Probabil cea mai tristă, profundă și bulversantă dramă pe care am vazut-o până acum din mii de filme. Printre multe drame care au totuși un happy-end ori altele care aduc în atenție un scenariu greu, dar care se desfășoară totuși cu blândețe, Biutiful nu ne iartă și ne face direct cunoștință cu apăsătoarea durere a omului care este conștient de moarte, de lipsurile și neputința sa de a schimba lucrurile și în toate acestea, puterea de a juca un rol de om fericit în propria-i viață, purtându-și singur destinul. Scenariul pune în imagini ceva cu care nu ne lovim des în viețile noastre normale, vieți în care uneori ne dăm seama că avem destule, iar alteori că ne lipsesc destule, însă oricând am recunoaște că se poate și mai rău - exact ca în ghetourile marginașe ale Barcelonei, unde își trăiesc viețiile cum pot, la limita sărăciei, între mizerie, droguri și curve cei săraci, abandonați, etc și extra-comunitarii care au venit aici visând la o viață mai bună. Fiecare cadru e zguduitor din momentul în care înțelegi ce se petrece..apoi, sceneta cu care începe și se termină filmul este puternic înțesată și în desfășurarea acțiunii prin numeroase simboluri: fiul care îi spune tatălui cum mor bufnițele, etc. Alegerea titlului este tot un simbol, o provocare, un paradox, un hexaimeron menit să satirizeze ce mai e frumos în viața aceasta și dacă mai e ceva frumos: biutiful, scris greșit de Javier Bardem, atunci când își ajută fiica la engleză. Cu o soție denaturată, care și-o pune cu cumnatul, și cu niște puteri din ce în ce mai slăbite, Bardem moare cu amărăciunea că nu le-a putut arăta copiilor că „Piryneas is biutiful”. Prin acest film, regizorul a vrut să sublinieze efectiv câte rele poate îndura un om, pe toate planurile - boală, înșelat, nesiguranța zilei de mâine, trădări, arest, sărăcie, moarte...dar prin toate acestea ne-a creionat un personaj principal care impresionează prin empatia sa și mai ales prin curaj. Este primul film în care mă impresionează și Bardem, deși nu eram un admirator. Foarte bine și foarte frumos descrie și admina istoria acestui film, punctând exact ceea ce trebuia spus. Nota 9,5-10
El_KaPpa
pe 26 Mai 2020 04:12
Un alt film profund al lui Inarritu, care pastreaza teme din "trilogia mortii" si le da un aer ceva mai spiritual si mai intim printr-un fir narativ liniar concentrat de data asta doar in jurul unui singur personaj, Uxbal, interpretat magistral de catre Javier Bardem.
L-am simtit totusi un pic prea lung pentru ceea ce se vrea, iar pe alocuri devine monoton.
user-5e9c550f8081b
pe 22 Aprilie 2020 03:55
Javier Bardem nu m-a dezanagit nici de data aceasta! Săracia, neintelegerile in familie, iubirea enorma unui tata pentru copiii sai, o mama cu probleme psihice, sunt elemente de bază ce constau in regia acestui film. Filmul însăși nu m-a impresionat, sincer, imi doream să se termine mai repede...
Edddd
pe 26 Noiembrie 2019 12:30
Multe filme europene fac concurs între ele pentru cupa ” Cea mai oribilă realitate ”
inclusiv filmele românești premiate înafară în ultimii 30 de ani tot asta au la bază : suprarealism / noir / odioșenii / dramă ......
De asta cinematografiile europene mor dacă nu sunt susținute de ”tubul de oxigen” al statului ....
p.s. A nu se urmări seara înainte de culcare !
blackmore
pe 05 August 2019 00:59
Singurul film neamerican al lui Alejandro González Iñárritu care este o mizerie.Toate filmele lui americane sunt niste mizerii, iar celelalte filme spaniole sau mexicane sunt niste capodopere, dar cu "actori"mainstream ca Javier Bardem nici nu aveam mari asteptari.
Vegetarian
pe 05 Februarie 2016 23:46
Categoria 40 - 50 de ani = filme cu actori in rol principal intre 40 si 50 de ani = la 41 de ani Javier Bardem l locuiește în sărăcăciosul cartier Santa Coloma din Barcelona și este implicat într-o serie de afaceri ilegale pentru a putea asigura celor doi copii ai săi un trai decent. Soția lui, Marambra, suferă de dedublare a personalității, prin urmare este irascibilă și labilă emoțional, are o aventură cu fratele lui Uxbal și este o mamă jalnică, motiv pentru care custodia celor doi copii a fost acordată soțului.
Având capacitatea de a comunica cu spiritele decedaților, Uxbal este adeseori plătit de rudele îndurerate pentru a ușura trecerea celor morți spre lumea de dincolo, însă principala sursă de venit a bărbatului o reprezintă introducerea ilegală în Spania a unor chinezi, care muncesc în condiții grele într-un atelier și produc obiecte de contrabandă, care sunt vândute ulterior pe piața neagră de către imigranți senegalezi.
Atunci când senegalezii sunt amenințați cu deportarea, 24 de muncitori chinezi sunt victimele unui accident tragic pentru care se simte responsabil; totodată, medicii îi comunică o veste groaznică, iar Uxbal trebuie să găsească o modalitate de a se împăca cu soarta.
ALINGT78
pe 30 August 2015 23:24
o capodopera si o lectie de viata, in acelasi timp. Ar fi meritat un Oscar!
radu3455
pe 26 Ianuarie 2015 15:50
o drama cum numai Alejandro González Iñárritu poate sa faca,extrem de tragica,realistica plina de emotie de unde ai ce invata merita fiecare secunda,Javier Bardem genial ca de obicei nota 9
bull
pe 10 Mai 2014 23:57
Au spus-o şi alţii,o voi spune şi eu,e un film dur,poate prea dur pentru unii,dar cel mai bun când vine vorba de a ne trezi la realitate.
ornitoring
pe 14 Martie 2014 01:23
nu va asteptati la actiune,la explozii,bascalie...este un film artistic care surprinde partea urata a vietii cu lipsa de bani,boli,grijile de maine,incercarea de a supravietui....dar un film care te pune pe ganduri .
