Părerea criticului
Black Mass este o cronică a crimei organizate în Boston. Spectatorul e un simplu martor al desfășurării cronologice a evenimentelor ce au dus la transformarea lui James „Whitey” Bulger într-unul dintre „cei mai periculoși, mai viciați și mai calculați infractori care au trăit vreodată în Boston” (cum a fost calificat la ultimul său proces, în 2013). Deși cap de afiș, Bulger (Johnny Depp) rămâne închis ermetic pentru spectator, până la finalul filmului: producția nu prezintă perspectiva lui asupra întâmplărilor, ci o perspectivă exterioară și neutră, ca să nu spunem impersonală. Mai mult, nu vorbim despre nicio evoluție, niciun dram de umanitate sau de tragedie pentru Bulger: este, până la final, un demon cu o privire de fier și atât.

Cel mai frustrant pentru spectator e faptul că nu va pătrunde în mintea gangsterului nicio secundă. Frustrant și înfiorător. Cel mai mare dintre capii lumii interlope a Bostonului anilor 1970-1980, James „Whitey” Bulger, este - până la finalul filmului - impenetrabil.

Johnny Depp reușește (în sfârșit!) să scape de manierismele și ticurile interpretative proprii Piratului Jack Sparrow (în Turistul nu a putut să iasă din pielea piratului) și să contureze portretul unui monstru, un amestec lugubru de agresivitate, inteligență și viclenie, în lipsa oricăror scrupule. E interesant de aflat ce părere ar putea avea personajul real (care a refuzat, totuși, să vadă filmul)- scăpat ca printr-o minune de scaunul electric, dar închis pe viață - despre rolul lui Depp, însă cu siguranță nu are motive să se simtă dezamăgit.
Altfel stau lucrurile cu John Connolly (jucat lăudabil de către Joel Edgerton), agentul care a închis ochii FBI-ului asupra crimelor lui Bulger. Portretul care i se face în film surprinde alunecarea insidioasă, tăcută și fatală a lui Connolly, de la statutul agentului capabil și dedicat, care și-a propus să fie în prima linie, anume lupta contra Mafiei italiene din Statele Unite, la omul care a intrat într-o asociere criminală (în condiții care nu sunt elucidate pe deplin nici astăzi). Joel Edgerton face subtilă și aproape imperceptibilă tranziția de la un pol la altul, astfel încât, până la finalul filmului, îți pare rău pentru soarta acestui personaj. De la agentul care face un târg din motive bune, la agentul corupt, guraliv, arogant, mincinos și laș, la fel de crud ca și protejatul său, dar lipsit de caracterul de fier și de forța acestuia. În realitate, ca și în film, John Connolly e cel care a plătit cel mai scump afilierea cu Bulger, dintre toți agenții implicați. Și inclusiv acum, la ora actuală, Connolly are și susținători, pe lângă detractori.

Benedict Cumberbatch apare într-un rol secundar, însă bine jucat, al fratelui-om politic al lui Bulger, cel care are fericita inspirație de a se delimita de activitățile fratelui său. Alături de Cumberbatch, apar Kevin Bacon - în rolul adversarului în carieră al lui Connolly, Julianne Nicholson, și Dakota Johnson, în rolul slab susținut al soției lui Bulger.

Chiar dacă fiorii sunt aduși în film doar de personajul Bulger (Johnny Depp), Black Mass merită o vizită la cinema.