Părerea criticului
La câteva ore după ce s-a dat liber la publicarea de cronici pe Rotten Tomatoes, Borderlands avea 0% cronici pozitive, iar acum are 6% din peste 50 de cronici. Reacţiile publicului sunt considerabil mai bune (51% reacţii pozitive), dar deloc entuziaste. Astfel, Borderlands are cea mai proastă primire din 2024, întrecând titluri precum Madame Web (11%) şi Tarot (18%), dar chiar aşa de rău să stea lucrurile?
Nu am jucat jocul Borderlands, prin urmare am intrat la film fără aşteptări şi fără vreun capital de simpatie investit. Desigur, un plus al filmului este cooptarea în rolul principal a uneia dintre cele mai populare, respectate şi versatile actriţe, Cate Blanchett, accesorizată că un păr roşu-flacără, costum mulat şi o mulţime de replici sarcastice gata să-i pună la treabă timbrul vocal inconfundabil.
Actriţa australiană o interpretează pe Lilith, o vânătoare de recompense dintr-un viitor galactic care primeşte o misiune dificilă: să se întoarcă pe planeta de baştină, Pandora, pentru a da de urma fiicei unui magnat, Tina (Ariana Greenblatt). Ca şi artefactul mitologic care i-a dat numele, Pandora este un sălaş al nenorocirilor, de la monştri gigantici la hoarde de "psihopaţi" mascaţi, gata să-ţi facă felul în cel mai violent mod cu putinţă doar pentru a-şi satisface pofta de sânge. Prima întâlnire cu Tina nu se termină bine, căci aceasta nu dă doi bani pe intenţiile tatălui ei de a o recupera. Mai mult, aghiotantul ei este Krieg (Florian Munteanu), un fost "psihopat" mult mai darnic cu gloanţele şi cu pumnii decât cu cuvintele...
Pentru români, prezenţa lui Munteanu într-un rol proeminent (chiar dacă actorul poartă încontinuu mască) este un alt atu al lui Borderlands. De fapt, Munteanu, care s-a născut într-o familie de români stabilită în Germania şi stăpâneşte bine limba română, este unul din cei doar patru actori de origine română al cărui nume apare la loc de cinste pe afişul unei producţii vizibile de la Hollywood, ceilalţi trei fiind Sebastian Stan, Alexandra Maria Lara şi Catinca Untaru.
Dincolo de aceste observaţii, Borderlands arată neaşteptat de ieftin şi are toate şansele să reunească tot ce e mai greşit în modul cum Hollywood-ul îşi imaginează că ar trebui să-şi atragă publicul în cinematografe: personaje schematice, obstacole aruncate alandala în calea protagoniştilor, confruntări violente doar ca să se mai cheltuim nişte milioane de dolari pe efecte speciale şi aşa mai departe, într-un întreg anost şi, din fericire, uitabil.
În câteva aspecte, Borderlands aduce foarte mult cu noile filme Mad Max, în care goana după resurse este o condiţie a supravieţuirii şi în care cruzimea şi beteşugurile fizice sunt regula şi nu excepţia. Din păcate, regizorul şi scenaristul Eli Roth nu se ridică nici măcar până la genunchiul lui George Miller în ceea ce priveşte flerul de a crea imagini şi secvenţe de acţiune memorabile. Dacă în cazul unuia simţi admiraţie în faţa unei lumi postapocaliptice hotârâte să saboteze în fel şi chip supravieţuirea (şi sănătatea mintală a) rasei umane, în cazul celuilalt ai impresia că ai plătit bilet la cinema ca să vezi groapa de gunoi Glina pe ecranul IMAX.
Borderlands nu e jignitor de prost, dar nici nu reuşeşte să-şi justifice vreo clipă existenţa. Dacă raţiunea de a fi a unui astfel de film este să creeze o lume captivantă, Borderlands nu pare decât să recicleze elemente din alte producţii mult mai meritorii, de exemplu roboţelul Claptrap (un nou rol vocal al lui Jack Black). Este amuzant, dar glumele parcă le-ai mai auzit în altă parte şi nu o dată. Cine ştie, poate că vizionarea este mai generoasă cu fanii jocurilor, care s-ar putea bucura de cine ştie ce "ouă de Paşti" invizibile pentru neaveniţi...
