Părerea criticului
Biutiful îl face pe spectator să stea faţă în faţă cu moartea, aşa cum te făcea 21 de grame, într-un ritm mai lin - însă, asemenea curgerii inexorabile spre nefiinţă, dar şi mai implicant. Imaginea e construită după o poetică a sordidului, nuanţele filmului sunt naturaliste, decupajul mai puţin nervos decât în filmele precedente, cu totul un film mai aşezat, mai ordonat. De data aceasta există un singur personaj şi povestea lui, plasat într-un singur loc - cartierul sărac al Barcelonei, şi vorbind cu toţi ceilalţi doar în spaniolă. E adevărat, apar şi alte naţii în film - chinezi exploataţi, somalezi imigranţi ilegali, dar totul se concentrează în aceeaşi poveste.
Javier Bardem reuşeşte un rol memorabil, transformându-se pe parcursul filmului într-un nou personaj. Pleacă de la un tip dur, sigur pe el, cu situaţia sub control, încurajând pe alţii, dându-le speranţă şi ajunge la un altul - un bărbat împăcat cu ideea de a se preda morţii, eliberat. Bardem face un personaj în ochii căruia reuşeşti să citeşti viaţa interioară, frământările, chiar dacă ele nu sunt exteriorizate. "Uxbal este un personaj intens. Cunoaşte corupţia şi exploatarea, pentru că aceasta este lumea care îl înconjoară. Dar şi dragostea copiilor de care are grijă ca părinte singur. "Uxbal nu vrea să piardă iubirea, ultima lui fărâmă de normalitate", după cum explică regizorul. Însă viaţa îl împinge într-o altă direcţie. Personajul lui Bardem are o relaţie specială cu moartea, mai exact cu cei morţi, reuşind să spună mereu cuvintele care fac spiritele să se împace cu părăsirea lumii celor vii.
Alejandro Gonzales Inarritu explică la Cannes mesajul lui Biutiful:
"Chiar dacă întunericul pare să se fi instalat pretutindeni, Biutiful oferă nişte note de speranţă. Aş spune că e cel mai optimist film al meu. Uxbal e un personaj luminos. El investeste mult în a-şi organiza propria viaţă, în a-şi ajuta copii, în a iubi pe alţii. Filmul e, de asemenea, un eseu pe tema intimităţii. În epoca Internetului şi a reţelelor sociale, intimitatea este o provocare". Intimitatea de care vorbeşte regizorul este cu ideea trecerii în nefiinţă şi împăcarea cu aceasta.
Javier Bardem reuşeşte un rol memorabil, transformându-se pe parcursul filmului într-un nou personaj. Pleacă de la un tip dur, sigur pe el, cu situaţia sub control, încurajând pe alţii, dându-le speranţă şi ajunge la un altul - un bărbat împăcat cu ideea de a se preda morţii, eliberat. Bardem face un personaj în ochii căruia reuşeşti să citeşti viaţa interioară, frământările, chiar dacă ele nu sunt exteriorizate. "Uxbal este un personaj intens. Cunoaşte corupţia şi exploatarea, pentru că aceasta este lumea care îl înconjoară. Dar şi dragostea copiilor de care are grijă ca părinte singur. "Uxbal nu vrea să piardă iubirea, ultima lui fărâmă de normalitate", după cum explică regizorul. Însă viaţa îl împinge într-o altă direcţie. Personajul lui Bardem are o relaţie specială cu moartea, mai exact cu cei morţi, reuşind să spună mereu cuvintele care fac spiritele să se împace cu părăsirea lumii celor vii.
Alejandro Gonzales Inarritu explică la Cannes mesajul lui Biutiful:
"Chiar dacă întunericul pare să se fi instalat pretutindeni, Biutiful oferă nişte note de speranţă. Aş spune că e cel mai optimist film al meu. Uxbal e un personaj luminos. El investeste mult în a-şi organiza propria viaţă, în a-şi ajuta copii, în a iubi pe alţii. Filmul e, de asemenea, un eseu pe tema intimităţii. În epoca Internetului şi a reţelelor sociale, intimitatea este o provocare". Intimitatea de care vorbeşte regizorul este cu ideea trecerii în nefiinţă şi împăcarea cu aceasta.
