Părerea criticului
Noaptea, pe Croazeta, se mai vad si ciudatenii - care, culmea, n-au aproape nimic in comun cu ceea ce-ar trebui sa fie un midnight-flick. Ciudatenia incepe sa gliseze alarmant spre bizarerie, cand avem de-a face cu un autor ambitios dar fara har, ca Olivier Assayas, care la cincizeci si trei de ani, dupa vreo cincisprezece filme (inclusiv cateva episoade de seriale TV si unul din "Paris je t'aime"), inca-si mai cauta drumul... S-a comentat, despre acest "Boarding Gate", cum ca ar fi "cel mai implinit" film al lui Assayas - ceea ce nu poate decat sa ne descurajeze. Scenariul, semnat tot de el, incearca sa urmareasca poticnit un paienjenis de imbarligaturi din jurul unei foste prostituate italience, Sandra (Asia Argento), revenita la fostul ei peste si amant, afaceristul Miles Rennberg (Michael Madsen), aflat acum la Paris. Numai ca, vezi dumneata, Sandra mai are un amant, pe Lester Wong (Carl Ng), care mai e si patronul firmei unde munceste ea cinstit. Fara stirea lui Lester, Sandra foloseste firma pentru traficul de droguri. Fara stirea lor, doamna Wong, Sue (Kelly Lin), trage toate sforile si l-ar vrea pe Miles mort. Cu stirea tuturor si a nimanui, Sandra ar vrea sa smulga de la Miles destui bani cat sa-si puna pe picioare visul de-o viata: un nightclub in Beijing.
...si asta nu e decat inceputul. Cand ni-e lumea mai draga, lui Assayas ii vine pofta de exotism, si ne invita pe toti, cu catel cu purcel, la Hong Kong, unde se desfasoara... sau, mai bine zis, se desira partea a doua a filmului - vreo patruzeci de minute in care toata lumea pandeste, fugareste si impusca pe toata lumea (chestie pe care Argento o face in lenjerie neagra si pantofi cu tocuri-cui, semn ca noi avem stil - noi, adica Olivier), iar la sfarsit nu prea pricepi ce s-a intamplat. Bine macar ca, in atatia ani de experienta, Assayas a invatat barem sa filmeze corect, si chiar expresiv pe alocuri - mai ales in secventele unde incearca sa transmita dezorientarea occidentalului ce se afunda in universul asiatic. Din pacate, totul ramane doar exercitiul de stil al unui cineast care, incercand sa ne surprinda cu nenumarate plot-twist-uri, nu reuseste decat sa ne zapaceasca, iar dintr-un final voit imprevizibil sa faca unul aburit-neinteligibil. Mai are probleme Assayas si cu coordonarea actorilor, care-si debiteaza textele cam ca la "Cantarea Asiei" (Argento), si cu soundtrack-ul, dominat abuziv de partituri culese de ici, de colo, si cu ritmul, insistand nepermis de mult pe secventele dintre Argento si Madsen, ale caror aspiratii de intimitate introspectiva esueaza in damfuri de voyeurism involuntar. Asa ca, daca ratacirile protagonistei prin labirinticul Hong Kong cautau sa atinga fie mantuirea (cam ca la Nichitus, in "si totul era nimic"), fie uitarea de sine, Assayas ar fi facut bine sa ne lase si el pe noi sa uitam impresia dezastruoasa lasata de hilarul "Demonlover" la Cannes, in 2002.
...si asta nu e decat inceputul. Cand ni-e lumea mai draga, lui Assayas ii vine pofta de exotism, si ne invita pe toti, cu catel cu purcel, la Hong Kong, unde se desfasoara... sau, mai bine zis, se desira partea a doua a filmului - vreo patruzeci de minute in care toata lumea pandeste, fugareste si impusca pe toata lumea (chestie pe care Argento o face in lenjerie neagra si pantofi cu tocuri-cui, semn ca noi avem stil - noi, adica Olivier), iar la sfarsit nu prea pricepi ce s-a intamplat. Bine macar ca, in atatia ani de experienta, Assayas a invatat barem sa filmeze corect, si chiar expresiv pe alocuri - mai ales in secventele unde incearca sa transmita dezorientarea occidentalului ce se afunda in universul asiatic. Din pacate, totul ramane doar exercitiul de stil al unui cineast care, incercand sa ne surprinda cu nenumarate plot-twist-uri, nu reuseste decat sa ne zapaceasca, iar dintr-un final voit imprevizibil sa faca unul aburit-neinteligibil. Mai are probleme Assayas si cu coordonarea actorilor, care-si debiteaza textele cam ca la "Cantarea Asiei" (Argento), si cu soundtrack-ul, dominat abuziv de partituri culese de ici, de colo, si cu ritmul, insistand nepermis de mult pe secventele dintre Argento si Madsen, ale caror aspiratii de intimitate introspectiva esueaza in damfuri de voyeurism involuntar. Asa ca, daca ratacirile protagonistei prin labirinticul Hong Kong cautau sa atinga fie mantuirea (cam ca la Nichitus, in "si totul era nimic"), fie uitarea de sine, Assayas ar fi facut bine sa ne lase si el pe noi sa uitam impresia dezastruoasa lasata de hilarul "Demonlover" la Cannes, in 2002.