Rippa
pe 08 Martie 2014 15:21
Un film amar și totodată strălucit. O dată pentru că smulge din realitate momentele crude și mai apoi, pentru albul de după. Inarritu e schimbat dar nu foarte mult. A păstrat esențialul (teme precum alienarea, nepăsarea în fața celorlalte ființe umane, indiferent de rasă) iar Javier Bardem candidează serios la lista cu actorii mei preferați.
gbanescu
pe 29 Aprilie 2013 11:27
Cuvintele care imi vin in minte dupa ce am vazut acest film bun sunt: neputinta, cenusiu, patologic, cadere implacabila in gol, diluarea fiintei, FADE OUT !
Ca atare, mi-e greu sa inteleg ce a vrut sa spuna Inarritu prin "Acesta este cel mai optimist film al meu" (!?) - asta in cazul in care este corecta citarea acestei afirmatii in comentariul Gloriei.
Da, inteleg, Uxbal este, fundamental, un om bun. Se vede asta din dorinta sincera de a-i ajuta pe senegalezi, pe chinezi si chiar de a se impaca cu o sotie cu tulburari de comportament si fragila emotional. Si mai presus de toate, dragostea pentru copiii lui.
Dar in final, TOATE acestea se naruie ! Senegalezii sunt batuti de politie si expulzati, chinezii mor, el insusi moare de cancer si nu mi-e foarte clar daca Ige (sotia senegalezului expulzat) pleaca cu banii lui Uxbal sau, in ultimul moment, se intoarce pentru a avea in continuare grija de copiii lui. Deci unde este optimismul?
MikkaelWolfganger
pe 19 Ianuarie 2013 15:31
Pe mine nu m-a dat pe spate prea tare acest film, desi Javier Bardem face un rol mare.Povestea mi s-a parut cam trasa de par, durata filmului destul de mare, devenind la un moment dat plictisitor.
carmenas
pe 09 Ianuarie 2013 01:00
Acum s-ar putea sa-mi spuna unii si altii ca gresesc dar sfatul meu este mai bine nu alegeti sa va uitati la acest film... Este un film impanzit de morti si de moarte, filmat in niste cartiere ale Barcelonei in care conditiile sunt absolut mizere...Nu stiu de ce comenteaza foarte multi ca regizorii nostrii fac filme in care arata ce rau e in Romania si ca ne fac o imagine proasta in afara tarii... La noi conditiile sunt parfum si chiar si acolo unde exista saracie la noi este o anumita curatenie.
Chiar daca prestatia lui Javier Bardem este foarte buna din punct de vedere actoricesc nu reuseste sa salveze filmul. Scenariul nu surprinde decat prin orori si morti iar regia care mi se pare ca merge pe o anumita liniaritate nu face decat sa te intrebi pe la jumatatea filmului: Oare cat o mai tine asa???
Eu inteleg ca exista si o estetica a uratului, dar intr-un singur film sa vezi doar oameni dezaxati si cu probleme psihice, homosexuali (care pe deasupra mai erau si chinezi), morti peste morti, drogati si femei cu sani pusi peste fund (imaginile din barul acela) este mult prea mult pentru mine. Eu as fi mers mai mult pe latura spirituala si pe legatura personajului principal cu sufletele mortilor pentru a vedea in cu totul alta lumina aceasta poveste. Nu numai ca personajul nu face nimic ca sa se salveze fizic (fumeaza in continuare, bea isi bate joc de el chiar pana in ultima clipa, desi se vede ca tine f mult la copiii lui) dar nici spiritual nu face mai nimic. Isi pune doar intrebarea retorica "Oare unde am gresit??" dar raspunsul nu prea cred ca il gaseste pentru ca desi se afla intr-o situatie foarte grava el continua sa faca greselile pe care le-a tot facut in viata, apreciind mai mult banii (nu conteaza ce vroia sa faca cu ei) decat viata unor oameni.
Mi-a parut rau ca am vizionat acest film am pierdut timpul de pomana.
MNarcis
pe 17 Mai 2012 14:52
Daca nu stiam despre ce oras este vb in film si imi spunea cineva ca este Barcelona ii spuneam ca este nebun, scenariul este mai mult decat interesant, si filmul foarte bun avand in vedere ca Barcelona ne este prezentat ca un oras dintr-o tara de lumea a treia (strazi mizere, conditi grele si inumane de trai, exploatarea oamenilor ''de alta rasa'' la maxim etc). Nu mi-a placut ''sloganurile'' de genul: viata dupa moarte (nu inteleg de ce unii oameni nu pot sa inteleaga ca nu exista nimic dupa moarte si ''fabuleaza'' cu prostii de genul rai, nirvana sau Dumnezeu etc), insa scenariul, filmul in sine este foarte adevarat si dur in acelasi timp........il recomand cu incredere!
alex_il_fenomeno
pe 28 Aprilie 2012 10:21
a fost o productie fabuloasa , o drama asa cum nici nu te puteai astepta , cu un Alejandro González Iñárritu extrem de inspirat si un Javier Bardem in plina forma , reusind un rol genial intr-o drama care nu mai are nevoie de nicio prezentare ! fiind un film non-american , cadrele sunt destul de sumbre uneori , la fel ca si sobrietatea din viata protagonistului , facandu-ne o ampla calatorie prin viata acestuia , dramele traite , satisfactiile lui , reusind sa ne faca o impresie de nezdruncinat despre acest caracter ! categoric , este un film uimitor care nu trebuie ratat pentru nimic in lume !
raraee
pe 23 Aprilie 2012 20:21
Un film ce nu prezinta doar partea buna si viata roz, cu cartiere linistite, povesti de dragoste si dulcegarii. Prezinta problemele de care ne izbim in viata.
