Părerea criticului
Pornit de pe tărâm australian să cucerească lumea, Blinky Bill: Koala cel poznaş ajunge în cinematografele româneşti pe 2 octombrie. Aventura cu urşi koala, sopârle, crocodili şi păsări emu i-a încântat până şi pe cei mai mici dintre spectatorii aflaţi în week-end la avanpremieră, dar a oferit şi adulţilor scene agreabile, în ciuda scenariului predictibil.
Aşa cum aflăm încă din trailer, Blinky este un personaj „destul de cunoscut” în ţara de origine. A fost creat de autoarea neo-zeelandeză Dorothy Wall în 1933, iar seria de cărţi ce i-a continuat aventurile şi-a menţinut popularitatea până în zilele noastre. Adaptările includ două seriale şi un lungmetraj hibrid din 1992 (animaţie clasică suprapusă unor decoruri reale), al cineastului Yoram Gross. Animaţia lansată acum are avantajul graficii computerizate – detalii şi adâncime – dar şi al unei poveşti simple, accesibile, plasată într-un cadru natural sălbatic, dar cu amprenta umană, modernă.
Blinky are caracteristicile eroului clasic întâlnit în poveşti – dornic de aventură, poznaş, empatic, care devine mai descurcăreţ odată cu obstacolele care îi ies în cale. Când tatăl său, un respectat explorator din Pajiştea Verde, dispare într-o misiune de salvare, Blinky porneşte după el, fără ştirea mamei şi fără să aibă habar ce îl aşteaptă. Se îndreaptă, traversând un teritoriu sălbatic şi plin de pericole ascunse, spre Marea Dragonilor Albi, locul unde speră să îşi găsească tatăl.
Drumul îi scoate în cale un inamic greu de lăsat în urmă, o felină răzbunătoare ce se prezintă Sir Claude, rămasă fără coadă tocmai din cauza… unui koala. Alături de sopârla Jako, înfipta Nutsy, o koala domesticită, şi alte câteva personaje notabile, Blinky face slalom printre stânci, sare şi zboară cu ajutorul unui vehicul ingenios.
Realizatorii au umplut de culoare animaţia şi au adăugat un discret fundal sonor, cu minime intruziuni vocale. Pentru ochiul antrenat al iubitorului de animaţii – ce se va trezi, comparativ, cu gândul la pelicule ca Rio, Rango, The Lion King sau Happy Feet – mimica unora dintre personaje (Blinky, în special) va lăsa de dorit, însă publicul ţintă - copiii – se vor delecta fără obiecţii cu umorul de situaţie, vocile caraghioase, şi glumele accesibile pe care Blinky şi ai săi prieteni li le vor oferi.
Una dintre cele mai amuzante şi antrenante scene este cea în care apar păsările Emu (Beryl şi Cheryl), dublate la noi impecabil de Ilinca Vandici şi Adelina Pestriţu. Cele două guralive emu îi poartă pe Blinky şi Nutsy prin deşert, iar toată istoria relaţiilor amoroase discutată de ele este printre puţinele (dar consistentele) elemente de acroşaj ale publicului adult (replica legată de o „disfuncţie repliliană” e o alta).
Povestea este lipsita de substraturi ecologiste, însă un indiciu al impactului omului asupra mediului există însă, în scena în care Blinky traversează prima dată o stradă asfaltată şi găseşte o sopârlă strivită de roţile unei maşini şi în dependenţa pe care Nutsy, crescută la Zoo după ce habitatul familiei a fost distrus, o manifestă faţă de traiul fără griji din captivitate.
Alături de Nutsy, interesant este şi Wombo (o altă specie de urs marsupial), care, deşi este introdus în poveste într-un moment dramatic şi este, aparent, un ciudat, se dovedeşte un ajutor de nădejde în aventura lui Blinky. O coincidenţă de strategie politică cu ecouri contemporane este cea a primarului Cranklepot, o şopârlă care profită de plecarea liderului, tatăl lui Blinky, şi se autoproclamă rege al Pajiştii Verzi, poruncind ca întreg teritoriul să fie împrejmuit, pentru a nu permite intrarea unor animale străine locului.
