Părerea criticului
După ce am văzut dezamăgitorul Iubit de împrumut, o vizită la cinema pentru Domnişoare de onoare/Bridesmaids nu mai suna la fel de bine, dar iată că ne-am înşelat: filmul regizat de Paul Feig şi produs de celebrul Judd Apatow are inimă, umor şi secvenţe suficient de indecente pentru a plăcea ambelor sexe.

După ce am văzut-o în Paul, Kristen Wiig dovedeşte că poate ţine un întreg film pe umeri: ea este Annie, o tipă care cu siguranţă a cunoscut şi zile mai bune, după ce cofetăria îi dă faliment, iubitul o părăseşte, iar colegii de apartament îi fac zile amare. Vestea că cea mai bună prietenă a ei se căsătoreşte o dă şi mai mult peste cap, dar Annie trage aer în piept şi spune da când Lillian (Maya Rudolph) o roagă să-i fie domnişoară de onoare şi s-o ajute cu organizatul nunţii. Dacă te aştepţi (şi sigur te aştepţi după ce vezi trailerul) ca Domnişoare de onoare să fie un fel de Marea mahmureală "cu gagici", noi îţi spunem că n-ai dreptate, chiar dacă asemănările există totuşi.

Poate că grupul de domnişoare de onoare aduce cu "burlacii" din Marea mahmureală, dar Bridesmaids merge în mult mai multe direcţii şi ajunge să fie şi comedie romantică şi comedie absurdă şi satiră şi aşa mai departe, într-un melanj de scene trăsnite care pur şi simplu nu te va lăsa să te uiţi la ceas o dată ce te-ai aşezat în scaunul de cinema. Cel mai interesant lucru nu e doar faptul că fiecare minut din Domnişoare de onoare este imprevizibil, ci şi că totul funcţionează extrem de bine laolaltă.

Cât despre Kristen Wiig, ei bine, e de ţinut minte! Membră a echipei Saturday Night Live, Wiig i-a atras atenţia lui Judd Apatow, iar Bridesmaids nu doar că o are pe actriţă în rolul principal, dar este şi co-scris de ea, mare parte din gagurile şi situaţiile extreme aparţinându-i. Un avertisment: ce o să vezi în film nu e deloc cuminte, iar efectul este şi ratingul Nerecomandat sub 15 ani, primit pe merit de la CNC-ul nostru. O mostră: una dintre protagoniste ajunge să facă anumite lucruri (pe care de obicei le păstrezi pentru intimitatea toaletei) în mijlocul străzii, înconjurată de maşini şi îmbrăcată într-o nepreţuită rochie de mireasă...

Dintre premierele săptămânii, sunt mari şanse ca Domnişoarele să merite cel mai mult banii pe bilet şi chiar este cea mai inspirată soluţie să-ţi petreci câteva ore în compania celor mai buni prieteni.