Daca ar fi ramas numai la scurt-metraje Iulia Rugina ar fi fost o regizoare desavarsita.Lungmetrajele ei sunt insa niste mizerii.
alertoh
pe 21 Decembrie 2019 00:18
Actorii principali, nota 10.Bun serial, fata de multe tâmpenii americane.
arolf_z
pe 26 Aprilie 2019 21:52
Film destul de bun...azi pe tv-procinema...Voica Oltean,o interpretare de exceptie...talent cu caru...
balta67verde
pe 01 Martie 2019 15:44
Daca nu juca Andi Vasluianu, i-as fi dat mai putin. Un film destul de fad.
user-59cfc5e0991ba
pe 25 August 2018 15:40
Un alt gunoi facut de un roman ca mai toate filmele romanesti din ultimii 10-15 ani, cu toata bunavointa mea plictiseala mare si frumoasă.
Contrar interlocutorului meu prefer filmele cu SpiderMan si BatMan. :)))
Pierdere de vreme totală, nu recomand nici daca nu ai geam la casa sa te uiti pe stradă toata ziua.
Stima
OviStof
pe 25 August 2018 15:40
Am avut intenția, dar nu și răbdarea de a vedea filmul, dar...
PS: îmi place cum joacă Vasluianu, dar...
user-5b16919325e93
pe 05 Iunie 2018 17:09
Eu unul sunt satul de eroii americani care nu mor niciodata si alte SF uri internationale:)))..prefer realitatea romaneasca in care traim.Fiecare film romanesc are farmecul lui si privesc cu placere orice film si evident actorii tineri care joaca foarte bine rolurile reflectand perfect cotidianul romanesc.
Pt critici: mutati -va sclavi in UK
iuluassss
pe 07 Aprilie 2018 12:49
Cata bunavointza as avea nu pot rezista pana la sfarsitul filmului. Povestea nu m a prins si mi se pare plictisitor.
sabinalin
pe 30 Martie 2018 19:20
Scena autentica petrecuta in urma cu vreo doua decenii, undeva pe la inceputurile Pro TV-ului: Reporterul suna la usa. Ii deschide o femeie trecuta de varsta de 50 de ani. “Buna ziua”. “Buna ziua”. “Doamna, suntem de la televiziune, nu stim daca ati aflat dar fiul dumneavoastra a murit in aceasta dimineata…”. Femeia apuca doar sa ingaime: “N-am aflat…” si izbucneste intr-un plans sfasietor. Urmatoarea intrebare a reporterului: “Am dori sa stim cum va simtiti…”.
Pe atunci mai exista inca speranta, jurnalismul tip hiena era doar la inceputuri, presa nu se otevizase si mai exista o mica deontologie profesionala, nu se transformasera cu totii in propagandisti, acoperitii nu faceau inca “anchete” legate de sistemul de sanatate, mai aveai inca incredere atunci cand citeai opiniile anumitor oameni din presa si merita sa tii cont de ele. In zilele noastre presa romaneasca s-a dus in cap ca de altfel intreaga societate iar “Breaking news” este, ca si “Fixeur”, inca un film semnal de alarma despre dezumanizare, despre lipsa sentimentelor, despre o societate in care omul conteaza din ce in ce mai putin, vorba lui Nita Snaie “acum nu-mi mai ramane decat sa mor, important e sa fie ei eficienti”. Fara a fi vreo capodopera scenariul filmului e unul solid, cu putine imperfectiuni si, foarte important, captiveaza si transmite emotie. Regizoarea Iulia Rugina a mers la sigur folosindu-l pe Andi Vasluianu intr-un rol de care acesta se achita ca de obicei foarte bine insa marea revelatie este Voica Oltean, foarte expresiva si plina de prospetime in dificilul rol al adolescentei cu probleme, pacat ca n-a castigat macar un Gopo pentru tanara speranta, cele doua nominalizari sunt insa binemeritate, sa speram ca mentiunea de la Karlovy vary e doar inceputul unei cariere care poate fi una foarte frumoasa…
ramonacristinamanu_gmail_com
pe 25 Martie 2018 22:13
Un nou film românesc, "de cãcat", în care poți " sã-ți bagi pula"! - expresiile licențioase nu-mi aparțin, sunt citate din replicile personajelor. Existã multe filme din cinematografia iranianã, georgianã, maghiarã, israelianã ,etc. pe care le revãd, cu mult drag, de câteva ori pe an. Nici unul din cinematografia româneascã!!!! Sonorizarea "de cãcat", dicția actorilor " de cãcat", cadrele lungi și plictisitoare - care se doresc a fi ....psihologice :)), transformã filmul românesc într-o ciorbã insipidã și indigestã.Alte cuvinte sunt de prisos. Nota 2 !
kasmyn
pe 25 Martie 2018 21:26
un film despre tragedia operatorului din spatele camerei!!ESTE BUN DAR NU PREA PENTRU PUBLICUL ROMANESC!! FELICITARI PENTRU ANDI VASLUIANU LA INTERPRETARE SI FETEI Voica Oltean!!
