Părerea criticului
La scurtă vreme după ce a captivat publicul clujean în cadrul festivalului Transilvania filmul norvegian The Wave/Valul ucigaş poate fi văzut şi pe marile noastre ecrane. Îţi recomandăm să nu îl ratezi, pentru că oferă şi efectele speciale cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul fără să uite de personajele ataşante şi de modul cum reacţionează acestea în faţa dezastrului.
Fără să se îndepărteze de la structura clasică a genului, premiera de vineri nu foloseşte sută la sută reţeta americană alegând o redimensionare a acesteia: dacă regizori precum Roland Emmerich nu se lasă până când nu distrug întreaga lume în filmele lor, aruncând pe ecran zeci de personaje de care nu îţi pasă, norvegianul Roar Uthaug modifică scala: pentru el globul este un sat norvegian, Geiranger, aflat la marginea unui lac din munţi. În urma unor dezastre din trecut, localnicii ştiu deja că prăbuşirea unei stânci în imensul lac va provoca un tsunami de zeci de metri înălţime, ei având la dispoziţie doar zece minute pentru a se salva urcând pe culmile din jur.
Uthaug foloseşte perfect peisajul pictural pentru a sugera atât viaţa liniştită a sătenilor, cât şi iminenţa dezastrului. Ajută şi faptul că în centrul atenţiei este Kristian, un geolog care, după ce a răspuns ani de zile de echipa ce monitorizează continuu forţele din interiorul muntelui, alege o schimbare de direcţie şi o slujbă mult mai bine plătită în domeniul petrolier. Soţia sa Idun, recepţioneră la un hotel de pe marginea lacului, şi copiii nu sunt foarte încântaţi de plecarea din Geiranger, dar îşi susţin soţul şi tatăl în iniţiativa sa. Nu mai este nevoie să o spunem: Kristian va ajunge să lupte din răsputeri pentru a se asigura că întreaga familie îi scapă cu viaţă.
Un mare plus al filmului, pe lângă efectele speciale de calibrul celor de la Hollywood, sunt interpretările. Kristoffer Joner îl interpretează perfect pe Kristian, perfecţionistul gata să verifice la infinit ultima zecimală pentru a se asigura că satul său nu este în pericol. Aflat pe punctul de plecare, Kristian intră în alertă atunci când instrumentele de măsură din interiorul muntelui înregistrează date surprinzătoare. Pentru o vreme Kristian se va concentra pe binele comun al localităţii, dar în curând îşi va da seama că unica sa datorie se îndreaptă spre cei dragi.
Redimensionarea genului funcţionează foarte bine în Valul ucigaş, iar efectul s-a văzut în dedicarea cu care norvegienii s-au repezit în cinematografe să vadă acest mega hit local: la o ţară de cinci milioane de locuitori, filmul a vândut 800.000 de bilete. Pentru un succes similar, un film românesc ar trebui vizionat de mai bine de trei milioane de români.
Valul ucigaş a fost propunerea Norvegiei la Oscar 2016, iar eficienţa cu care a folosit bugetul de aproximativ cinci milioane de euro pentru a realiza un disaster movie de calibru hollywoodian a fost de bun augur pentru Roar Uthaug: norvegianul a fost anunţat drept regizor al următorului film Tomb Raider, cu Alicia Vikander în rolul Larei Croft şi premiera programată pentru martie 2018.
Fără să se îndepărteze de la structura clasică a genului, premiera de vineri nu foloseşte sută la sută reţeta americană alegând o redimensionare a acesteia: dacă regizori precum Roland Emmerich nu se lasă până când nu distrug întreaga lume în filmele lor, aruncând pe ecran zeci de personaje de care nu îţi pasă, norvegianul Roar Uthaug modifică scala: pentru el globul este un sat norvegian, Geiranger, aflat la marginea unui lac din munţi. În urma unor dezastre din trecut, localnicii ştiu deja că prăbuşirea unei stânci în imensul lac va provoca un tsunami de zeci de metri înălţime, ei având la dispoziţie doar zece minute pentru a se salva urcând pe culmile din jur.
Uthaug foloseşte perfect peisajul pictural pentru a sugera atât viaţa liniştită a sătenilor, cât şi iminenţa dezastrului. Ajută şi faptul că în centrul atenţiei este Kristian, un geolog care, după ce a răspuns ani de zile de echipa ce monitorizează continuu forţele din interiorul muntelui, alege o schimbare de direcţie şi o slujbă mult mai bine plătită în domeniul petrolier. Soţia sa Idun, recepţioneră la un hotel de pe marginea lacului, şi copiii nu sunt foarte încântaţi de plecarea din Geiranger, dar îşi susţin soţul şi tatăl în iniţiativa sa. Nu mai este nevoie să o spunem: Kristian va ajunge să lupte din răsputeri pentru a se asigura că întreaga familie îi scapă cu viaţă.
Un mare plus al filmului, pe lângă efectele speciale de calibrul celor de la Hollywood, sunt interpretările. Kristoffer Joner îl interpretează perfect pe Kristian, perfecţionistul gata să verifice la infinit ultima zecimală pentru a se asigura că satul său nu este în pericol. Aflat pe punctul de plecare, Kristian intră în alertă atunci când instrumentele de măsură din interiorul muntelui înregistrează date surprinzătoare. Pentru o vreme Kristian se va concentra pe binele comun al localităţii, dar în curând îşi va da seama că unica sa datorie se îndreaptă spre cei dragi.
Redimensionarea genului funcţionează foarte bine în Valul ucigaş, iar efectul s-a văzut în dedicarea cu care norvegienii s-au repezit în cinematografe să vadă acest mega hit local: la o ţară de cinci milioane de locuitori, filmul a vândut 800.000 de bilete. Pentru un succes similar, un film românesc ar trebui vizionat de mai bine de trei milioane de români.
Valul ucigaş a fost propunerea Norvegiei la Oscar 2016, iar eficienţa cu care a folosit bugetul de aproximativ cinci milioane de euro pentru a realiza un disaster movie de calibru hollywoodian a fost de bun augur pentru Roar Uthaug: norvegianul a fost anunţat drept regizor al următorului film Tomb Raider, cu Alicia Vikander în rolul Larei Croft şi premiera programată pentru martie 2018.