Un film exceptional, care arata si altceva, chiar daca e partea intunecata!
lili22
pe 13 Aprilie 2012 18:48
L-am scapat la cinema , l-am vazut aseara.Javier Bardem in mare forma.Un scenariu inteligent asa cum au toate filmele marelui Iñarritu.
pisicuta1
pe 13 Aprilie 2012 00:08
film extraordinar....................................
cosmin_kedii
pe 07 Martie 2012 09:10
Filmul este incredibil pe mai multe niveluri diferite, dar există unele scene foarte deprimante / triste / emotional epuizabile. Javier Bardem a fost extraordinar
catasmile17
pe 21 Februarie 2012 18:39
Un film remarcabil !!! M-a impresionat foarte tare povestea acestui film !!!
psihologu
pe 18 Decembrie 2011 15:09
Pentru acest erou Inarittu a gasit optiunea de cast ideala. La prima colaborare a celor doi, Javier Bardem, cel mai in voga actor iberic al momentului, e demential in expresivitatea sa pura. E ludic, amenintator, agonizant, disperat, toate intr-unul singur. Traieste foarte mult pentru ca personajul sau nu poate sa vorbeasca deschis decat foarte rar. O face in fata mentorului sau spiritual cand varsa primele lacrimi si cu o tarfa intr-un club galagios. Sunt singurele momente cand isi permite sa lase garda jos ca sa-i vezi ranile.
Filmat din mana de Rodrigo Prieto, uneori strans lipit de corpul lui Uxbal incat sa-i simti respiratia, alteori larg cat sa vezi o fata a Barcelonei austera, murdara si intunecata pe care tursitii n-o zaresc nicicand, Biutiful lasa un gust amar (re)simtit multe zeci de ore dupa vizonare.
dante_cobretti
pe 12 August 2011 23:46
Un film cutremurator...lung...greu de digerat, fara vreo actiune...dar foarte bun...Un film despre saracie, coruptie, moarte... dar si despre omenie, dragoste si sacrificiu. Daca iti place suspans-ul, actiunea...acesta nu este un film la care sa te uiti ! Este un film pe care eu l-as categorisi ca fiind un film de arta...Mie mi-a placut f mult, chiar mi-au dat lacrimile la un moment dat...Despre Bardem, ce sa spun ? Nota 10! Omul joaca incredibil !
parpi
pe 10 August 2011 10:41
Un film dificil de digerat, Este Barcelona pe care n-o vom cunoaste decat traind acolo, este viata pe care multi din noi evitam s-o vedem , dar ele exista si remarcabilul regizor mexican ni le releva. in afara de jocul multiplu de imagini exista, si ma mir ca n-a fost remarcat, o violenta utilizare a sunetelor care merge pana a te irita. Remarcabila regie, atat de diferita de ce am vazut pana acum la Inarittu, la fel despre jocul lui Barden, actorul cu vocea cea mai expresiva den cinemaul mondial.
Ammelie
pe 01 August 2011 15:56
Un film dens, dar nu frumos. Desigur, nici nu isi propune asta. Isi propune sa te puna pe ganduri si sa vrei sa rascolesti inauntru tau - si reuseste. Tacerile, tristetea, singuratatea, greselile: sunt toate parte a unei vieti ce sta sub semnul intrebarii. Multe lucruri nu stii... cum sa iubesti, cum sa-i ajuti pe cei de langa tine - dar incerci. Film dens si apasator, cu cadre foarte frumos taiate, unele adevarate fotografii. Bardem e Bardem. 7/10
Piratu
pe 30 Iulie 2011 23:46
Biutiful un film remarcabil,o frumusete ce ne dezvaluie drama lui Uxbal, personaj perfect descris de regizoru filmului ,Alejandro González Iñárritu : “devoted father, tormented lover, mystified son, underground businessman, ghost seeker, spiritual sensitive, consumer-goods pirate, guilty conscience and urban survivor.”
Javier Bardem ne demonstreaza ca poate sa interpreteze roluri diferite si complexe,un actor complet care is merita pe deplin nominalizarea la Oscar pe anu acesta.
Un adevarat “survival” la periferia orasului catalan Barcelona,univers in colaps unde problemele napadesc,totul se sfarseste de la sperante desarte de-a trai,de-a razbi,de-asi incheia socotelile inainte de sfarsitu inevitabil…Uxbal un adevarat luptator aparent implicat intr-o multime de afaceri dubioase,ilegale dar se pare ca este cat se poate de sufletist,iubeste sa-si ajute aproapele…(ironia sortii: se pare ca cei buni trebuie sa plateasca pentru asta).
Avem parte si de incursiuni in lumea spiritismului care ii da filmului o nota mai sumbra daca pot zice asa,incursiuni la nivelul unei casnicii ratate…un stil de filmare si punere in scena a evenimentelor marca Iñárritu…
Nostalgia fata de trecutul sau in care nu si-a cunoscut tatal si amintirile sale cu marea inspumegata a carui valuri faceau un zgomot infernal care-l speriau…defapt acele valuri,acel vuiet ii prevestea intr-un fel soarta zbuciumata,”Universul i-o pregatise”(“The Universe take care”)…
iu2llia
pe 07 Iulie 2011 15:12
dramatic film.... bine interpretat dar prea dramatic, prea dur, prea "murdar" si bolnavicios pentru mine. Totusi un film bun...
kotor
pe 16 Iunie 2011 18:02
Filmul este genial, de nu ar fi drama. Atat actorii cat si regia sunt extraordinare
Pantaleon
pe 13 Iunie 2011 22:45
Un film bun, marca Innaritu, acet tanar si talentat regizor care a creat 21 Grams, Amores Perros sau Babel. Primul insa de o alta factura, regizat altfel. Cei care au vazut primele 3 enumerate s-au destins, au gandit ori s-au chinuit cu stilul incalcit al regizorului, cu taieturi si flash-backuri rar intalnite in cinematografie. Biutiful este insa un film altfel, un film care decurge lin, fara sa te stoarca de vlaga. E o drama bine facuta, care insa putea fi si mai buna decat este, ca orice film, de altfel, un film despre viata si moarte, fara o poveste inedita, fara ceva spectaculos. Subiectul e vechi de cand lumea, numai amprenta regizorala reuseste sa scoata ceva desosebit dintr-un subiect aparent banal. Un film de vazut, cam lung, inutil de lung, si care te pune pe ganduri, daca esti o fire meditativa sau, mai ales, daca il vezi intr-o pasa proasta a vietii.