Graba de a vedea un film românesc vine din teama să nu dispară de pe ecrane, din lipsă de spectatori. În general, abia după vizionare citesc despre el. În primul rând, mă interesează sinopsisul, ca să văd cât de departe este realizarea cinematografică față de intenția inițială. În general, dar și de data aceasta, este foarte departe! Citesc apoi și cronicile profesioniștilor, pentru a înțelege unele lucruri, care în film nu se văd, deși ar trebui, iar aceștia le află direct de la realizatori la proiecția pentru presă, sau la lansarea filmului.
De exemplu, aflu că peste cei doi realizatori tv cade tavanul unei fabrici afectate de explozia unui cazan sub presiune. În film nu se vede că e vorba despre tavan, am rămas cu impresia că a avut loc o a doua explozie. Nu este un element lipsit de importanță, pentru că nu este același lucru să cadă tavanul, un perete, sau să aibă loc o a doua explozie. Aceasta din punct de vedere al responsabilităților!
Dar , trecând peste, îți pui problema unde bate filmul. Credeam că e vorba de sacrificiul jurnaliștilor, până la sacrificiul suprem, pentru a oferi publicului informația la care are dreptul prin Constituție. Dar nu este așa. Cei doi intră din proprie inițiativă în fabrica avariată, dar mai ales la insistența reporterului, Alex Mazilu, interpretat de Andi Vasluianu. Acesta scapă doar cu răni ușoare, în timp ce cameramanul, Andrei Paraschiv, interpretat de Dorin Andone, moare sub dărâmături. Acest lucru este foarte important, pentru că, ulterior, Alex spune că inițiativa a aparținut colegului său. De aici speram eu că o să apară „conflictul”, pe care l-am așteptat în zadar, pentru că nimeni nu și-a mai pus problema ierarhizării vinovățiilor. Astfel, miza pe care se conta, Alex fiind pus în situația de a realiza un material comemorativ despre colegul său, scade considerabil.
Așa că, de la problema „ce informație este atât de utilă/necesară publicului, încât jurnaliștii să-și pună viața în pericol, în caz că nu e vorba despre goana după senzațional pentru a te menține în grila audiențelor”, se trece la întrebarea „cât de mult poți pătrunde, ca jurnalist, în intimitatea interlocutorului?”. În acest caz, interlocutorul este fiica decedatului, Simona Paraschiv, o adolescentă din categoria „rebel fără cauză”, categorie de care, sincer să fiu, m-am cam săturat, deși personajul este interpretat cu profesionalism de foarte tânăra Voica Oltean.
Dar ambele teme sunt superficial tratate, trecându-se, tot superficial, la „relația tată - fiică”, în cazul decedatului, respectiv „tată - fiu”, în cazul reporterului. Este incredibil, deși destul de adevărat, că povestea se repetă. Costumat în brăduț, puștiul, interpretat cu dezinvoltură, nu am reținut numele copilului, realizează singurul moment de candoare, distrus chiar de tatăl său, deși nici poezia, nici interpretarea, nici costumația nu erau atât de penibile precum consideră tatăl. Nu la fel stau lucrurile cu Simona - copilă, interpretată de Catinca Militaru, care cântă total fals la chitară, de-l apucă plânsul pe Andi Vasluianu, interpretul lui Alex Mazilu. Nu știu dacă intenția regizoarei coscenaristă a fost să arate că tatăl o ajută să nu renunțe niciodată, dar de aici rezultă că fetița era obligată să cânte.
De fapt, multe intenții ale Iuliei Rugină nu sunt clare. Trece prin ape tulburi de la sacrificiul jurnalistului pe altarul meseriei, la „o meserie de căcat”, scuzați, după cum spune personajul Simona.
