Părerea criticului
Să o spunem de la început: filmele cu supereroi din aşa-numitul DC Extented Universe ne-au dezamăgit în repetate rânduri, dar, o dată recalibrate aşteptările, primirea lipsită de entuziasm (a criticilor, că publicul s-a înghesuit la cinema, mai ales în Statele Unite) poate că nu este întru totul justificată în cazul lui Black Adam. Acest prim film cu Dwayne Johnson în rol de supererou are un mesaj ataşant şi merită o şansă, în ciuda efectelor speciale ieftine, a scenelor "furate" din alte filme şi a tonului bombastic atât de specific filmelor DC.
După un preambul plasat cu 5000 de ani în urmă în regatul antic Kahndaq, când un tiran foloseşte magia neagră pentru a făuri o coroană în stare să dea purtătorului puteri fenomenale, acţiunea se mută în zilele noastre, când Kahndaqul este controlat de Intergang, o organizaţie criminală. Conştientă că organizaţia caută cu disperare coroana şi că şansele ţării să se elibereze de sub jugul răufăcătorilor dispar ca prin minune dacă aceasta pică în mâini greşite, arheoloaga Adrianna Tomaz (Sarah Shahi) foloseşte texte străvechi pentru a găsi coroana, numai că îl trezeşte cu această ocazie şi pe Teth-Adam (Johnson), un erou înzestrat de zeii egipteni cu puteri similare lui Shazam. Nu trece mult şi Teth-Adam începe să provoace prăpăd în jur, atrăgând atenţia Amandei Waller (Viola Davis) şi a Justice Society of America, o alianţă de supereroi menită să propovăduiască pacea în lume.
În vremuri când publicul investighează atent culoarea pielii unui actor ca nu cumva vreun caucazian să fie distribuit într-un rol de culoare, alegerea lui Dwayne Johnson poate satisface pe toată lumea. Nu provine el din Orientul Mijlociu, dar descendenţa samoană măcar îl face să aibă nuanţa perfectă a pielii pentru acest rol pentru care îl ajută foarte bine şi fizicul impunător şi abilitatea de a exprima forţă aproape fără să fie nevoie să se mişte. Iar posibilităţile sale actoriceşti limitate nu sar în ochi, pentru că Black Adam este genul acela de film în care nu emoţia, ci efectele speciale îţi iau ochii.
Da, Black Adam este pe alocuri de-a dreptul tâmp (personal aş bate cu nuiaua orice scenarist sau producător căruia i se pare o idee bună să inunde ecranul cu armate de zombi pe care îi elimini doar atingându-i cu un beţigaş), dar faptul că totul se învârte în jurul unui erou amoral face acest blockbuster mai interesant din punct de vedere uman decât eternele aventuri unde eroilor pozitivi nu le-ar trece prin cap să se abată şi un singur pas de la calea binelui. Pe Black Adam nu îl interesează dacă eşti bun sau rău, dacă îi stai în cale ţi-o iei. Şi aici rezidă şi mesajul ataşant al filmului, deloc inovator sau original, dar categoric ataşant: suntem suma faptelor noastre.
La capitolul neoriginalitate trebuie spus că Black Adam, deşi are avantajul că întreaga sa acţiune are loc într-o ţară cu forfotă tipică Orientului Mijlociu, se simte ca o însăilătură de scene deja văzute în alte filme. Nu este neapărat vina materialului care a inspirat această poveste a originilor, ci mai degrabă a inflaţiei de filme cu supereroi, toate tratând în cam acelaşi fel aceleaşi teme. Am mai văzut în alte filme şi supereroi în stare să atingă dimensiuni gigantice sau în stare să controleze vremea, iar faptul că nu vine cu mare lucru nou este categoric un dezavantaj pentru Black Adam. Orişicât, filmul se achită mult mai bine de esenţa antieroică a protagonistului decât de-alde Morbius sau Venom...
