Părerea criticului
"Blanche" - debutul francezului Bernie Bonvoisin pe ecranele romanesti - trebuie salutat cu o furtuna de vanturi: este unul din cele mai idioate filme vazute in ultima vreme!
O fatuca asista neputincioasa la uciderea nobililor sai parinti, in Franta sec. XVII; cand creste mare, nu are decat un gand: sa-si razbune genitorii. Asa ca devine un fel de Robinita Hood corcita cu Laleaua Neagra, tot timpul calare, cu masca pe fata si-o garderoba "black is beautiful".
Dansa este Lou Doillon, fiica lui Jane Birkin - cu care seamana in mai urat - si a regizorului Jacques Doillon ("Ponette") - de la care a luat, probabil, feminitatea. Dra Doillon are gratie cat un ciulin ofilit, o voce sparta si talent la fel; ce cauta in filmul lui musiu Bonvoisin putem intui, dar ce cauta Jean Rochefort (Mazarin), Gerard Depardieu (d'Artagnan), Carole Bouquet (Ana de Austria) in acelasi film - iata micul mister...
Nu vreau sa sugerez, cumva, ca ar cauta altceva decat b.a.n.i.i. - dar, chiar si-asa, tot nu se-ntelege de ce trebuie sa joace - toti! - atat de gros si de apasat?! Ludovic al XIV-lea e un maimutoi pudrat, Mazarin - un manipulator ratat, Regina-Mama - o tarfa de popa, d'Artagnan - o namila si-atat, printre toate aceste personaje "simpatice" ale curtii Regelui-Soare mai facandu-si loc o unealta tembela a cardinalului (Antoine de Caunes) si un traficant de droguri columbian (!)... Caci aceasta parodie-paranghelie intra in categoria aceea suspecta de film frantuzesc ce se vrea "destept", drept pentru care ridiculizeaza Trecutul prin aluzii la prezent (si invers).
De ras, va asigur, nu rade nimeni - dar este, oricum, o performanta sa aduci chiar ce e mai prost dintr-o cinematografie care, de bine-de rau, se descurca binisor in fata "colosului hollywoodian"!
O fatuca asista neputincioasa la uciderea nobililor sai parinti, in Franta sec. XVII; cand creste mare, nu are decat un gand: sa-si razbune genitorii. Asa ca devine un fel de Robinita Hood corcita cu Laleaua Neagra, tot timpul calare, cu masca pe fata si-o garderoba "black is beautiful".
Dansa este Lou Doillon, fiica lui Jane Birkin - cu care seamana in mai urat - si a regizorului Jacques Doillon ("Ponette") - de la care a luat, probabil, feminitatea. Dra Doillon are gratie cat un ciulin ofilit, o voce sparta si talent la fel; ce cauta in filmul lui musiu Bonvoisin putem intui, dar ce cauta Jean Rochefort (Mazarin), Gerard Depardieu (d'Artagnan), Carole Bouquet (Ana de Austria) in acelasi film - iata micul mister...
Nu vreau sa sugerez, cumva, ca ar cauta altceva decat b.a.n.i.i. - dar, chiar si-asa, tot nu se-ntelege de ce trebuie sa joace - toti! - atat de gros si de apasat?! Ludovic al XIV-lea e un maimutoi pudrat, Mazarin - un manipulator ratat, Regina-Mama - o tarfa de popa, d'Artagnan - o namila si-atat, printre toate aceste personaje "simpatice" ale curtii Regelui-Soare mai facandu-si loc o unealta tembela a cardinalului (Antoine de Caunes) si un traficant de droguri columbian (!)... Caci aceasta parodie-paranghelie intra in categoria aceea suspecta de film frantuzesc ce se vrea "destept", drept pentru care ridiculizeaza Trecutul prin aluzii la prezent (si invers).
De ras, va asigur, nu rade nimeni - dar este, oricum, o performanta sa aduci chiar ce e mai prost dintr-o cinematografie care, de bine-de rau, se descurca binisor in fata "colosului hollywoodian"!
