Bun venit în America anilor '20: Marele Război s-a încheiat, Wall Street era în plină înflorire și totul era de vânzare, chiar și Campionatul Mondial de Fotbal American. Era o vreme a schimbărilor: femeile au căpătat drept de vot, radioul a început să transmită, iar tinerii conduceau lumea. Pe plaja din sudul New Jersey-ului se afla Atlantic City, o stațiune spectaculoasă cunoscută drept "Locul de joacă al Lumii", un loc în care regulile nu se aplicau. Celebra sa esplanadă era mărginită de hoteluri imense, cluburi de noapte și localuri destinate unor distracții ce rivalizau cu cele de pe Broadway. Cu doar câțiva dolari, un om putea evada și trăi ca un rege - legal sau ilegal.
Stăpânul incontestabil al Atlantic City-ului era trezorierul orașului, Enoch "Nucky" Thompson (Steve Buscemi), deopotrivă politician corupt și gangster (și deopotrivă confortabil în ambele roluri). Datorită poziției sale strategice la malul mării, la câteva minute de Philadelphia, câteva ore de New York și mai puțin de o zi cu mașina de Chicago, orașul constituia un important punct de activitate pentru traficanții de rom iar Nucky Thompson a profitat din plin de asta. Împreună cu fratele său Elias (Shea Whigham), șeriful orașului, o echipă de mafioți și alți răufăcători locali, Nucky a ocupat o poziție de nișă, fiind omul la care mergeai dacă aveai nevoie de alcool. Era un gangster liberal și făcea afaceri cu toată lumea, de la Arnold Rothstein (Michael Stuhlbarg) și "Big Jim" Colosimo (Frank Crudele), la "Lucky" Luciano (Vincent Piazza) și Al Capone (Stephen Graham).
La începutul serialului Imperiul din Atlantic City/Boardwalk Empire, Jimmy Darmody (Michael Pitt), fostul protejat și șofer al lui Nucky, revine acasă din război, dornic să-și facă un nume și să-și reia locul ce i se cuvine în organizația lui Nucky. Dar când Jimmy simte că lucrurile nu se mișcă suficient de repede, ia situația în propriile mâini și întră într-o alianță mortală cu asociații lui Nucky, fapt ce-i pune pe agenții federali conduși de Nelson Van Alden (Michael Shannon), pe urmele mentorului său. De parcă situația nu era destul de complicată, Nucky începe o relație cu Margaret Schroeder (Kelly Macdonald), o femeie abuzată de soț, pe care încearcă s-o ajute.
În serial mai joacă Michael Kenneth Williams în rolul Chalky White, liderul comunității afro-americane din oraș; Dabney Coleman în rolul comodorului Louis Kaestner, mentorul lui Nucky; Paz de la Huerta în rolul iubitei lui Nucky, Lucy; Aleksa Palladino în rolul Angelei, iubita boemă a lui Jimmy Darmody și mamă a băiețelului lor de 3 ani; Paul Sparks în rolul lui Mickey Doyle; Anthony Laciura în rolul lui Eddie Kessler și Gretchen Mol în rolul lui Gillian, o dansatoare locală cu care Nucky împarte un trecut complicat.
Inspirat parțial de cartea de non-ficțiune "Boardwalk Empire: The Birth, High Times and Corruption of Atlantic City" de Nelson Johnson, Boardwalk Empire se concentrează pe cercul restrâns al unui personaj ilicit ce face legea în politică și decide rezultatele luptelor dure pentru putere, în timp ce e vânat de agenții federali și e măcinat de pasiunea sa pentru femei, putere și profit.