DragonMaster
pe 06 Iunie 2011 20:47
Singura problema in film este acea ca filmul dureaza prea mult aproximativ 2 ore si 28 de minute dar nu pot spune ca este plictisitor.Este al 4 lea film spaniol vazut si nu pot decat sa felicit cinematograful spaniol deoarece toate filmele vazute au fost magnifice.Nota mea este 9.
Namaste
pe 31 Mai 2011 23:08
Aveam asteptari mari, prea mari de la filmul asta si in special de la Iñárritu. Un Javier Bardem impecabil, dar cam atat.
siena
pe 27 Mai 2011 11:55
Abia acum a venit si-n Constanta.
Regizor, actor si comentariile voastre ... ma fac sa nu mai pierd vremea, spre a-l vedea. Cum vad pe aceasta pagina de comentarii, s-au adunat oameni care stiu sa scrie frumos, sa-nteleaga adanc, sa ramana pe ganduri si sa le dea mai departe ... Un film de mare clasa, isi cerne spectatorii ... Tot astfel ca-n Rugby -nejucat de niciun fotbalist- ...
aayana
pe 24 Mai 2011 02:18
Un film amar și totodată strălucit. O dată pentru că smulge din realitate momentele crude și mai apoi, pentru albul de după. Inarritu e schimbat dar nu foarte mult. A păstrat esențialul (teme precum alienarea, nepăsarea în fața celorlalte ființe umane, indiferent de rasă) iar Javier Bardem candidează serios la lista cu actorii mei preferați.
maria13
pe 15 Mai 2011 22:04
un film foarte sensibil de la care avem multe de invatat,iar Javier este exceptional in rolul sau!
xerses
pe 09 Mai 2011 20:31
Remarcabila interpretarea lui Bardem, ca de fiecare data, de altfel.Mi-a placut.Sfarsitul a fost tare trist.
Rroxxana
pe 28 Martie 2011 09:53
Emotionant, captivant, intens, intrigant, bulversant. Drama lui Uxbal, un barbat obisnuit aparent, dar cu calitati deosebite. Totul se petrece intr-un oras mare, in Barcelona, dar nu orasul pe care il stim noi, artistic, ci prezentat din aspectele lui negative - saracie, coruptie, mafie. Un film care merita atentia pana la sfarsit.
GabrielaSirbu
pe 27 Martie 2011 19:37
Drama personala prin care trece personajul Uxbal ne pune in fata si o realitate mizerabila pe care nu trebuie sa ne fie rusine sa o privim, dar de care trebuie sa ne fie rusine - intregii omeniri - ca am creat-o si ca ea exista si ca am lasat ca termeni precum "civilizatie", "drepturile omului" si multi, multi altii sa devina doar simple cuvinte banale, prea des folosite doar in discursuri si care nu au nicio legatura cu realitatea.
into_the_labyrinth
pe 26 Martie 2011 18:38
Nu ştiu cu ce idei sau aşteptări intră cineva la ”Biutiful”, dar la ieşire se va simţi cu siguranţă mai deprimat - şi, poate, punându-şi întrebări asupra sensului existenţial altfel decât o făcuse până atunci. Pelicula redă realitatea brută, plină de durere, violenţă, suferinţă şi probabil şi un dram de nebunie care însoţeşte destinele eroilor. Este un film inspirat dintr-o realitate sordidă, murdară, prăfuită, dar se face apel şi la anumite simboluri şi imagini cu valoare de metaforă, cum sunt şi cele care deschid (şi închid, totodată) realizarea lui Inarritu, al cărui stil poate fi recunoscut destul de lesne şi în ”Biutiful”. Personal, mi-a plăcut totuşi mai mult ”13 Conversations about one thing”. Drama lui Uxbal, nebunia soţiei, tragedia copiilor fără copilărie, ca şi alternanţa de efect între apropierea morţii şi viaţa trăită la maximum nu au cum să nu impresioneze privitorul. Nu aş reproşa decât o anumită previzibilitate a conflictelor dintre personaje şi o anumită simplitate în abordarea acestora – deşi Biutiful nu este, evident, un film simplu. Rolul făcut de Javier Bardem este însă unul cu adevărat grandios, acoperind perfect o paletă vastă de emoţii – vă sfătuiesc să-l vedeţi neapărat!!!
Pitbull
pe 25 Martie 2011 04:14
"Biutiful" - Schimbare de registru
Acelaşi Iñárritu - şi totuşi altul
Mi-e greu să mă hotărăsc: pe de o parte, îl regret pe vechiul Alejandro Gonzáles Iñárritu, al celebrelor poveşti compozite, în care o coliziune rutieră sau un glonţ tras la întâmplare deveneau adevărate convergenţe fatidice între câte trei-patru direcţii epice complet separate, dar cu câte un filon comun care abia astfel ieşea la iveală - afectiv, favoritul meu rămâne "Amores perros" ( ;) firesc!), dar la nivel intelectual, sunt nevoit să mă înclin în faţa lui "Babel"; cât despre "21 grams", mi-a plăcut mult şi el, dar n-a tăiat atât de adâncă brazdă-n suflet; mă rog... Dar, pe de altă parte, mă şi bucur că s-a desprins de formula trilogiei sale de debut - fiindcă ar fi fost păcat să se manierizeze.
