Vazut prima data la televizor, apoi ani mai tarziu l-am cautat pentru a-l revedea.
Asta inseamna sa-ti ramana ceva intiparit in minte. Unul dintre filmele mele preferate, fara un subiect wow. Doar un fotograf si pozele lui. Si... o posibila crima pe care crede ca a prins-o cu camera. Genial.
Dragos.87
pe 01 Aprilie 2021 21:08
Filmul are un scenariu interesant dar e foarte mult tras de păr, îi lipsește acel suspans,acea curiozitate încât să-ți atragă atenția..Nu știu câți oameni au puterea să-l vizioneze până la final dar filmul are chiar un final care îți lasă un semn de întrebare..Merită vizionat.
f.hilbert
pe 13 Septembrie 2017 19:28
Filmul a rulat în anul 1969 în România cu titlul original BLOW UP care înseamnă procedeul de mărire a unei poze. De unde și până unde titlul de Impușcătura ???
xerses
pe 23 Ianuarie 2017 21:18
Sincer, nu mi-a placut, mi s-a parut lent, fara mesaj clar, cam pierdere de timp.
Stephen2D
pe 02 Februarie 2016 15:40
lili22
pe 01 Iulie 2015 18:55
Din creatia lui Antonioni, e drept ca celelalte le-am vazut la varsta cand nu intelegi asa ceva...
cezarika21
pe 19 Mai 2015 09:50
Într-o lume tot mai nepăsătoare, realitatea trece de multe ori neobservată. Obișnuit să vadă ceea ce le scapă multora, un fotograf pare să observe o crimă într-un colț al unei fotografii făcute întâmplător, dar filmul și fotografiile îi sunt furate, iar cadavrul dispare. Faptul real tinde să fie perceput ca o imaginație a unei minți prea elaborate, iar nimic să nu fie ceea ce pare.
Povestea plină de mister face ca ”Blow-up” să fie unul dintre cele mai populare filme făcute de Antonioni. Cineastul adună pe ecran mai multe elemente definitorii ale contraculturii anilor '60: muzica rock, revoluția sexuală, consumul de droguri ușoare în scop de relaxare, aplecarea tineretului spre starea de dolce far niente. Filmul poate fi considerat un tablou fascinant al epocii, în care predomină imagini strălucitoare și o muzică vibrantă, încercând să contureze locul individului într-o societate în schimbare.
Acțiunea are un caracter hipnotic, semănând cu o reverie a unui somnambul trezit brusc la realitate și dezorientat de o lume pe care nu o înțelege și de care se îndepărtează. Este lipsit de importanță dacă există în realitate o crimă sau aceasta este doar o plăsmuire a imaginației stimulate de droguri a personajului.
Filmul este, în esență, un studiu artistic al modului în care percepem realitatea și cum ne raportăm față de ea. Nu există o realitate absolută, cum nu există nici un adevăr absolut, totul depinzând de propria noastră percepție. Acolo unde unii oameni văd doi nebuni prostindu-se, alții ar putea tot atât de bine să vadă un meci de tenis.
stefan_banu
pe 16 Decembrie 2014 21:29
Nu m/am gandit niciodata ca titlul ar putea fi tradus in limba romana asa cum sugereaza site/ul d/voastra, cand de fapt actiunea consta in marirea succesiva a unei fotografii pentru evidentierea detaliilor. Filmul m/a impresionat si acum, la fel ca la prima vizionare, in anii studentiei, 1983...
cosmin_kedii
pe 05 Septembrie 2013 12:17
Film mare despre iluzie și realitate , confruntarea cu lumea reală
Sa ignoram pur si simplu "noul" Blow-up, un remake probabil inutil din 2001 si sa ne amintim de originalul marelui Antonioni.
E absolut senzational cu Antonioni reuseste sa surprinda cu putere de marire magistrala, fiecare detaliu comportamental al personajelor sale. Sub lupa regizorului se afla fotograful ultra-arogant, rasfatat si snob Thomas (Leslie Hemmings) adus cu picioarele pe pamant de o crima la care asista intamplator.