Chiar încerc să-mi imaginez cum se scrie un scenariu în trei. Probabil Iulia Rugină spune Anei Agopian şi Oanei Răsuceanu: „Fetelor, aici trebuie să mai băgăm o pu..., aici o pi..., iar pe alocuri câte un că...! Să fim și noi în rândul cineaștilor români!” De unde concluzia că nu întotdeauna unde-s trei, talentul și/sau inspirația cresc, deși ar fi trebuit!
La așa scenariu, nu are rost să-i mai laud pe actorii care și-au făcut corect meseria, și nici să mai aduc alte critici. Despre regie, de asemenea nu are rost să comentez, pentru că mi-e dificil să o separ de scenariu, de vreme ce ambele trec prin aceleași mâini/creier. Oricum, nu pot da vina pe Andi Vasluianu, care se repede s-o culeagă de pe jos pe Voica Oltean cu o disperare nejustificată, inutilă, sau chiar periculoasă. Dacă avea coloana vertebrală ruptă, nu trebuia s-o miște din loc, iar dacă era în comă alcoolică, graba nu folosea la nimic. Numai dacă și-ar fi tăiat venele ar fi contat fiecare fracțiune de secundă! Sunt și alte situații în care nu știu dacă e de vină scenariul sau regia.
Secretul insuccesului/succesului în acest caz e chiar la vedere. În primul rând, rețeta triscenariștelor a cam expirat, respectiv izvorul inspirației a secat. Deci trebuie săpat în altă parte. E drept că un cronicar amabil din sistem spune că „filmul are marele merit că pătrunde în spatele uşilor închise ale jurnalismului” și „ acela de a dezvălui o superficialitate omniprezentă” în jurnalism. Să fim noi sănătoși câți cineaști străini, dar și români, s-au ocupat de aceste aspecte! Așa că… nimic nou! Nou speră scenaristele să fie inversarea unor clișee, cum ar fi „despre morți numai de bine”, dar tot clișeu rezultă.
Când am ieșit din sala cinematografului EUROPA, împreună cu ceilalți doi spectatori, holul era plin de lume. Urma alt film. Nu american, tot românesc! Am crezut că e o lansare și s-a venit pe bază de invitație, dar mă înșelam. La casa de bilete încă mai era coadă. Se poate afla ușor despre ce film este vorba.
Din păcate, cineaștii noștri nu citesc și cronicile nefavorabile. Despre „părerea spectatorului” nici nu se pune problema!
Ghemot
pe 02 Octombrie 2017 00:51
Un film foarte bun care mi-a plăcut. Evident că talentul lui Andi Vasluianu îi dă tot farmecul!
Merită văzut, cel puțin de pasionații filmelor românești.
borisvultur
pe 01 Octombrie 2017 22:13
După decepția cu filmul românesc „Perfect sănătos” am intrat reticent în sală. Am fost singurul spectator azi. Dar mi-a plăcut filmul, cu excepția multiplelor înjurături (ori nu ne place oglinda, adevărul?). Un duo de zile mari : Vasluianu și tânăra Voica Oltean. Naturalețe, dezinvoltură. Mi-a plăcut atmosfera, tristețea litoralului iarna, durerile umane, ziduri scorojite, uși închise. Adică în ton cu mesajul.: nu ne cunoaștem aproapele, colegul, suntem superficiali, grăbiți.