Blinky Bill întregeşte seria de animăluţe personificate şi puse pe fapte mari din panoplia animaţiilor de familie. Filmul amuză, înduioşează şi oferă cel puţin cu două învăţăminte celor mici: a-şi ţine întotdeauna promisiunile şi a face orice pentru a-ţi menţine familia unită şi fericită.
Aşa cum aflăm încă din trailer, Blinky este un personaj „destul de cunoscut” în ţara de origine. A fost creat de autoarea neo-zeelandeză Dorothy Wall în 1933, iar seria de cărţi ce i-a continuat aventurile şi-a menţinut popularitatea până în zilele noastre. Adaptările includ două seriale şi un lungmetraj hibrid din 1992 (animaţie clasică suprapusă unor decoruri reale), al cineastului Yoram Gross. Animaţia lansată acum are avantajul graficii computerizate – detalii şi adâncime – dar şi al unei poveşti simple, accesibile, plasată într-un cadru natural sălbatic, dar cu amprenta umană, modernă.
Blinky are caracteristicile eroului clasic întâlnit în poveşti – dornic de aventură, poznaş, empatic, care devine mai descurcăreţ odată cu obstacolele care îi ies în cale. Când tatăl său, un respectat explorator din Pajiştea Verde, dispare într-o misiune de salvare, Blinky porneşte după el, fără ştirea mamei şi fără să aibă habar ce îl aşteaptă. Se îndreaptă, traversând un teritoriu sălbatic şi plin de pericole ascunse, spre Marea Dragonilor Albi, locul unde speră să îşi găsească tatăl.
Drumul îi scoate în cale un inamic greu de lăsat în urmă, o felină răzbunătoare ce se prezintă Sir Claude, rămasă fără coadă tocmai din cauza… unui koala. Alături de sopârla Jako, înfipta Nutsy, o koala domesticită, şi alte câteva personaje notabile, Blinky face slalom printre stânci, sare şi zboară cu ajutorul unui vehicul ingenios.
Realizatorii au umplut de culoare animaţia şi au adăugat un discret fundal sonor, cu minime intruziuni vocale. Pentru ochiul antrenat al iubitorului de animaţii – ce se va trezi, comparativ, cu gândul la pelicule ca Rio, Rango, The Lion King sau Happy Feet – mimica unora dintre personaje (Blinky, în special) va lăsa de dorit, însă publicul ţintă - copiii – se vor delecta fără obiecţii cu umorul de situaţie, vocile caraghioase, şi glumele accesibile pe care Blinky şi ai săi prieteni li le vor oferi.
Una dintre cele mai amuzante şi antrenante scene este cea în care apar păsările Emu (Beryl şi Cheryl), dublate la noi impecabil de Ilinca Vandici şi Adelina Pestriţu. Cele două guralive emu îi poartă pe Blinky şi Nutsy prin deşert, iar toată istoria relaţiilor amoroase discutată de ele este printre puţinele (dar consistentele) elemente de acroşaj ale publicului adult (replica legată de o „disfuncţie repliliană” e o alta).
Povestea este lipsita de substraturi ecologiste, însă un indiciu al impactului omului asupra mediului există însă, în scena în care Blinky traversează prima dată o stradă asfaltată şi găseşte o sopârlă strivită de roţile unei maşini şi în dependenţa pe care Nutsy, crescută la Zoo după ce habitatul familiei a fost distrus, o manifestă faţă de traiul fără griji din captivitate.
Alături de Nutsy, interesant este şi Wombo (o altă specie de urs marsupial), care, deşi este introdus în poveste într-un moment dramatic şi este, aparent, un ciudat, se dovedeşte un ajutor de nădejde în aventura lui Blinky. O coincidenţă de strategie politică cu ecouri contemporane este cea a primarului Cranklepot, o şopârlă care profită de plecarea liderului, tatăl lui Blinky, şi se autoproclamă rege al Pajiştii Verzi, poruncind ca întreg teritoriul să fie împrejmuit, pentru a nu permite intrarea unor animale străine locului.
Blinky Bill întregeşte seria de animăluţe personificate şi puse pe fapte mari din panoplia animaţiilor de familie. Filmul amuză, înduioşează şi oferă cel puţin cu două învăţăminte celor mici: a-şi ţine întotdeauna promisiunile şi a face orice pentru a-ţi menţine familia unită şi fericită.
