Comentarii Comentează
  • into_the_labyrinth
    pe 25 Decembrie 2016 04:54
    Am urmărit acest film în primul rând din curiozitate, nu fiindcă m-aş fi aşteptat neapărat la o realizare de excepţie - şi totuşi mi-a plăcut mai mult decât anticipasem iniţial, deşi m-a şi dezamăgit pe alocuri. Iată care ar fi observaţiile mele: Puncte forte: interpretarea actorilor este una foarte bună, care surprinde în mod plăcut. (De altfel întotdeauna am zis că românii au actori buni şi foarte buni, mai mult scenariile fiind în suferinţă). Iulia Verdeş face un rol memorabil, dar şi restul se achită bine de sarcină. Scenariul, deşi nu este o capodoperă, e mai bun decât în alte filme româneşti. Este prezentat foarte realist contrastul dintre măreţia artiştilor, culmile spirituale pe care le ating, şi viaţa deseori decadentă şi promiscuă pe care o duc. Puncte slabe: Ne este oferită o ficţiune în care unele elemente cu trimitere la politică par fără sens, iar unele scene din viaţa protagoniştilor nu ştiu cât de veridice sunt. Sunt oferite câteva citate cu sens filosofic, dar cu mare zgârcenie (nu ştiu de ce nu s-a insistat mai mult pe latura asta). Secvenţele cu învăţatul Milarepa, care ar fi putut fi piesa de rezistenţă a peliculei, alunecă uşor într-un comic din punctul meu de vedere nedorit. Totuşi, per ansamblu, filmul mi-a captat atenţia şi l-am urmărit până la o oră târzie fără să-mi dau seama când a trecut timpul, ceea ce nu mi se întâmplă la multe filme româneşti contemporane. Nota mea: 7,5.
  • valivali333
    pe 20 Septembrie 2014 00:38
    Dupa revolutie n-am mai vazut un film romanesc care sa nu plictiseasca, care sa nu esueze in stereotipii comuniste, sau in tuse groase, vulgare.
    "Brancusi" e o exceptiie, cu un scenariu aparent complicat, care iti tine treaza atentia pana la sfarsit,
    Daca doriti sa va duceti la un documentar artstic, asteptarile va vor fi inselate.

    E un film cu multe povesti si destine impletite, avandu-l drept numitor comun pe Brancusi, interpretat cu brio de Ioan Ionescu.
    Spumoase secventele cu Milarepa, in care cabotinismul lui Bleont e foarte bine speculat artistic, dand nastere unor scene savuroase.
    Notabila si Iulia Verdes, intr-o partitura sentimentala destul de dificila,
    Restul distributiei interpreteaza cu mult talent, Andra Negulescu Bleont fiind sub medie.
    Destul de conventionale si plate secventele de sex sau de petreceri orgiastice, unde parca se simte influenta nefasta a lui Carmazan.
    De exceptie coloana sonora, mai ales piesa originala Cnejevici- Adrian Popovici, cu tema de inspiratie romaneasca,

    Un must, as zice!
  • scandarelli
    pe 19 Septembrie 2014 11:04
    Din trailer pare o strutzo-camila romaneasca prafuita - ceva intre film artistic si documentar, intre teatru si cinema intre sublim si ridicol. Sa speram ca mai mult sublim decat ridicol!