ancota
pe 24 Septembrie 2017 03:03
Este, cred unul dintre cele mai slabe filme din ultimul timp. Atentie! Am spus slabe, nu foarte slabe si nici catastrofale. Adica te poti uita la el. Chiar daca simti nevoia sa te uiti mai des la ceas decat la ecran, poti sa te uiti la el. Spun asta pentru ca am vazut filme romanesti la care nu puteai sa te uiti. Adica iti jigneau inteligenta. Nu e cazul acestui film care incearca sa fie ceva, dar esueaza la majoritatea capitolelor. Cele mai grave probleme, in opinia mea, sunt la scenariu. Avem in fata o poveste schioapa, neconvingatoare, nemotivata si care nu duce nicaieri. Nu avem ritm. Este un film teribil de lent. Nu are tensiune, foarte putina emotie si deloc dinamism. Este o peltea insirata pe durata unui lungmetraj. O tendinta pe care am mai observat-o si la alte productii romanesti - subiecte de scurtmetraj lalaite pe durata unui lungmetraj. Impresia generala: nu vrem sa ne complicam. Relatiile dintre personaje sunt incomplet sau aproape deloc construite. Nu stim in ce relatie se afla personajul principal (Mazilu) cu colegul decedat. Stim ca erau colegi. Dar erau si prieteni? Cat de apropiati? Actiunle acestora sunt deseori contradictorii. Daca erau buni prieteni de ce Mazilu refuza in prima instanta sa faca reportajul despre colegul sau? Ce-l determina totusi sa accepte? In aceasta... hai sa-i zicem poveste apar tot felul de personaje fara niciun rol in economia filmului care, practic nu influenteaza cu nimic curgerea actiunii sau ma rog... tentativei de actiune. Apar piste false ce par initial un balon de oxigen pentru intregul film, dar care in mod paradoxal sunt abandonate imediat. (vezi personajul feminin cu care Mazilu discuta la telefon) In schimb avem parte de o aparitie pe cat de inedita pe atat de inutila - tipul de la compania de electricitate care vine sa citeasca contorul.(ca sa nu mai amintesc de dialogul de-a dreptul absurd dintre acesta si personajul principal.) De asemenea o pista falsa, o speranta desarta pentru bietul spectator ca va avea parte de ceva actiune, ca se va intampla ceva, ca o sa inceapa ceva, sa se iste o tensiune, cat de mica. Nu zic sa-i dea in cap si sa-i ceara banii pe care ii datoreaza, confundandu-l cu decedatul, dar macar sa-l intrebe de sanatate, de copii (care copii?) de doamna (care doamna?) pai doamna care locuia aici. Nimic. Inca o scena inutila.
Am avut impresia, la un moment dat ca vom scapa fara injuraturi si mai ales fara injuraturi si cuvinte obscene introduse in mod complet nemotivat. Da, de unde? Mai mult de cat atat: se injura din off, adica nici nu-i vedem pe cei care o fac, deci pare ca autoarele, de teama sa nu se termine filmul fara o... bagata, au simtit nevoia sa adauge cateva...pe fundal. Abia dupa ceva timp pare ca s-ar intelege ca cei care descarca Logan-ul sunt vocile cu bagatu'. Si atunci ne linistim. Adica... se stie: n-ai cum sa descarci un Logan de pe platforma fara sa-ti faci simtita prezenta printr-o bagare, sa se auda pe toata strada. Pam, pam.
Imaginea - Vivi Dragan Vasile - arata bine, nu extraordinar. Miscarile nu sunt din cele mai inspirate si, practic, cam lipsesc. Abundenta de planuri medii si pozitionarea subiectului central nu prea sunt pe gustul meu. Iar sa tii pe 90% din cadru un personaj care vorbeste, out of focus doar ca vrei sa tii in focus o muchie de obraz vazut din spate doar ca e personaj principal, asta chiar nu-mi place. Dar probabil e doar o chestiune de gust.
Montajul - Cătălin Cristuțiu - cred ca e primul film la care m-am gandit la montaj, adica mi-a sarit in ochi si asta nu e de bine. Adica e de rau. Si asta daca ar fi sa amintesc doar scena in care Mazilu intra in curtea casei din Mangalia. O scena care se putea foarte frumos filma dintr-o bucata, este taiata de-a dreptul barbar. Pur si simplu te zgarie pe ochi. Si mai sunt si altele. Multe.
In legatura cu actorii - se intampla ceva paradoxal: desi actorii isi fac treaba foarte bine - filmul per ansamblu este slab. Oare de ce? Sa fie vorba de scenariu? Cred ca da. Andi Vasluianu - bun, chiar foarte bun. Isi face treaba asa cum trebuie. Dar ce folos? A, apropos de Andi si de personajul sau, Mazilu. M-am tot uitat la zgarieturile de pe fata lui. Au fost cam in aceleasi locuri pe toata durata filmului. Cineva s-a preocupat de asta. Deci ok.Totusi, actiunea se deruleaza pe parcursul catorva zile. Cred ca cel putin 3. In astea 3 zile, daca nu mai multe, aceste zgarieturi sufera transformari. Adica ar trebui sa sufere ceva transformari. Omul se mai spala pe fata, se mai da cu alifie, habar n-am. O picatura de sange de pe tampla isi mai schimba macar culoarea. Zic si eu.