Dincolo de aceste considerente conjuncturale, însă, se pune problema de fond: aduce trecerea la soluţia din "Biutiful" o înnoire cu adevărat reprezentativă în opera lui Iñárritu? Evident, e prematur să impunem un răspuns definitiv - filmul este original şi aparte, dar încă nu putem şti dacă lansează cariera mereu insolitului cineast mexican pe calea unei noi "formule", ori constituie doar o etapă sau, în orice caz, un film aparte în sine. De incitat, incită, fără doar şi poate. În rest... vom lăsa viitorul să ne lămurească şi, pe moment, ne vom acupa numai de filmul propriu-zis.
Se spune (şi subscriu) că nu există coincidenţe - în fond, tocmai pe acest principiu se fundamentau şi filmele anterioarei trilogii! Depinde, însă, la ce palier ne referim. De exemplu, în iarna abia încheiată au ieşit pe ecrane două coproducţii despre câte un român mort pe meleaguri străine, adus înapoi la obârşii pe capota câte unei maşini (ambele, ilogice cu pretenţii filosofice); la cele mai profunde niveluri karmice, trebuie să se fi combinat ceva pe undeva, dar nu simt deloc nevoia unei investigaţii, sau măcar deducţii. Pe plan material, e limpede c-a fost doar o potriveală. La fel de limpede e şi factorul coincidental la care mă voi referi acum, ca motivaţie introductivă - dar, de astă dată, asemănările şi deosebirile sunt mult mai relevante, atât la nivel de fond, cât şi prin faptul că e vorba de două filme la fel de importante şi recunoscute pe plan internaţional, realizate aproximativ simultan.
Atât în "Biutiful", cât şi în "Aurora", avem de-a face cu procesul de destrămare al câte unui om pândit de spectrul morţii (victimă aici, ucigaş dincolo). În ambele cazuri, urmărim parcursul sinuos al protagonistului prin câte o societate pe cât de marginală, pe atât de complicată. Tot în ambele cazuri (iar aici e în mod clar o simplă coincidenţă), se profilează ipoteza câte unei boli terminale a aparatului urinar: insuficienţă renală cronică (Uxbal), posibil cancer la prostată (Viorel Ghenghea). Fiecare dintre ei se luptă să ajungă la un oarecare acord cu o lume tot mai evanescentă şi mai fragmentată (cu deosebirea că, dacă Viorel eşuează în genunea omorurilor, Uxbal îşi atinge mântuirea). În fine, şi cel mai semnificativ sub aspect artistic, ambii autori au optat pentru formule narative implicite: vedem totul, dar observăm puţin şi înţelegem şi mai puţin (la prima vizionare, în orice caz). "Aurora" necesită minimum trei proiecţii, pentru a începe să fie asimilat corect. "Biutiful" pare să se situeze tot cam pe-acolo - în orice caz, şi el te cheamă să-l revezi. Te cheamă insistent.
După cum mărturiseşte însuşi autorul, "Biutiful" este povestea lui Uxbal. Tată devotat. Iubit chinuit. Fiu înşelat. Afacerist clandestin. Căutător de fantome. Sensibil spiritual. Pirat al bunurilor de consum. Conştiinţă vinovată. Supravieţuitor urban. Un bărbat care simte pericolul de moarte; care încearcă să se împace cu iubirea, dar nu reuşeşte; care doreşte să facă ceea ce trebuie, dar se poticneşte. A cărui inimă este frântă, sedusă, golită - şi apoi, umplută cu mai mult decât dorinţă. Are sânge pe mâini, un suflet îngreunat, şi se străduieşte cu fiecare suflare. Poate pierde tot ce are - şi deodată... într-un fel de miez al nopţii, găseşte totul de dat. Câteodată, vieţile noastre sunt aşa: fracturate, copleşitoare, electrice din punct de vedere emoţional - şi totuşi, frumoase de-ţi iau suflarea.
Aici e cheia - în capacitatea de a găsi cu adevărat frumosul în convergenţa celor mai sfâşietoare dureri. Ca să mergem foarte departe, ne putem aminti de incredibilele revelaţii ale multora dintre victimele gulagului, care în toiul suferinţei au atins beatitudinea (vezi "Jurnalul fericirii", al lui Nicolae Steinhard - şi multe alte mărturii şi introspecţii similare). Chiar şi scutit de o asemenea experienţă extremă, Uxbal rătăceşte prin labirintul unei Barcelone aşa cum n-o cunoaştem - cercurile periferice ale sărăciei, imigraţiei clandestine, afacerilor ilicite, descinderilor poliţiei, hăituirilor continue şi, adesea, morţilor inimaginabil de tragice (îndrăznesc să prognozez că secvenţa hecatombei din "depozitul de chinezi" va face istorie cinematografică - şi nu e decât cea dintâi, ca impact dramatic; de fapt, recunosc că pentru mine a reprezentat punctul de cotitură al cuceririi definitive - până atunci, urmărind cam greu şi neimplicat meandrele filmului, printr-o permanentă oscilaţie între curiozitate şi derută). Pe măsură ce forţa vitală şi coerenţa mintală îl părăsesc, pe măsură ce pierde tot mai mult contactul cu realitatea, rămânând doar un vehicul al torturii (fizică, dar mai ales de conştiinţă), Uxbal descoperă nesigur, dar irezistibil, cea mai esenţială formă a frumuseţii pure - aceea pe care o defineşte în scris, printr-un deloc întâmplător misspelling, fiica lui în vârstă de zece ani. Poate ar fi hazardat să afirmăm încă de pe-acum că e cel mai bun rol al lui Javier Bardem - dar nu încape nici o îndoială că, pe lângă marile sale resurse de profunzime, Uxbal întregeşte incredibila disponibilitate a actorului cu încă un personaj, pe cât de diferit, pe atât de complementar, în relaţie cu Felix, Ramón Sampedro, Lorenzo, Anton Chigurh, Floretino Ariza şi Juan Antonio. Un tandem foarte interesant formează cu el debutanta Maricel Alvarez, cunoscută până acum de pe scena şi din catedra coregrafică argentiniană - lor adăugându-li-se o întreagă galerie de actori pe cât de inediţi pe reţeaua internaţională, pe atât de semnificativi ca forţă de impact artistic. Altminteri, Iñárritu continuă colaborarea cu directorul de imagine Rodrigo Prieto (care, pe lângă filmele trilogiei, s-a mai impus şi confirmat cu "25th Hour", "Alexander", "Wall Street: Money Never Sleeps" şi, mai ales, remarcabilul "Brokeback Mountain" - aici, construind o complexă viziune naturalist-sordidă cu extrapolări picturale în locurile cele mai neaşteptate: reflexele farurilor unor maşini noaptea pe tavan, coşmarul dantesc al morţilor gazaţi accidental în somn, goana halucinantă cu poliţia pe urme prin labirintul străduţelor (inclusiv cu contribuţia monteurului Stephen Mirrione), sau peisajul hibernal al trecerii dincolo, cu bufniţa căzută printre trunchiuri negre oblice contrastând cu albul zăpezii din Pirinei.
