Blue Ruin (2013)

"Stiti ce e ciudat? Daca tatal meu n-ar fi iubit-o pe mama voastra...". Iubire, ura, crima. Spirala violentei, o crima duce la o alta crima, rafuiala nu se poate termina decat intr-un singur mod. Un fel de western modern, foarte putine vorbe, se aud cuvinte doar cat si cat este necesar. Cineva facea o interesanta comparatie cu Tarantino. Da, dar nu cu acelasi har, violenta lipsita de stilizare,departe de geniul maestrului, chiar daca e interesant, chiar daca a fost adulat la Cannes unde s-a ales cu un Fipresci.

Filmul prezinta o poveste de razbunare prezentata intr-un mod direct, brut, realist. Mi s-a parut bine jucat, impresionant din punct de vedere vizual si, desi poate ma asteptam la ceva mai mult suspans, mi-a placut prin simplitatea acestuia.

Motivul principal pentru care am vazut acest film a fost nota surprinzator de mare de pe IMDB, desi nu sunt omul care sa am astfel de repere, dar de data asta am mers pe mana intuitiei. Adica speram sa vad un film bunicel macar. Si primele 15 minute ale lui chiar mi-au starnit interesul. Restul insa...mi-a starnit plictisul. Un film anost, liniar, minimalist, de mana a doua, de pe urma caruia nu ramai cu nimic. O piesa de teatru transpusa pe ecran de un regizor slab. Un scenariu care nici nu socheaza, nici nu emotioneaza. O pacaleala, de fapt, doar pentru amatorii de violenta absurda, ce suprima un scenariu si o regie la fel de absurde. Nota este pentru primele 15 minute, cand chiar am crezut ca o sa vad ceva cat de cat interesant.

Am vazut multe filme anul acesta dar asa film slab rar mi-a fost dat sa ca sa vad. E un monument de prostie filmul. Pesonajului principal ii este sila parca sa joace si sa vorbeasca in film. Cred ca cu o camera video , impreuna cu cativa prieteni faceam un film 2 ori bun decat acesta. Pirdere totala de timp. Nu il recomand. E fara seva , continut, plictisitor de la inceput pana la sfarsit.