In fine. Partenera lui Andi, revelatia serii, Voica Oltean face o treaba buna chiar daca personajul sau mi se pare cumva foarte putin motivat. Adica... inteleg, nu-l prea suferea pe taica-su, dar sarmanu' s-a prapadit. Aici nu mai e vina lui. Probabil ca avea si alte metehne, dar s-o tii langa si dupa ce s-a curatat, mi se pare putin cam deplasat chiar si pentru o pustoaica rebela. Emotie? Hmmm, ce sa zic? Ca plange un personaj urmarind cateva scene care spectatorului nu ii spun si nu ii transmit nimic pentru simplu motiv ca nu a avut ocazia sa-l cunoasca pe personajul despre care se face vorbire, asta nu e emotie. Si stiti de ce? Pentru ca eu ca spectator am nevoie, pentru a percepe aceasta emotie, sa empatizez cu personajele. Macar cu unul dintre ele. Nu am reusit sa empatizez cu niciunul dintre personaje. Pentru ca din start pe Mazilu l-am simtit cumva detasat. Adica se intamplau lucruri pe langa el. Se spuneau vorbe la care el nu avea reactia pe care o asteptam. De pilda: desi a avut curajul sa intre unde a intrat, nu are curajul sa-si infrunte sefii si mai ales sefa care-i vorbeste ca unei slugi ("Mazilule!") si asta de mai multe ori. Altfel ar fi stat lucrurile daca el ar fi avut alta reactie:
- Auzi? Te bag in... (si aici intra o injuratura motivata) ca nu ma inveti tu pe mine sa-mi fac treaba. Voi stati aici cu ... pe camasa si noi ne rupem gatul prin toate cotloanele si mai aveti tupeul sa dati ordine si dispozitii. O singura data sa te mai aud cu "Mazilule" ca-ti rup capul si ti-l bag in... De astazi sa-mi spui tovarasul Mazilu, ca nu ne-am tarat prin praf impreuna.
Apropos, doamna respectiva: slab, foarte slab si neconvingator. Retinuta, stanjenita. ma rog, nu conteaza.
Am sa spun acum ce mi-ar fi placut sa vad si... evident, n-am vazut: Mi-ar fi placut sa vad o poveste. O poveste adevarata. Simpla, dar adevarata. O poveste bine articulata pe care sa o cred si sa o urmaresc cu sufletul la gura. Mi-ar fi placut sa vad un personaj antagonist. Un cineva care sa i se opuna lui Mazilu in incercarea sa si care sa-l motiveze, sa-l bulverseze in prima faza, sa-l faca sa-si puna intrebari si apoi sa-l faca sa inteleaga ca povestea in care a intrat e mult mai complicata, iar colegul sau prietenul sau pe care credea ca-l cunaste atat de bine, este de fapt cu totul altul. Mi-ar fi placut sa vad si sa inteleg mai mult relatia dintre cei doi. Asta m-ar fi ajutat sa empatizez cu personajul principal. Mi-ar fi placut ca fiica colegului decedat, Simona sa fie mai motivata, adica sa intelegem de ce se poarta asa. Poate are motivele sale. Mi-ar fi placut ca Mazilu plecand de la acest simplu interviu in memoria colegului sau, sa ajunga sa descopere lucruri. Mi-as fi dorit mai multa tensiune, mai mult dinamism. Mi-as fi dorit ca cei doi, Mazilu si Simona in confruntarea comuna cu personajul antagonist sa formeze o echipa si daca e vorba de emotie, mi-ar fi placut ca in final Simona sa-l intrebe pe Mazilu:
- Nu vrei sa fii tu tatal meu?
In rest... nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Mergeti si vedeti filmul!
lavvw
pe 15 Septembrie 2017 16:36
alta mizerie romaneasca:))
oare cand vor face si ai nostri ceva bun, ceva la care sa mergem cu nerabdare la cinema pentru a viziona?
Contrar interlocutorului meu prefer filmele cu SpiderMan si BatMan. :)))
Pierdere de vreme totală, nu recomand nici daca nu ai geam la casa sa te uiti pe stradă toata ziua.
Stima
PS: îmi place cum joacă Vasluianu, dar...