Spuneam mai sus că, asemenea "Aurorei", filmul lui Alejandro Gonzáles Iñárritu te cheamă să-l revezi, să-i suporţi tortura călăuzitoare spre frumuseţe; totodată, de asemenea ca filmul lui Cristi Puiu, "Biutiful" rămâne unul dintre acele filme care te urmăresc. Insistent.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 martie, 2011, h. 02:00-03:34
Bucureşti, România
mihaelatb
pe 27 Februarie 2011 16:52
Intr-o Barcelona ce nu are nimic in comun cu cea din pliantele turistice, se petrece drama unui barbat.Barcelona in care se petrece filmul , este acea a strazilor marginase, a periferiei, a mizeriei dusa de imigranti dar si de localnici, a prostitutiei si a mortii care pluteste in aer, aducand intrucatva cu Anonimul venetian, doar ca aici neorealismul are acea "cruzime" intalnita la Bunuel. Viziunea este insa una tipic mexicana, conform careia " viata este un vis, iar moartea apare atunci cand ne trezim, este renasterea. Filmul, se cere cu siguranta revazut. Sper ca atunci sa am parte de o calitate mai buna a sonorului si a peliculei
legolas05
pe 23 Februarie 2011 18:50
nu am vazut filmul...astept sa il vad...din cate am auzit pare interesant
pe 04 Februarie 2011 02:26
CoolRank: 7/10
- atmosfera si entertainment: 7/10
- regie: 9/10
- actori: 9.5/10
- scenariu: 8/10
- montaj: 8/10
Nota IMDb: 7.6/10
Javier Bardem; Barcelona, un oras colorat plin de viata si de peisaje si cladiri minunate; doua turiste tinere si frumoase in cautare de aventura; toate adunate intr-o drama romantica plina de umor: asta e esenta filmului Vicky Cristina Barcelona care parca are loc intr-o lume complet diferita de filmul pe care tocmai l-am vazut.
Javier Bardem, Barcelona, un oras gri, urat si dur, plin de coruptie, crima si saracie sub fatada minunata pe care o vad ...
L-am simtit totusi un pic prea lung pentru ceea ce se vrea, iar pe alocuri devine monoton.
inclusiv filmele românești premiate înafară în ultimii 30 de ani tot asta au la bază : suprarealism / noir / odioșenii / dramă ......
De asta cinematografiile europene mor dacă nu sunt susținute de ”tubul de oxigen” al statului ....
p.s. A nu se urmări seara înainte de culcare !
Având capacitatea de a comunica cu spiritele decedaților, Uxbal este adeseori plătit de rudele îndurerate pentru a ușura trecerea celor morți spre lumea de dincolo, însă principala sursă de venit a bărbatului o reprezintă introducerea ilegală în Spania a unor chinezi, care muncesc în condiții grele într-un atelier și produc obiecte de contrabandă, care sunt vândute ulterior pe piața neagră de către imigranți senegalezi.
Atunci când senegalezii sunt amenințați cu deportarea, 24 de muncitori chinezi sunt victimele unui accident tragic pentru care se simte responsabil; totodată, medicii îi comunică o veste groaznică, iar Uxbal trebuie să găsească o modalitate de a se împăca cu soarta.
Ca atare, mi-e greu sa inteleg ce a vrut sa spuna Inarritu prin "Acesta este cel mai optimist film al meu" (!?) - asta in cazul in care este corecta citarea acestei afirmatii in comentariul Gloriei.
Da, inteleg, Uxbal este, fundamental, un om bun. Se vede asta din dorinta sincera de a-i ajuta pe senegalezi, pe chinezi si chiar de a se impaca cu o sotie cu tulburari de comportament si fragila emotional. Si mai presus de toate, dragostea pentru copiii lui.
Dar in final, TOATE acestea se naruie ! Senegalezii sunt batuti de politie si expulzati, chinezii mor, el insusi moare de cancer si nu mi-e foarte clar daca Ige (sotia senegalezului expulzat) pleaca cu banii lui Uxbal sau, in ultimul moment, se intoarce pentru a avea in continuare grija de copiii lui. Deci unde este optimismul?
Chiar daca prestatia lui Javier Bardem este foarte buna din punct de vedere actoricesc nu reuseste sa salveze filmul. Scenariul nu surprinde decat prin orori si morti iar regia care mi se pare ca merge pe o anumita liniaritate nu face decat sa te intrebi pe la jumatatea filmului: Oare cat o mai tine asa???
