu alte femei, nu ma intereaseaza ce faci, dar te rog nu
ma alunga, chiar daca nu ma mai iubesti, lasa-ma din mila...te implor"
Raspunsul gandurilor lui venind logic, ca o lovitura de baros pe unghia degetului mic: "oricine are o latura sadica, nimic n-o scoate in evidenta mai bine decat sa stii ca ai pe cineva la picioare.
Oare i-ar place intr-adevar sa traiasca intr-un iad? Ii voi face viata atat de grea, incat chiar ea va dori sa plece"...lucru care m-a facut sa zambesc crud stiind ce va urma...
Mai e un cuplu important in film ce aparea repetitiv, obsedant si anume indianul si fetita impreuna, formand figura statuara a cuplului perfect capabil sa-si apropie conditia divina, singurul cuplu trainic.
La final mi-a placut fetita care a venint ca un inger urandu-le la multi ani aratandu-le parca drumul, facandu-i constienti de ceea ce sunt ei.
E un film excelent tocmai prin toxicitatea lui intarindu-mi daca mai era nevoie ideea ca fericirea intr-un cuplu abunda atunci cand ai habar de ceeea ce presupune a fi ea, nu poti face cuplu cu femei imature, ce vor doar sa dea din fund pe cine stie ce muzichii ciudate si ale caror orizonturi sunt extrem de inguste, sau barbati obisnuiti cu femeia doar in ipostaze traditionale... spalat, gatit, adu-mi berea.
Ahh, era era sa uit singurul moment ce m-a facut sa rad in hohote... dansul lui Hugh Grant, care mi s-a parut absolut demential, concurand cu dansul unei bacante consumatoare de LSD pe deasupra in stare avansata de pileala.
Finalul exact ca in mitologia greaca, pasiunea sfarseste tragic in distrugere.
O sa inchei cu o poveste scurta pe care o stiu de foarte mult timp si care mi-e draga, fiecare intelegand ce doreste:
"Se spune ca a fot odata un val ce s-a indragostit de-o stanca inconjurata de mare.
Valul spumega si se rotea imprejurul stancii, o saruta zi si noapte, o imbratisa cu bratele lui albe, o privea, o uda si-o implora sa vina dupa el. O iubea si se spargea spumegand in jurul ei si astfel o surpa pe nesimtite, pana cand, intr-o zi, ea a tipat, complet sfaramata si i-a cazut in brate.
Si, deodata, n-a mai fost nici o stanca cu care sa se joace, pe care s-o iubeasca, la care sa viseze. Era doar o ingramadire de pietre in fundul marii, cufundata in ea. Valul s-a simtit dezamagit si intristat si-a plecat sa caute alta stanca."
Film slab în comparaţie cu cartea, dar bun în ansamblu, ca şi creaţie artistică.
Filmul nu este o capodopera,dar nici film de nota 7.Daca ne uitam la acest film si il comparam cu filmele facute in ultimii 2 ani,ne luam cu mainile de cap!
Un film de nota 9,cu niste actori pe masura.Obligatoriu de vazut!
Chiar si in aceste conditii Bitter Moon are meritul de a fi digerabil, cu toata amareala melodramatica si sordida. Intr-o apreciere oarecum mai exacta, per ansamblu filmul lui Polanskii nu depaseste valoarea unui soft-porn, dar avand in acelasti timp pretentii de film de arta. Desigur, pentru a oferi desigur legitimitate aces, s-au strecurat cativa actori de exceptie, dar prezenta lor nu salveaza experienta de ansamblu. Cam singura chestiune care mpresioneaza imi pare contrastul intre personajul Oscar (Peter Coyote) extravagant, libertin si flamboaiant si epava paralizata in scaunul cu rotile, cu figura sa schimonosita, uzata si imbatranita.
Hugh Grant (Nigel) se dovedeste un simplu element de legatura, suport narativ, lipsit de personalitate si vointa, adica de o mediocritate desavarsita, inclusiv prin rolul facut. In fine, Emmanuelle Seigner (Mimi), un pic cam neconvingatoare in rol de vaduva neagra, sadica si perversa, cu toate eforturile in ce priveste machiajul si vestimentatia. Restul condimentelor sunt in proportie mult prea mica pentru a se simti gustul.
Si tot impresionante raman secvente precum briciul infipt in parchet sau aparitia chipului ospataritei Mimi peste pe ecranul editorului de text, figura de stil reluata cu imaginea lui Oscar pe hubloul avionului.... Adica impresionante in cel mai oripilant sens, mai dezgustator chiar decat media (si continutul) filmului, pentru ca nici in cele mai primtive telenovele indiene nu se mai foloseste asa ceva. O rusine pentru un regizor nepotist, dar cu pretentii.
Pacat ca filmul nu respecta finalul cartii, unul foarte puternic de altfel. Pe cand, sfarsitul ales de Polanski mi se pare unul brusc si sec.
Pacat de carte, se putea un film mult mai incitant. Iar distributia. Hmm...cam slabuta dupa parerea mea. Personajul Rebecca (Mimi) este unul extrem de puternic si complex iar alegerea Emmanuelle Seigner mi s-a parut destul de slaba.
Ceva îmi spune că pentru Nigel și soția lui totul a servit ca lecție, un liant pentru a aprinde din nou flacăra ce i-a unit.
Filmul lasă lasă un gust amar însă atinge subiecte sensibile: cât durează o relație, de ce moare, ce o distruge? Oricum, dintre toate filmele lui Polanski văzute până acum, ăsta mi se pare cel mai bun.