Sinopsis

Scott Jordan (Roddy McDowall), un tânăr pasionat de cai, locuiește la ferma familiei împreună cu unchiul său Bill (Damian O'Flynn). Foarte ocupați fiind cu treburile fermei, aceștia își fac timp totuși pentru a le primi acasă pe Martha Baxter (Fay Baker) și pe fiica ei Cindy (Lyn Thomas), plecate de la fermă de 2 ani. Șeriful Gilbert (Kirby Grant) îi oferă lui Cindy iapa răposatului ei tată, pe „Lady”. Fiul lui Bill, Daniel (Rand Brooks), oaia neagră a familiei, care fugise de la ferma tatălui său, se întoarce cu prietenul său Roy (Gordon Jones) aducând cu ei mai mulți cai sălbatici. Când Daniel amenință că va ucide armăsarul sălbatic pe care nu-l poate tempera, Scott Jordan îi dă 30 de dolari pe el, și reușește cu răbdare să îmblânzească armăsarul, numindu-l Midnight („Miezul nopții”). Cindy începe să-i acorde atenție lui Daniel, dar când mama ei îi dovedește că tânărul este un leneș, fata se înfurie pe Scott, crezând că acesta a vrut să se dea în spectacol. Când șeriful devine suspicios în privința lui Roy și a mărcilor de pe caii lui Daniel, acesta din urmă îl pune pe Roy să-l fure pe Midnight pentru a scăpa de el, dar planul lui Daniel de a scăpa de cal se termină cu uciderea lui Roy, acesta fiind călcat în picioare de cal. Scott pleacă cu Midnight pentru a-l împiedica pe Bill să împuște animalul. Scott își ascunde calul și, cu ajutorul lui Cindy îngrijește rănile lui Midnight. Șeriful îl convinge pe Bill că Roy l-a atacat primul pe Midnight. Calul învinge un leu de munte, iar Bill recâștigă prietenia lui Scott când împușcă leul în timp ce acesta îl amenința pe Scott. Șeriful îl informează pe Scott că Daniel a furat caii de la niște comercianți de cai, pe care i-a împușcat. Scott îi spune asta lui Daniel, dar acesta...