Nu am jucat jocul Borderlands, prin urmare am intrat la film fără aşteptări şi fără vreun capital de simpatie investit. Desigur, un plus al filmului este cooptarea în rolul principal a uneia dintre cele mai populare, respectate şi versatile actriţe, Cate Blanchett, accesorizată că un păr roşu-flacără, costum mulat şi o mulţime de replici sarcastice gata să-i pună la treabă timbrul vocal inconfundabil.
Actriţa australiană o interpretează pe Lilith, o vânătoare de recompense dintr-un viitor galactic care primeşte o misiune dificilă: să se întoarcă pe planeta de baştină, Pandora, pentru a da de urma fiicei unui magnat, Tina (Ariana Greenblatt). Ca şi artefactul mitologic care i-a dat numele, Pandora este un sălaş al nenorocirilor, de la monştri gigantici la hoarde de "psihopaţi" mascaţi, gata să-ţi facă felul în cel mai violent mod cu putinţă doar pentru a-şi satisface pofta de sânge. Prima întâlnire cu Tina nu se termină bine, căci aceasta nu dă doi bani pe intenţiile tatălui ei de a o recupera. Mai mult, aghiotantul ei este Krieg (Florian Munteanu), un fost "psihopat" mult mai darnic cu gloanţele şi cu pumnii decât cu cuvintele...
Pentru români, prezenţa lui Munteanu într-un rol proeminent (chiar dacă actorul poartă încontinuu mască) este un alt atu al lui Borderlands. De fapt, Munteanu, care s-a născut într-o familie de români stabilită în Germania şi stăpâneşte bine limba română, este unul din cei doar patru actori de origine română al cărui nume apare la loc de cinste pe afişul unei producţii vizibile de la Hollywood, ceilalţi trei fiind Sebastian Stan, Alexandra Maria Lara şi Catinca Untaru.
Dincolo de aceste observaţii, Borderlands arată neaşteptat de ieftin şi are toate şansele să reunească tot ce e mai greşit în modul cum Hollywood-ul îşi imaginează că ar trebui să-şi atragă publicul în cinematografe: personaje schematice, obstacole aruncate alandala în calea protagoniştilor, confruntări violente doar ca să se mai cheltuim nişte milioane de dolari pe efecte speciale şi aşa mai departe, într-un întreg anost şi, din fericire, uitabil.
În câteva aspecte, Borderlands aduce foarte mult cu noile filme Mad Max, în care goana după resurse este o condiţie a supravieţuirii şi în care cruzimea şi beteşugurile fizice sunt regula şi nu excepţia. Din păcate, regizorul şi scenaristul Eli Roth nu se ridică nici măcar până la genunchiul lui George Miller în ceea ce priveşte flerul de a crea imagini şi secvenţe de acţiune memorabile. Dacă în cazul unuia simţi admiraţie în faţa unei lumi postapocaliptice hotârâte să saboteze în fel şi chip supravieţuirea (şi sănătatea mintală a) rasei umane, în cazul celuilalt ai impresia că ai plătit bilet la cinema ca să vezi groapa de gunoi Glina pe ecranul IMAX.
Borderlands nu e jignitor de prost, dar nici nu reuşeşte să-şi justifice vreo clipă existenţa. Dacă raţiunea de a fi a unui astfel de film este să creeze o lume captivantă, Borderlands nu pare decât să recicleze elemente din alte producţii mult mai meritorii, de exemplu roboţelul Claptrap (un nou rol vocal al lui Jack Black). Este amuzant, dar glumele parcă le-ai mai auzit în altă parte şi nu o dată. Cine ştie, poate că vizionarea este mai generoasă cu fanii jocurilor, care s-ar putea bucura de cine ştie ce "ouă de Paşti" invizibile pentru neaveniţi...