Dialogurile sunt putine dar expresivitatea fabuloasa, imaginile spunand totul prin minutiozitate microscopica, iar muzica e... Yardbirds. Remarcabil este faptul ca filmul lui Anonioni nu poate fi privit clipind, deoarece fiecare amanunt e esential. Interesanta aparitia Vanessei Redgrave, in rolul complicei, un rol secundar, de tinerete, de care s-a achitat oglindind cu precizie persoanjul incredintat.
Si totusi cele mai interesante scene raman cele cu Thomas lucrand cu fotomodelele profesioniste, apoi cu... tinerele aspirante. Betia simturilor si extazul miscarii ducand cu gandul la Zabriskie Point, facut la cativa ani mai tarziu.
Felul in care fotograful realizeaza ca a descoperit o crima, tranzitiile subtile, precum si toate gesturile sale, mimica, privirea, totul sunt meritul sau propriu de actor extraordinar, sustinut de un regizor legendar.
Un pic bizar, fara sa deranjeze, catre sfarsit lucrurile nu se mai leaga asa cum ar fi de asteptat. Dialogul cu sotia sa e neverosimil, chiar daca fundalul este rece pe fondul unei relatii terminate. Totul se destrama catre un sfarsit fara... deznodamant, intr-o scena artificiala de pantomima, cu aceleasi personaje psihedelice prezente fara sens la inceputul filmului. O figura de stil care dincolo de plasticitatea imaginilor nu reuseste sa imi transmita un mesaj inteligibil. Dar poate ca de fapt nu e nevoie, pentru ca in felul asta e mai deosebit, mai esential, mai obligatoriu de vazut.
mtraianc
pe 08 Octombrie 2011 09:53
pentru cei care apreciaza acest film le recomand si filmul The Conversation ,1974
sabinalin
pe 06 Iunie 2011 17:35
Acest film a fost inclus in categoria celor 1001 pelicule cinematografice "de vazut intr-o viata" si nu numai pentru ca juriul festivalului de la Cannes i-a acordat premiul Palme d'Or. La aproape jumatate de veac de cand a vazut lumina marilor ecrane,filmul lui Michelangelo Antonioni isi pastreaza forta si prospetimea.Printre cei care au apreciat pelicula in mod deosebit se numara si marele intelectual roman Nicolae Steinhardt si e lesne de inteles de ce: in film se vorbeste putin si se transmite foarte mult. Scene pentru istoria cinematografului: concertul rock in care idolul tineretului isi distruge chitara,partida mimata de tenis din ultimele minute. A fost sau n-a fost? Antonioni ne lasa sa decidem. De neratat pentru cinefilii care se respecta!
zgubi
pe 15 Mai 2011 15:26
personal acest film mi-a transmis o imensa relaxare.practic toate personajele filmului sunt animate de dorinte arzatoare si artistice totodata : cele doua fetiscane cu aer absent,de maxima candoare puerila,dar dornice sa devina manechine si sa pozeze cu pretul oricarui compromis.celebrul fotograf stapan mereu pe situatie (si doar pe realitatea observata prin obiectivul aparatului de fotografiat) indiscret pana in maduva oaselor care spre final va trece treptat prin etapele oscilante ale unei mari descoperiri.astfel,de la un om absorbit de arta fotografica si nealterat in niciun fel de fortele exterioare va cunoaste pe rand sentimentul de descurajare acuta,sfidare,lipsa curajului,renuntare,resemnare (scena de final subliniaza cel mai bine acest sentiment).
in alta ordine de idei,locatiile filmarilor mi-au transmis sentimentul cum ca anumite cadre ar fi fost filmate pe unele strazi si zone din Romania.altfel spus,Romania ca aspect in momentul de fata seamana cu Londra anilor '60.aspectul asta fiind mentionat doar ca o paranteza atunci cand politicienii mint la televizor ca am evoluat.
alex_s1407
pe 06 Februarie 2011 23:52
Un fotograf care sătul de lumea manechinelor şi a ILUZIEI, vrea să surprindă REALITATEA pe viu şi descoperă o CRIMĂ. Filmul este o încântare pentru ochii şi apoi pentru creier.