Pt critici: mutati -va sclavi in UK
Pe atunci mai exista inca speranta, jurnalismul tip hiena era doar la inceputuri, presa nu se otevizase si mai exista o mica deontologie profesionala, nu se transformasera cu totii in propagandisti, acoperitii nu faceau inca “anchete” legate de sistemul de sanatate, mai aveai inca incredere atunci cand citeai opiniile anumitor oameni din presa si merita sa tii cont de ele. In zilele noastre presa romaneasca s-a dus in cap ca de altfel intreaga societate iar “Breaking news” este, ca si “Fixeur”, inca un film semnal de alarma despre dezumanizare, despre lipsa sentimentelor, despre o societate in care omul conteaza din ce in ce mai putin, vorba lui Nita Snaie “acum nu-mi mai ramane decat sa mor, important e sa fie ei eficienti”. Fara a fi vreo capodopera scenariul filmului e unul solid, cu putine imperfectiuni si, foarte important, captiveaza si transmite emotie. Regizoarea Iulia Rugina a mers la sigur folosindu-l pe Andi Vasluianu intr-un rol de care acesta se achita ca de obicei foarte bine insa marea revelatie este Voica Oltean, foarte expresiva si plina de prospetime in dificilul rol al adolescentei cu probleme, pacat ca n-a castigat macar un Gopo pentru tanara speranta, cele doua nominalizari sunt insa binemeritate, sa speram ca mentiunea de la Karlovy vary e doar inceputul unei cariere care poate fi una foarte frumoasa…
Graba de a vedea un film românesc vine din teama să nu dispară de pe ecrane, din lipsă de spectatori. În general, abia după vizionare citesc despre el. În primul rând, mă interesează sinopsisul, ca să văd cât de departe este realizarea cinematografică față de intenția inițială. În general, dar și de data aceasta, este foarte departe! Citesc apoi și cronicile profesioniștilor, pentru a înțelege unele lucruri, care în film nu se văd, deși ar trebui, iar aceștia le află direct de la realizatori la proiecția pentru presă, sau la lansarea filmului.
De exemplu, aflu că peste cei doi realizatori tv cade tavanul unei fabrici afectate de explozia unui cazan sub presiune. În film nu se vede că e vorba despre tavan, am rămas cu impresia că a avut loc o a doua explozie. Nu este un element lipsit de importanță, pentru că nu este același lucru să cadă tavanul, un perete, sau să aibă loc o a doua explozie. Aceasta din punct de vedere al responsabilităților!
Dar , trecând peste, îți pui problema unde bate filmul. Credeam că e vorba de sacrificiul jurnaliștilor, până la sacrificiul suprem, pentru a oferi publicului informația la care are dreptul prin Constituție. Dar nu este așa. Cei doi intră din proprie inițiativă în fabrica avariată, dar mai ales la insistența reporterului, Alex Mazilu, interpretat de Andi Vasluianu. Acesta scapă doar cu răni ușoare, în timp ce cameramanul, Andrei Paraschiv, interpretat de Dorin Andone, moare sub dărâmături. Acest lucru este foarte important, pentru că, ulterior, Alex spune că inițiativa a aparținut colegului său. De aici speram eu că o să apară „conflictul”, pe care l-am așteptat în zadar, pentru că nimeni nu și-a mai pus problema ierarhizării vinovățiilor. Astfel, miza pe care se conta, Alex fiind pus în situația de a realiza un material comemorativ despre colegul său, scade considerabil.
Așa că, de la problema „ce informație este atât de utilă/necesară publicului, încât jurnaliștii să-și pună viața în pericol, în caz că nu e vorba despre goana după senzațional pentru a te menține în grila audiențelor”, se trece la întrebarea „cât de mult poți pătrunde, ca jurnalist, în intimitatea interlocutorului?”. În acest caz, interlocutorul este fiica decedatului, Simona Paraschiv, o adolescentă din categoria „rebel fără cauză”, categorie de care, sincer să fiu, m-am cam săturat, deși personajul este interpretat cu profesionalism de foarte tânăra Voica Oltean.
Dar ambele teme sunt superficial tratate, trecându-se, tot superficial, la „relația tată - fiică”, în cazul decedatului, respectiv „tată - fiu”, în cazul reporterului. Este incredibil, deși destul de adevărat, că povestea se repetă. Costumat în brăduț, puștiul, interpretat cu dezinvoltură, nu am reținut numele copilului, realizează singurul moment de candoare, distrus chiar de tatăl său, deși nici poezia, nici interpretarea, nici costumația nu erau atât de penibile precum consideră tatăl. Nu la fel stau lucrurile cu Simona - copilă, interpretată de Catinca Militaru, care cântă total fals la chitară, de-l apucă plânsul pe Andi Vasluianu, interpretul lui Alex Mazilu. Nu știu dacă intenția regizoarei coscenaristă a fost să arate că tatăl o ajută să nu renunțe niciodată, dar de aici rezultă că fetița era obligată să cânte.
De fapt, multe intenții ale Iuliei Rugină nu sunt clare. Trece prin ape tulburi de la sacrificiul jurnalistului pe altarul meseriei, la „o meserie de căcat”, scuzați, după cum spune personajul Simona.
