"Este o extraordinara poveste a unei tinere scotiene naive si cu frica de Dumnezeu, care are relatii sexuale cu diferiti barbati, avand credinta ca acest lucru il va lecui pe sotul sau paralizat. Filmul constituie un studiu indraznet si adesea nelinistitor asupra dragostei si credintei, care capata substanta si intensitate prin abordarea in stil documentar a subiectului de catre von Trier si prin imaginea in tonuri pastelate a lui Robby Muller, cu radacini in miraculosul cotidian al vietii." - Leonard Maltin's - Movie & Video Guide - 2000
Inainte de a compune un manifest care indemna cineastii sa subscrie la miscarea Dogma, regizorul danez Lars von Trier a facut un film despre oroarea — fie ea si induiosatoare — a traiului dus conform unor dogme rigide. “Breaking the Waves”, a carui actiune se petrece intr-un colt indepartat al Scotiei in 1970, lasa in urma slefuitele, sofisticatele lumi magice si imaginare, adesea monocrome, ale creatiilor timpurii ale lui Von Trier (“Elementul crimei”, Europa) pentru a experimenta cu imaginile aspre ale camerei portabile, tipice pentru filmul sau “Idiotii” si pentru alte filme ale regizorilor aderenti la Dogma95 (precum “Sarbatorirea” lui Thomas Vinterberg si Mifune al lui Joren Kragh-Jacobsen). Si totusi, acesta nu este un film nici dogmatic, nici specific Dogmei, caci imaginile memorabile ale peisajelor sunt manipulate cu ajutorul computerului, iar coloana de sunet include cantece pop din anii 1970, dar nu dintre cele la moda.
In copilarie, Von Trier a fost obsedat de o poveste intitulata “Inima de aur”, despre o fetita care daruieste atat de mult incat nu ma ramane nimic din ea — desi exemplarului sau ii lipsea pagina cu sfarsitul fericit al povestii. “Breaking the Waves” este prima parte a unei trilogii — urmata de”ldiotii” si musicalul “Dansand cu nooptea” — care extrapoleaza aceasta tema. Aici eroina este Bess (Emily Watson), o tanara timida, aproape un copil, crescuta intr-o comunitate austera,infricosator de religioasa, pe insulele Hebride. Bess iese cate putin din carapacea ei abia dupa ce se casatoreste, impulsiv, cu Jan (Steffan Skarsgard), un suedez care lucreaza pe o platforma de extragere a titeiului in Marea Nordului, dar viata ei este sfaramata cand Jan ramane schilod de pe urma unui accident de munca. Bess apuca pe o cale aparte (are sfintenie si martiriu, descoperind ca il poate ajuta pe Jan cel tintuit in pat numai povestindu-i aventuri sexuale, ceea ce o indeamna sa agate barbati — in cateva secvente comice, apoi tragice si, in final, in scena intalnirii care avea sa-i fie fatala.
Ostracizata ca prostituata de catre batranii satului, care stau adesea la mormintele femeilor, blestemandu-le pentru ca ar fi provocat decaderea barbatilor, Bess este atrasa pe mare, pe o nava condusa de capitanul satanist Udo Kier, dar ultimele imagini ale filmului arata cum influenta ei devine cu adevarat miraculoasa. Povestea este dificila, dar in final emotionanta, si ar fi putut deveni artificiala daca nu ar fi fost interpreatarea surprinzator de naturala, tulburatoare si ciudata a lui Watson.