Eu inteleg ca exista si o estetica a uratului, dar intr-un singur film sa vezi doar oameni dezaxati si cu probleme psihice, homosexuali (care pe deasupra mai erau si chinezi), morti peste morti, drogati si femei cu sani pusi peste fund (imaginile din barul acela) este mult prea mult pentru mine. Eu as fi mers mai mult pe latura spirituala si pe legatura personajului principal cu sufletele mortilor pentru a vedea in cu totul alta lumina aceasta poveste. Nu numai ca personajul nu face nimic ca sa se salveze fizic (fumeaza in continuare, bea isi bate joc de el chiar pana in ultima clipa, desi se vede ca tine f mult la copiii lui) dar nici spiritual nu face mai nimic. Isi pune doar intrebarea retorica "Oare unde am gresit??" dar raspunsul nu prea cred ca il gaseste pentru ca desi se afla intr-o situatie foarte grava el continua sa faca greselile pe care le-a tot facut in viata, apreciind mai mult banii (nu conteaza ce vroia sa faca cu ei) decat viata unor oameni.
Mi-a parut rau ca am vizionat acest film am pierdut timpul de pomana.
Un film exceptional, care arata si altceva, chiar daca e partea intunecata!
Filmat din mana de Rodrigo Prieto, uneori strans lipit de corpul lui Uxbal incat sa-i simti respiratia, alteori larg cat sa vezi o fata a Barcelonei austera, murdara si intunecata pe care tursitii n-o zaresc nicicand, Biutiful lasa un gust amar (re)simtit multe zeci de ore dupa vizonare.
Javier Bardem ne demonstreaza ca poate sa interpreteze roluri diferite si complexe,un actor complet care is merita pe deplin nominalizarea la Oscar pe anu acesta.
Un adevarat “survival” la periferia orasului catalan Barcelona,univers in colaps unde problemele napadesc,totul se sfarseste de la sperante desarte de-a trai,de-a razbi,de-asi incheia socotelile inainte de sfarsitu inevitabil…Uxbal un adevarat luptator aparent implicat intr-o multime de afaceri dubioase,ilegale dar se pare ca este cat se poate de sufletist,iubeste sa-si ajute aproapele…(ironia sortii: se pare ca cei buni trebuie sa plateasca pentru asta).
Avem parte si de incursiuni in lumea spiritismului care ii da filmului o nota mai sumbra daca pot zice asa,incursiuni la nivelul unei casnicii ratate…un stil de filmare si punere in scena a evenimentelor marca Iñárritu…
Nostalgia fata de trecutul sau in care nu si-a cunoscut tatal si amintirile sale cu marea inspumegata a carui valuri faceau un zgomot infernal care-l speriau…defapt acele valuri,acel vuiet ii prevestea intr-un fel soarta zbuciumata,”Universul i-o pregatise”(“The Universe take care”)…
Regizor, actor si comentariile voastre ... ma fac sa nu mai pierd vremea, spre a-l vedea. Cum vad pe aceasta pagina de comentarii, s-au adunat oameni care stiu sa scrie frumos, sa-nteleaga adanc, sa ramana pe ganduri si sa le dea mai departe ... Un film de mare clasa, isi cerne spectatorii ... Tot astfel ca-n Rugby -nejucat de niciun fotbalist- ...
Acelaşi Iñárritu - şi totuşi altul
Mi-e greu să mă hotărăsc: pe de o parte, îl regret pe vechiul Alejandro Gonzáles Iñárritu, al celebrelor poveşti compozite, în care o coliziune rutieră sau un glonţ tras la întâmplare deveneau adevărate convergenţe fatidice între câte trei-patru direcţii epice complet separate, dar cu câte un filon comun care abia astfel ieşea la iveală - afectiv, favoritul meu rămâne "Amores perros" ( ;) firesc!), dar la nivel intelectual, sunt nevoit să mă înclin în faţa lui "Babel"; cât despre "21 grams", mi-a plăcut mult şi el, dar n-a tăiat atât de adâncă brazdă-n suflet; mă rog... Dar, pe de altă parte, mă şi bucur că s-a desprins de formula trilogiei sale de debut - fiindcă ar fi fost păcat să se manierizeze.
Dincolo de aceste considerente conjuncturale, însă, se pune problema de fond: aduce trecerea la soluţia din "Biutiful" o înnoire cu adevărat reprezentativă în opera lui Iñárritu? Evident, e prematur să impunem un răspuns definitiv - filmul este original şi aparte, dar încă nu putem şti dacă lansează cariera mereu insolitului cineast mexican pe calea unei noi "formule", ori constituie doar o etapă sau, în orice caz, un film aparte în sine. De incitat, incită, fără doar şi poate. În rest... vom lăsa viitorul să ne lămurească şi, pe moment, ne vom acupa numai de filmul propriu-zis.
Se spune (şi subscriu) că nu există coincidenţe - în fond, tocmai pe acest principiu se fundamentau şi filmele anterioarei trilogii! Depinde, însă, la ce palier ne referim. De exemplu, în iarna abia încheiată au ieşit pe ecrane două coproducţii despre câte un român mort pe meleaguri străine, adus înapoi la obârşii pe capota câte unei maşini (ambele, ilogice cu pretenţii filosofice); la cele mai profunde niveluri karmice, trebuie să se fi combinat ceva pe undeva, dar nu simt deloc nevoia unei investigaţii, sau măcar deducţii. Pe plan material, e limpede c-a fost doar o potriveală. La fel de limpede e şi factorul coincidental la care mă voi referi acum, ca motivaţie introductivă - dar, de astă dată, asemănările şi deosebirile sunt mult mai relevante, atât la nivel de fond, cât şi prin faptul că e vorba de două filme la fel de importante şi recunoscute pe plan internaţional, realizate aproximativ simultan.
Atât în "Biutiful", cât şi în "Aurora", avem de-a face cu procesul de destrămare al câte unui om pândit de spectrul morţii (victimă aici, ucigaş dincolo). În ambele cazuri, urmărim parcursul sinuos al protagonistului prin câte o societate pe cât de marginală, pe atât de complicată. Tot în ambele cazuri (iar aici e în mod clar o simplă coincidenţă), se profilează ipoteza câte unei boli terminale a aparatului urinar: insuficienţă renală cronică (Uxbal), posibil cancer la prostată (Viorel Ghenghea). Fiecare dintre ei se luptă să ajungă la un oarecare acord cu o lume tot mai evanescentă şi mai fragmentată (cu deosebirea că, dacă Viorel eşuează în genunea omorurilor, Uxbal îşi atinge mântuirea). În fine, şi cel mai semnificativ sub aspect artistic, ambii autori au optat pentru formule narative implicite: vedem totul, dar observăm puţin şi înţelegem şi mai puţin (la prima vizionare, în orice caz). "Aurora" necesită minimum trei proiecţii, pentru a începe să fie asimilat corect. "Biutiful" pare să se situeze tot cam pe-acolo - în orice caz, şi el te cheamă să-l revezi. Te cheamă insistent.