Chiar încerc să-mi imaginez cum se scrie un scenariu în trei. Probabil Iulia Rugină spune Anei Agopian şi Oanei Răsuceanu: „Fetelor, aici trebuie să mai băgăm o pu..., aici o pi..., iar pe alocuri câte un că...! Să fim și noi în rândul cineaștilor români!” De unde concluzia că nu întotdeauna unde-s trei, talentul și/sau inspirația cresc, deși ar fi trebuit!
La așa scenariu, nu are rost să-i mai laud pe actorii care și-au făcut corect meseria, și nici să mai aduc alte critici. Despre regie, de asemenea nu are rost să comentez, pentru că mi-e dificil să o separ de scenariu, de vreme ce ambele trec prin aceleași mâini/creier. Oricum, nu pot da vina pe Andi Vasluianu, care se repede s-o culeagă de pe jos pe Voica Oltean cu o disperare nejustificată, inutilă, sau chiar periculoasă. Dacă avea coloana vertebrală ruptă, nu trebuia s-o miște din loc, iar dacă era în comă alcoolică, graba nu folosea la nimic. Numai dacă și-ar fi tăiat venele ar fi contat fiecare fracțiune de secundă! Sunt și alte situații în care nu știu dacă e de vină scenariul sau regia.
Secretul insuccesului/succesului în acest caz e chiar la vedere. În primul rând, rețeta triscenariștelor a cam expirat, respectiv izvorul inspirației a secat. Deci trebuie săpat în altă parte. E drept că un cronicar amabil din sistem spune că „filmul are marele merit că pătrunde în spatele uşilor închise ale jurnalismului” și „ acela de a dezvălui o superficialitate omniprezentă” în jurnalism. Să fim noi sănătoși câți cineaști străini, dar și români, s-au ocupat de aceste aspecte! Așa că… nimic nou! Nou speră scenaristele să fie inversarea unor clișee, cum ar fi „despre morți numai de bine”, dar tot clișeu rezultă.
Când am ieșit din sala cinematografului EUROPA, împreună cu ceilalți doi spectatori, holul era plin de lume. Urma alt film. Nu american, tot românesc! Am crezut că e o lansare și s-a venit pe bază de invitație, dar mă înșelam. La casa de bilete încă mai era coadă. Se poate afla ușor despre ce film este vorba.
Din păcate, cineaștii noștri nu citesc și cronicile nefavorabile. Despre „părerea spectatorului” nici nu se pune problema!
Merită văzut, cel puțin de pasionații filmelor românești.
Am avut impresia, la un moment dat ca vom scapa fara injuraturi si mai ales fara injuraturi si cuvinte obscene introduse in mod complet nemotivat. Da, de unde? Mai mult de cat atat: se injura din off, adica nici nu-i vedem pe cei care o fac, deci pare ca autoarele, de teama sa nu se termine filmul fara o... bagata, au simtit nevoia sa adauge cateva...pe fundal. Abia dupa ceva timp pare ca s-ar intelege ca cei care descarca Logan-ul sunt vocile cu bagatu'. Si atunci ne linistim. Adica... se stie: n-ai cum sa descarci un Logan de pe platforma fara sa-ti faci simtita prezenta printr-o bagare, sa se auda pe toata strada. Pam, pam.
Imaginea - Vivi Dragan Vasile - arata bine, nu extraordinar. Miscarile nu sunt din cele mai inspirate si, practic, cam lipsesc. Abundenta de planuri medii si pozitionarea subiectului central nu prea sunt pe gustul meu. Iar sa tii pe 90% din cadru un personaj care vorbeste, out of focus doar ca vrei sa tii in focus o muchie de obraz vazut din spate doar ca e personaj principal, asta chiar nu-mi place. Dar probabil e doar o chestiune de gust.
Montajul - Cătălin Cristuțiu - cred ca e primul film la care m-am gandit la montaj, adica mi-a sarit in ochi si asta nu e de bine. Adica e de rau. Si asta daca ar fi sa amintesc doar scena in care Mazilu intra in curtea casei din Mangalia. O scena care se putea foarte frumos filma dintr-o bucata, este taiata de-a dreptul barbar. Pur si simplu te zgarie pe ochi. Si mai sunt si altele. Multe.