S-a scris la nesfârşit de secvenţa de pe genericul de final. Poate că pe unii spectatori îi va entuziasma, dar e de ajuns să citeşti doar câteva din interviurile date de Dwayne Johnson în cei cinci ani cât s-a pregătit pentru rol ca această secvenţă să nu fie o surpriză. Interesant este faptul că deja celebra conversaţie nu s-a filmat în timpul producţiei principale, ci în luna septembrie a acestui an, după ce un anumit actor a fost convins de Johnson să reia cel mai proeminent rol al carierei.
După un preambul plasat cu 5000 de ani în urmă în regatul antic Kahndaq, când un tiran foloseşte magia neagră pentru a făuri o coroană în stare să dea purtătorului puteri fenomenale, acţiunea se mută în zilele noastre, când Kahndaqul este controlat de Intergang, o organizaţie criminală. Conştientă că organizaţia caută cu disperare coroana şi că şansele ţării să se elibereze de sub jugul răufăcătorilor dispar ca prin minune dacă aceasta pică în mâini greşite, arheoloaga Adrianna Tomaz (Sarah Shahi) foloseşte texte străvechi pentru a găsi coroana, numai că îl trezeşte cu această ocazie şi pe Teth-Adam (Johnson), un erou înzestrat de zeii egipteni cu puteri similare lui Shazam. Nu trece mult şi Teth-Adam începe să provoace prăpăd în jur, atrăgând atenţia Amandei Waller (Viola Davis) şi a Justice Society of America, o alianţă de supereroi menită să propovăduiască pacea în lume.
În vremuri când publicul investighează atent culoarea pielii unui actor ca nu cumva vreun caucazian să fie distribuit într-un rol de culoare, alegerea lui Dwayne Johnson poate satisface pe toată lumea. Nu provine el din Orientul Mijlociu, dar descendenţa samoană măcar îl face să aibă nuanţa perfectă a pielii pentru acest rol pentru care îl ajută foarte bine şi fizicul impunător şi abilitatea de a exprima forţă aproape fără să fie nevoie să se mişte. Iar posibilităţile sale actoriceşti limitate nu sar în ochi, pentru că Black Adam este genul acela de film în care nu emoţia, ci efectele speciale îţi iau ochii.
Da, Black Adam este pe alocuri de-a dreptul tâmp (personal aş bate cu nuiaua orice scenarist sau producător căruia i se pare o idee bună să inunde ecranul cu armate de zombi pe care îi elimini doar atingându-i cu un beţigaş), dar faptul că totul se învârte în jurul unui erou amoral face acest blockbuster mai interesant din punct de vedere uman decât eternele aventuri unde eroilor pozitivi nu le-ar trece prin cap să se abată şi un singur pas de la calea binelui. Pe Black Adam nu îl interesează dacă eşti bun sau rău, dacă îi stai în cale ţi-o iei. Şi aici rezidă şi mesajul ataşant al filmului, deloc inovator sau original, dar categoric ataşant: suntem suma faptelor noastre.
La capitolul neoriginalitate trebuie spus că Black Adam, deşi are avantajul că întreaga sa acţiune are loc într-o ţară cu forfotă tipică Orientului Mijlociu, se simte ca o însăilătură de scene deja văzute în alte filme. Nu este neapărat vina materialului care a inspirat această poveste a originilor, ci mai degrabă a inflaţiei de filme cu supereroi, toate tratând în cam acelaşi fel aceleaşi teme. Am mai văzut în alte filme şi supereroi în stare să atingă dimensiuni gigantice sau în stare să controleze vremea, iar faptul că nu vine cu mare lucru nou este categoric un dezavantaj pentru Black Adam. Orişicât, filmul se achită mult mai bine de esenţa antieroică a protagonistului decât de-alde Morbius sau Venom...
S-a scris la nesfârşit de secvenţa de pe genericul de final. Poate că pe unii spectatori îi va entuziasma, dar e de ajuns să citeşti doar câteva din interviurile date de Dwayne Johnson în cei cinci ani cât s-a pregătit pentru rol ca această secvenţă să nu fie o surpriză. Interesant este faptul că deja celebra conversaţie nu s-a filmat în timpul producţiei principale, ci în luna septembrie a acestui an, după ce un anumit actor a fost convins de Johnson să reia cel mai proeminent rol al carierei.