După cum mărturiseşte însuşi autorul, "Biutiful" este povestea lui Uxbal. Tată devotat. Iubit chinuit. Fiu înşelat. Afacerist clandestin. Căutător de fantome. Sensibil spiritual. Pirat al bunurilor de consum. Conştiinţă vinovată. Supravieţuitor urban. Un bărbat care simte pericolul de moarte; care încearcă să se împace cu iubirea, dar nu reuşeşte; care doreşte să facă ceea ce trebuie, dar se poticneşte. A cărui inimă este frântă, sedusă, golită - şi apoi, umplută cu mai mult decât dorinţă. Are sânge pe mâini, un suflet îngreunat, şi se străduieşte cu fiecare suflare. Poate pierde tot ce are - şi deodată... într-un fel de miez al nopţii, găseşte totul de dat. Câteodată, vieţile noastre sunt aşa: fracturate, copleşitoare, electrice din punct de vedere emoţional - şi totuşi, frumoase de-ţi iau suflarea.
Aici e cheia - în capacitatea de a găsi cu adevărat frumosul în convergenţa celor mai sfâşietoare dureri. Ca să mergem foarte departe, ne putem aminti de incredibilele revelaţii ale multora dintre victimele gulagului, care în toiul suferinţei au atins beatitudinea (vezi "Jurnalul fericirii", al lui Nicolae Steinhard - şi multe alte mărturii şi introspecţii similare). Chiar şi scutit de o asemenea experienţă extremă, Uxbal rătăceşte prin labirintul unei Barcelone aşa cum n-o cunoaştem - cercurile periferice ale sărăciei, imigraţiei clandestine, afacerilor ilicite, descinderilor poliţiei, hăituirilor continue şi, adesea, morţilor inimaginabil de tragice (îndrăznesc să prognozez că secvenţa hecatombei din "depozitul de chinezi" va face istorie cinematografică - şi nu e decât cea dintâi, ca impact dramatic; de fapt, recunosc că pentru mine a reprezentat punctul de cotitură al cuceririi definitive - până atunci, urmărind cam greu şi neimplicat meandrele filmului, printr-o permanentă oscilaţie între curiozitate şi derută). Pe măsură ce forţa vitală şi coerenţa mintală îl părăsesc, pe măsură ce pierde tot mai mult contactul cu realitatea, rămânând doar un vehicul al torturii (fizică, dar mai ales de conştiinţă), Uxbal descoperă nesigur, dar irezistibil, cea mai esenţială formă a frumuseţii pure - aceea pe care o defineşte în scris, printr-un deloc întâmplător misspelling, fiica lui în vârstă de zece ani. Poate ar fi hazardat să afirmăm încă de pe-acum că e cel mai bun rol al lui Javier Bardem - dar nu încape nici o îndoială că, pe lângă marile sale resurse de profunzime, Uxbal întregeşte incredibila disponibilitate a actorului cu încă un personaj, pe cât de diferit, pe atât de complementar, în relaţie cu Felix, Ramón Sampedro, Lorenzo, Anton Chigurh, Floretino Ariza şi Juan Antonio. Un tandem foarte interesant formează cu el debutanta Maricel Alvarez, cunoscută până acum de pe scena şi din catedra coregrafică argentiniană - lor adăugându-li-se o întreagă galerie de actori pe cât de inediţi pe reţeaua internaţională, pe atât de semnificativi ca forţă de impact artistic. Altminteri, Iñárritu continuă colaborarea cu directorul de imagine Rodrigo Prieto (care, pe lângă filmele trilogiei, s-a mai impus şi confirmat cu "25th Hour", "Alexander", "Wall Street: Money Never Sleeps" şi, mai ales, remarcabilul "Brokeback Mountain" - aici, construind o complexă viziune naturalist-sordidă cu extrapolări picturale în locurile cele mai neaşteptate: reflexele farurilor unor maşini noaptea pe tavan, coşmarul dantesc al morţilor gazaţi accidental în somn, goana halucinantă cu poliţia pe urme prin labirintul străduţelor (inclusiv cu contribuţia monteurului Stephen Mirrione), sau peisajul hibernal al trecerii dincolo, cu bufniţa căzută printre trunchiuri negre oblice contrastând cu albul zăpezii din Pirinei.
Spuneam mai sus că, asemenea "Aurorei", filmul lui Alejandro Gonzáles Iñárritu te cheamă să-l revezi, să-i suporţi tortura călăuzitoare spre frumuseţe; totodată, de asemenea ca filmul lui Cristi Puiu, "Biutiful" rămâne unul dintre acele filme care te urmăresc. Insistent.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 martie, 2011, h. 02:00-03:34
Bucureşti, România
- atmosfera si entertainment: 7/10
- regie: 9/10
- actori: 9.5/10
- scenariu: 8/10
- montaj: 8/10
Nota IMDb: 7.6/10
Javier Bardem; Barcelona, un oras colorat plin de viata si de peisaje si cladiri minunate; doua turiste tinere si frumoase in cautare de aventura; toate adunate intr-o drama romantica plina de umor: asta e esenta filmului Vicky Cristina Barcelona care parca are loc intr-o lume complet diferita de filmul pe care tocmai l-am vazut.
Javier Bardem, Barcelona, un oras gri, urat si dur, plin de coruptie, crima si saracie sub fatada minunata pe care o vad ...