Svastica
pe 10 Ianuarie 2011 16:23
Un film foarte bun care merita vazut;)Cu o intriga si o actiune care te tin in priza pe toata durata filmului:)
mihaelatb
pe 11 Octombrie 2010 22:17
un film drag mie, in care David Hemmings face, cred, rolul vietii lui, si in care vezi ca aparentele inseala, privit de aproape un tufis ascunde...
Asta inseamna sa-ti ramana ceva intiparit in minte. Unul dintre filmele mele preferate, fara un subiect wow. Doar un fotograf si pozele lui. Si... o posibila crima pe care crede ca a prins-o cu camera. Genial.
Povestea plină de mister face ca ”Blow-up” să fie unul dintre cele mai populare filme făcute de Antonioni. Cineastul adună pe ecran mai multe elemente definitorii ale contraculturii anilor '60: muzica rock, revoluția sexuală, consumul de droguri ușoare în scop de relaxare, aplecarea tineretului spre starea de dolce far niente. Filmul poate fi considerat un tablou fascinant al epocii, în care predomină imagini strălucitoare și o muzică vibrantă, încercând să contureze locul individului într-o societate în schimbare.
Acțiunea are un caracter hipnotic, semănând cu o reverie a unui somnambul trezit brusc la realitate și dezorientat de o lume pe care nu o înțelege și de care se îndepărtează. Este lipsit de importanță dacă există în realitate o crimă sau aceasta este doar o plăsmuire a imaginației stimulate de droguri a personajului.
Filmul este, în esență, un studiu artistic al modului în care percepem realitatea și cum ne raportăm față de ea. Nu există o realitate absolută, cum nu există nici un adevăr absolut, totul depinzând de propria noastră percepție. Acolo unde unii oameni văd doi nebuni prostindu-se, alții ar putea tot atât de bine să vadă un meci de tenis.
E absolut senzational cu Antonioni reuseste sa surprinda cu putere de marire magistrala, fiecare detaliu comportamental al personajelor sale. Sub lupa regizorului se afla fotograful ultra-arogant, rasfatat si snob Thomas (Leslie Hemmings) adus cu picioarele pe pamant de o crima la care asista intamplator.
Dialogurile sunt putine dar expresivitatea fabuloasa, imaginile spunand totul prin minutiozitate microscopica, iar muzica e... Yardbirds. Remarcabil este faptul ca filmul lui Anonioni nu poate fi privit clipind, deoarece fiecare amanunt e esential. Interesanta aparitia Vanessei Redgrave, in rolul complicei, un rol secundar, de tinerete, de care s-a achitat oglindind cu precizie persoanjul incredintat.
Si totusi cele mai interesante scene raman cele cu Thomas lucrand cu fotomodelele profesioniste, apoi cu... tinerele aspirante. Betia simturilor si extazul miscarii ducand cu gandul la Zabriskie Point, facut la cativa ani mai tarziu.
Felul in care fotograful realizeaza ca a descoperit o crima, tranzitiile subtile, precum si toate gesturile sale, mimica, privirea, totul sunt meritul sau propriu de actor extraordinar, sustinut de un regizor legendar.
Un pic bizar, fara sa deranjeze, catre sfarsit lucrurile nu se mai leaga asa cum ar fi de asteptat. Dialogul cu sotia sa e neverosimil, chiar daca fundalul este rece pe fondul unei relatii terminate. Totul se destrama catre un sfarsit fara... deznodamant, intr-o scena artificiala de pantomima, cu aceleasi personaje psihedelice prezente fara sens la inceputul filmului. O figura de stil care dincolo de plasticitatea imaginilor nu reuseste sa imi transmita un mesaj inteligibil. Dar poate ca de fapt nu e nevoie, pentru ca in felul asta e mai deosebit, mai esential, mai obligatoriu de vazut.
in alta ordine de idei,locatiile filmarilor mi-au transmis sentimentul cum ca anumite cadre ar fi fost filmate pe unele strazi si zone din Romania.altfel spus,Romania ca aspect in momentul de fata seamana cu Londra anilor '60.aspectul asta fiind mentionat doar ca o paranteza atunci cand politicienii mint la televizor ca am evoluat.