Părerea criticului
Filmul Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului, ce rulează în premiera pe marile noastre ecrane, priveşte adânc în sufletul marilor tenismeni Björn Borg (jucat de Sverrir Gudnason) – suedezul calm, rece, calculat și americanul John McEnroe (Shia LaBeouf) – temperamental ca un vulcan, fiind copleşitor prin emoţiile şi tensiunea pe care le aduce spectatorului. Confuntarea finală de pe teren ar putea intra lejer pe prima poziţie într-un clasament al celor mai intense momente cinematografice ale anului.
Nu am urmărit filmul fiind o pasionată a tenisului: dacă aş fi fost, probabil aş fi crezut că ştiu totul despre meciul de la Wimbledon din 1980. Bjorn Borg, cel puţin, are o semnificaţie aparte pentru publicul român, fiind căsătorit pentru un timp cu o sportivă româncă, Mariana Simionescu - nunta având loc în România la începutul anilor 1980.
Am văzut un film despre lupta unor sportivi de talie internaţională: doi campioni aşa cum publicul nu îi cunoaşte, oameni mereu în luptă cu ei înşişi. Nu despre vedetele sportului alb, ci despre singurătatea marilor sportivi, paradoxală în contextul celebrităţii lor. Centrul de greutate al filmului este pe teren, dar şi în intimitatea camerelor de hotel unde sportivii sunt singuri cu ambiţiile şi cu temerile lor.
Ambii sportivi îşi atribuie excelenţa pe teren unei pregătiri asidue: unul, cu un renume de zeu scandinav al calmului, fusese un copil talentat şi cu condiţie fizică excelentă, dar nervos şi rebel. Celălalt, cu apucături de copil râzgâiat care făceau deliciul presei, ascundea dimpotrivă atât o educaţie categorică, dar şi o pregătire asiduă. Prezentul - cel al anului 1980 - alternează cu flashback-uri: copilăria lui Bjorn Borg, deşi marcată de ambiţie şi de pasiunea pentru tenis, dar totuşi nu copilăria ideală, sau copilăria nu lipsită de frustrări a lui McEnroe.
Amândoi sportivii sunt ca doi eroi antici, aproape eroi tragici. Un scandinav ca o maşină (nu de ucis, ci de servit mingi cu racheta) însă cu o latură umană, contra unui băiat aparent răsfăţat, însă capabil în realitate de mult mai mult.
Nu am urmărit filmul fiind o pasionată a tenisului: dacă aş fi fost, probabil aş fi crezut că ştiu totul despre meciul de la Wimbledon din 1980. Bjorn Borg, cel puţin, are o semnificaţie aparte pentru publicul român, fiind căsătorit pentru un timp cu o sportivă româncă, Mariana Simionescu - nunta având loc în România la începutul anilor 1980.
Am văzut un film despre lupta unor sportivi de talie internaţională: doi campioni aşa cum publicul nu îi cunoaşte, oameni mereu în luptă cu ei înşişi. Nu despre vedetele sportului alb, ci despre singurătatea marilor sportivi, paradoxală în contextul celebrităţii lor. Centrul de greutate al filmului este pe teren, dar şi în intimitatea camerelor de hotel unde sportivii sunt singuri cu ambiţiile şi cu temerile lor.
Ambii sportivi îşi atribuie excelenţa pe teren unei pregătiri asidue: unul, cu un renume de zeu scandinav al calmului, fusese un copil talentat şi cu condiţie fizică excelentă, dar nervos şi rebel. Celălalt, cu apucături de copil râzgâiat care făceau deliciul presei, ascundea dimpotrivă atât o educaţie categorică, dar şi o pregătire asiduă. Prezentul - cel al anului 1980 - alternează cu flashback-uri: copilăria lui Bjorn Borg, deşi marcată de ambiţie şi de pasiunea pentru tenis, dar totuşi nu copilăria ideală, sau copilăria nu lipsită de frustrări a lui McEnroe.
Amândoi sportivii sunt ca doi eroi antici, aproape eroi tragici. Un scandinav ca o maşină (nu de ucis, ci de servit mingi cu racheta) însă cu o latură umană, contra unui băiat aparent răsfăţat, însă capabil în realitate de mult mai mult.