In legatura cu actorii - se intampla ceva paradoxal: desi actorii isi fac treaba foarte bine - filmul per ansamblu este slab. Oare de ce? Sa fie vorba de scenariu? Cred ca da. Andi Vasluianu - bun, chiar foarte bun. Isi face treaba asa cum trebuie. Dar ce folos? A, apropos de Andi si de personajul sau, Mazilu. M-am tot uitat la zgarieturile de pe fata lui. Au fost cam in aceleasi locuri pe toata durata filmului. Cineva s-a preocupat de asta. Deci ok.Totusi, actiunea se deruleaza pe parcursul catorva zile. Cred ca cel putin 3. In astea 3 zile, daca nu mai multe, aceste zgarieturi sufera transformari. Adica ar trebui sa sufere ceva transformari. Omul se mai spala pe fata, se mai da cu alifie, habar n-am. O picatura de sange de pe tampla isi mai schimba macar culoarea. Zic si eu.
In fine. Partenera lui Andi, revelatia serii, Voica Oltean face o treaba buna chiar daca personajul sau mi se pare cumva foarte putin motivat. Adica... inteleg, nu-l prea suferea pe taica-su, dar sarmanu' s-a prapadit. Aici nu mai e vina lui. Probabil ca avea si alte metehne, dar s-o tii langa si dupa ce s-a curatat, mi se pare putin cam deplasat chiar si pentru o pustoaica rebela. Emotie? Hmmm, ce sa zic? Ca plange un personaj urmarind cateva scene care spectatorului nu ii spun si nu ii transmit nimic pentru simplu motiv ca nu a avut ocazia sa-l cunoasca pe personajul despre care se face vorbire, asta nu e emotie. Si stiti de ce? Pentru ca eu ca spectator am nevoie, pentru a percepe aceasta emotie, sa empatizez cu personajele. Macar cu unul dintre ele. Nu am reusit sa empatizez cu niciunul dintre personaje. Pentru ca din start pe Mazilu l-am simtit cumva detasat. Adica se intamplau lucruri pe langa el. Se spuneau vorbe la care el nu avea reactia pe care o asteptam. De pilda: desi a avut curajul sa intre unde a intrat, nu are curajul sa-si infrunte sefii si mai ales sefa care-i vorbeste ca unei slugi ("Mazilule!") si asta de mai multe ori. Altfel ar fi stat lucrurile daca el ar fi avut alta reactie:
- Auzi? Te bag in... (si aici intra o injuratura motivata) ca nu ma inveti tu pe mine sa-mi fac treaba. Voi stati aici cu ... pe camasa si noi ne rupem gatul prin toate cotloanele si mai aveti tupeul sa dati ordine si dispozitii. O singura data sa te mai aud cu "Mazilule" ca-ti rup capul si ti-l bag in... De astazi sa-mi spui tovarasul Mazilu, ca nu ne-am tarat prin praf impreuna.
Apropos, doamna respectiva: slab, foarte slab si neconvingator. Retinuta, stanjenita. ma rog, nu conteaza.
Am sa spun acum ce mi-ar fi placut sa vad si... evident, n-am vazut: Mi-ar fi placut sa vad o poveste. O poveste adevarata. Simpla, dar adevarata. O poveste bine articulata pe care sa o cred si sa o urmaresc cu sufletul la gura. Mi-ar fi placut sa vad un personaj antagonist. Un cineva care sa i se opuna lui Mazilu in incercarea sa si care sa-l motiveze, sa-l bulverseze in prima faza, sa-l faca sa-si puna intrebari si apoi sa-l faca sa inteleaga ca povestea in care a intrat e mult mai complicata, iar colegul sau prietenul sau pe care credea ca-l cunaste atat de bine, este de fapt cu totul altul. Mi-ar fi placut sa vad si sa inteleg mai mult relatia dintre cei doi. Asta m-ar fi ajutat sa empatizez cu personajul principal. Mi-ar fi placut ca fiica colegului decedat, Simona sa fie mai motivata, adica sa intelegem de ce se poarta asa. Poate are motivele sale. Mi-ar fi placut ca Mazilu plecand de la acest simplu interviu in memoria colegului sau, sa ajunga sa descopere lucruri. Mi-as fi dorit mai multa tensiune, mai mult dinamism. Mi-as fi dorit ca cei doi, Mazilu si Simona in confruntarea comuna cu personajul antagonist sa formeze o echipa si daca e vorba de emotie, mi-ar fi placut ca in final Simona sa-l intrebe pe Mazilu:
- Nu vrei sa fii tu tatal meu?
In rest... nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Mergeti si vedeti filmul!
oare cand vor face si ai nostri ceva bun, ceva la care sa mergem cu nerabdare la cinema pentru a viziona?